Arhive lunare: Octombrie 2012

Izgoniţi din Paradis

Artist la modă, Rembrandt accepta să aibă şi elevi. Într-o zi, apreciatul pictor şi-a găsit unul dintre elevi dezbrăcat, împreună cu una din fetele-model care pozau nud. Băiatul i-a explicat că îi interpretau pe Adam şi Eva, dar în urma acestui răspuns, Rembrandt i-a izgonit din casă cu următoarea explicaţie:

– Pentru că sunteţi goi, trebuie să ieşiţi din Paradis!

Anunțuri

Pictorul Petre Iorgulescu-Yor – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Între un Toulouse Lautrec şi Yor există, desigur, o diferenţă de valoare, dar şi o ciudată similitudine a destinelor. Chiar scenele de viaţă se aseamănă: părăsirea căminului părintesc, ruptura definitivă cu tatăl, închirierea unei mansarde în Montmartre, dispreţul pentru valorile mic-burgheze, izolarea de mediul natal. Căci Petre Iorgulescu s-a simţit, din primul moment, izolat în casa părinţilor din Râmnicu Sărat. A dispreţuit politicianismul tatălui, petrecerile din jur, demnităţile oficiale. Mai târziu îşi va da demisia din magistratură, fără să ezite, plecând la Paris.

Continuă citirea →

Toma Dicescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Toma Dicescu – Publicist, dramaturg, folclorist. Se naşte (3 ian. 1856) şi moare (6 dec. 1940) în Rm. Sărat. Institutor în capitală (1880), revizor şcolar la Rm. Sărat şi Vlaşca (1892; 1893), director de liceu în Câmpulung şi Buzău (1895-1904; 1905-1907), după 1912 se transferă la Seminarul central Bucureşti. Doctor în filozofie şi pedagogie la Leipzig, Toma Dicescu e bun didactician, autor de manuale, remarcabil şi prin conferinţele publice ţinute la Buzău în cadrul Ateneului. Ca scriitor, editează două broşuri cuprinzând piese de teatru populare şi moralizatoare, destinate tineretului îndeosebi.

Opera: Dramaturgie – „Leacul beţiei“ (piesă populară de teatru în cinci acte) şi „Povestea basamacului“, Câmpulung, Tipografia şi legătoria George N. Vlădescu, 1904. 52 p. ; „Piese de teatru şi lectură pentru tinerirne“, Buzău, 1908. 73 p.; Alte lucări (selectiv) – „Cultura morală a tinerimii“, Câmpulung, 1898. 30 p.; „Material pentru serbările şcolare şi şezători săteşti“. Câmpulung, 1902. 60 p.; „Conferinţe“, Buzău, 1911. 52 p.

Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, pag. 23

Tragerea în ţeapă – Istoria unui supliciu

Reconstituirea desfăşurării supliciului prin tragere în ţeapă. Această formă de caznă era preferată în situaţiile când victima trebuia să fie un exemplu de neuitat pentru privitori. Trupul osânditului era lăsat, ca şi la spânzuraţi, până se usca de tot.

Când aflăm sau citim de ucideri, de torturi, de tăierea capului, de tras în ţeapă, trecem nepăsători mai departe, fără a încerca să ne închipuim, să vizualizăm acele orori, acele grozăvii. Cred că, pentru a retrăi în inima şi imaginaţia noastră trecutul istoric, e bine să cunoaştem cu adevărat ce erau acele grozăvii: caznele, adică torturile pentru a stoarce mărturisiri, reale sau închipuite, sau tăierea capului ori tragerea în ţeapă. Aceasta din urmă a făcut faima, în Europa şi în lume, a voievodului nostru Vlad Ţepeş.

Continuă citirea →

Vintilă Brătianu, omul

Vintilă Brătianu s-a născut în anul 1866; era al treilea fiu al lui Ion Brătianu, ctitorul României moderne. Descendent al unei familii care a ilustrat viaţa publică românească, Vintilă Brătianu era mândru de numele său, străduindu-se să-şi cinstească obârşia şi să menţină prestigiul numelui ce purta, prin eforturi cristalizate într-o serie continuă de fapte în interesul obştesc.

Continuă citirea →

În trecutul îndepărtat, pe aceste meleaguri

Epoca străveche   Pământul pe care locuim noi – România de azi, situată aproximativ în centrul continentului Europa – a oferit condiţii de trai din vremurile cele mai îndepărtate. Cum arătau însă acei oameni pe care îi numim „primitivi”? Ei erau lipsiţi de toate bunurile pe care tot oamenii le vor adăuga în decursul timpului. Numai păsările cunoşteau tainele văzduhului, iar peştii pe cele ale adâncurilor mării; roata încă nu se inventase, iar uriaşele distanţe erau parcurte cu piciorul. Grupurile umane trebuiau să lupte din greu pentru a supravieţui, să-şi procure cele necesare traiului şi să se apere de animalele sălbatice.

Continuă citirea →

Civilizaţiile fluviale

După descoperirea cultivării pământului şi a posibilităţilor de a supravieţui astfel, cele mai vechi populaţii s-au stabilit de-a lungul marilor fluvii, unde, datorită abundenţei apei şi climei calde şi temperate, vegetaţia era suficient de bogată, iar cultivarea plantelor nu întâmpina obstacole naturale. Din acest motiv, istoricii vorbesc despre civilizaţii fluviale, dezvoltate în plină epocă a metalelor între mileniile IV şi III î.Hr., situate în India de-a lungul Indului, în China pe lângă Fluviul Galben, în Egipt pe malurile Nilului, iar în Mesopotamia între Tigru şi Eufrat, o regiune norocoasă geografic şi punte de legătură între Asia central-meridională şi Mediterana.

Continuă citirea →

Atentat împotriva regelui

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Un atentat contra regelui Carol. A fost întâiul atentat îndreptat împotriva acestui suveran. Pe la sfârşitul lui aprilie [1888],  un individ anume Preda Fântânaru, fost osândit la 5 ani pentru asasinat, atunci sergent în garda comunală, a venit până în faţa hotelului Metropol, unde a coborât din trăsură. Era îmbrăcat într-un elegant costum ţarănesc din Olt. Avea o puşcă Lefaucheux calibru 20. La percheziţie s-au mai găsit: un revolver, un stilet şi un box american.

Continuă citirea →

De ce a fost condamnat Socrate la moarte?

Pentru istoric, Socrate e un subiect dificil. Există mulţi oameni despre care e cert că se ştie foarte puţin, şi alţii despre care e cert că se ştie mult; în cazul lui Socrate, însă, ceea ce e incert este dacă ştim foarte puţin sau ştim mult. Neîndoielnic e că era un cetăţean atenian cu mijloace modeste, care-şi petrecea timpul în dispute şi-i învăţa filozofie pe tineri, dar nu făcea acest lucru pentru bani, ca sofiştii. E cert că a fost judecat, condamnat la moarte şi executat în 399 î.Cr., la vârsta de şaptezeci de ani. A fost, fără, îndoială un personaj bine cunoscut în Atena, de vreme ce Aristofan îl caricaturizează în Norii.

Continuă citirea →

De ce avea nevoie Rafael pentru a-şi continua munca?

Marele artist Rafael adora femeile. Dar, ca mulţi bărbaţi, era prins între două tipuri de femeie, virgina şi prostituata. Era logodit cu Maria Bibbiena, nepoata unui cardinal, care a murit cu câteva zile înaintea lui, la vârsta de 18 ani. În acelaşi timp, era îndrăgostit de modelul lui foarte docil, pasionala La Fornarina, pe care a redat-o adesea foarte sumar îmbrăcată.

Continuă citirea →

Dalida – O rănită nevindecabilă

Dalida, vedeta cu paiete, niciodată surprinsă cu garda jos, şi-a pus capăt zilelor în mai 1987, la vârsta de 54 de ani, lăsând numeroşi admiratori copleşiţi şi uluiţi. Se părea că viaţa i-a zâmbit din plin… Fireşte, a trebuit să lupte pentru a continua să stea în prim-plan pe scenă, dar învinsese, timp de treizeci de ani, în lumea largă. Supravieţuise iubirilor prea des încheiate cu sinucideri, la propriu şi la figurat, însă demonii întunecaţi ai Yolandei, fetişcana plecată de la zero, urmau s-o învingă pe Dalida, starul. Soţul a transformat-o într-o cântăreaţă venerată, dar bărbaţii pe care i-a iubit cu mai multă patimă nu i-au lăsat altceva decât amintiri,  uneori puţin gust de cenuşă. Nici unul n-a făcut-o mamă; a văzut în asta drama vieţii ei, semnul că a ratat totul.

Continuă citirea →

Octombrie – George Topârceanu

Octombrie

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Continuă citirea →

Copiii devin cititori în braţele părinţilor

Iulia Hasdeu – Între orgoliile părinteşti şi forţa destinului

Ca unică descendentă a eruditului B.P. Hasdeu, Iulia s-a bucurat din fragedă copilărie de tot ce putea însemna mediu savant şi prestigiu al tatălui: a fost botezată de Ion C. Brătianu, iar educaţia ei a devenit centrul de greutate al întregii familii, dar mai ales al mamei, care s-a implicat cu totul în creşterea fiicei. Deşi este dificil a stabili acum cât este mit şi cât realitate, s-a construit încă din primii ani de viaţă ai acesteia un soi de aureolă care ridică totuşi multe semne de întrebare în ceea ce priveşte veridicitatea: citea la doi ani şi jumătate, scria la patru, pentru ca la opt ani să stăpânească satisfăcător franceza, engleza şi germana; stimulată de preocupările tatălui, la cinci ani compunea drame, iar la şapte avea deja în portofoliu o sumedenie de poeme şi povestiri, în vreme ce presa nu mai contenea cu laudele asupra precocităţii şi genialităţii firavului copil.

Continuă citirea →

Macedonski şi anatema publică

Privesc litografia maestrului Jean Al. Steriadi, cu imaginea donquijotescă a celui mai hulit scriitor român: Alexandru Macedonski. Cât timp a trăit, nu i s-a iertat epigrama adresată nefericitului geniu al „Luceafărului“ .

Şi nici posteritatea nu i-a iertat gestul necugetat, deşi – în perspectiva timpului – zămislitorul „Nopţilor“ şi al suavelor rondeluri a pătruns, cu toată anatema publică, în galeria marilor noştri poeţi.

Continuă citirea →