Ce a descoperit John Ruskin în noaptea nunţii

Scriitorul şi criticul de artă englez John Ruskin era certat cu dragostea fizică. La 16 ani, s-a ataşat afectiv de Adele Domecq, de 14 ani, fiica unui partener francez al tatălui său. Relaţia s-a bazat doar pe corespondenţă şi s-a terminat după patru ani.

Opt ani mai târziu, Ruskin s-a gândit să-şi încerce încă o dată norocul şi, în 1848, s-a căsătorit cu frumoasa lui verişoară scoţiană, Effie Gray. Din nefericire, când a descoperit în noaptea nunţii că, spre deosebire de statuile de marmură, femeile aveau păr pubian, nu s-a putut ridica la nivelul aşteptărilor.

Ruskin i-a spus lui Effie că îşi va face datoria de soţ când ea va avea 25  de ani, adică peste cinci ani. Iar când fata a ajuns la 25 de ani, el a decalat termenul fără să o consulte! 🙂

Între timp a pus-o să pozeze pentru pictorul Millais, sperând să-i dea un motiv de divorţ, deoarece ea îl considera pe artist foarte atrăgător. Curând s-au îndrăgostit nebuneşte unul de altul.

Effie a avut un dram de noroc, deoarece a descoperit că o căsătorie neconsumată este nulă din punct de vedere legal. Mama ei a mutat-o pe Effie din Londra. În după-amiaza în care au plecat, ea i-a trimis lui Ruskin inelul de nuntă, cheile casei şi o cerere de anulare a căsătoriei pe motiv de impotenţă. Căsătoria a fost anulată în 1854.

Millais a fost copleşit de bucurie, iar anul următor s-au logodit. S-au căsătorit la Perth pe 3 iulie şi au avut opt copii!

Între timp, Ruskin şi-a căutat perfecţiunea fără păr pubian în altă parte!

*****

Nigel Cawthorne, Viaţa sexuală a marilor artişti, trad.: Carmen Grama, Bucureşti, Ed. Niculescu, 2009, pag. 145-147

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: