Anul 1989 în Istoria Românilor

Înţelegând că vechiul tip de socialism bazat pe constrângere şi centralizare excesivă nu mai putea funcţiona, noul lider al U.R.S.S, Mihail Gorbaciov, trece la înfăptuirea unui program de reforme sintetizat în formele glasnost şi perestroika. În 1986 el propunea descentralizarea şi reducerea controlului exercitat de partid asupra societăţii, iar în 1988, dezvoltând o nouă teorie cu privire la relaţiile internaţionale, anunţă renunţarea din partea U.R.S.S la a mai controla politic şi economic ţările din blocul comunist. Prin urmare, în toamna anului 1989, mişcările populare din Germania de Est, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria vor contribui la prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi revenirea acestor ţări la democraţie.

În România, unde tocmai se încheiau lucrările celui de-al XIV-lea Congres al P.C.R. (noiembrie 1989), Nicolae Ceauşescu aducea violente acuze complotului internaţional condus de S.U.A. şi U.R.S.S. împotriva statelor mici, anunţând hotărât că România va continua construirea comunismului pe baza valorilor marxist-leniniste. Peste ţară se aşternea o atmosferă de aşteptare şi ură, majoritatea populaţiei fiind conştientă că zilele regimului comunist erau numărate.

Scânteia revoluţiei anticomuniste se aprinde la Timişoara, unde câteva sute de credincioşi reformaţi îşi exprimă protestul faţă de evacuarea pastorului Laszlo Tökés de către autorităţi (16 decembrie 1989). Sediul P.C.R. este atacat cu pietre, iar autorităţile au ripostat cu gaze lacrimogene, jeturi de apă şi arestări. Mişcările de stradă au continuat şi în zilele următoare, iar la 20 decembrie Timişoara a fost proclamat oraş liber.

Reîntors după o vizită în Iran, Ceauşescu a ţinut o cuvântare radiotelevizată în care a condamnat evenimentele de la Timişoara, atribuite unor elemente huliganice. Dictatorul a organizat a doua zi (21 decembrie 1989) un miting la Bucureşti, care s-a întors împotriva sa. În noaptea care a urmat, străzile din centrul Bucureştiului au fost martore ale represiunii comuniste. La 22 decembrie 1989, sub imensa presiune populară care, practic, asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R. din Bucureşti, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit cu ajutorul unui elicopter. Seara a fost constituit Frontul Salvării Naţionale. Capturat ulterior, cuplul dictatorial a fost judecat la Târgovişte şi executat (25 decembrie 1989).

În zilele de 21-22 decembrie 1989 au avut loc demonstraţii ale maselor şi confruntări militare la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, soldate cu numeroase victime. Imediat după fuga cuplului Ceauşescu, Televiziunea Română devenită „liberă” anunţa, într-o atmosferă emoţionantă, căderea regimului ceauşist, iar spre seară – preluarea puterii de către noul organism politic al cărui scop era instaurarea democraţiei. Preşedintele Consiliului F.S.N., Ion Iliescu, dă publicităţii comunicatul în care anunţa reintroducerea pluralismului politic, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Structurile de putere ale P.C.R. erau dizolvate.

Odată cu lăsarea întunericului, grupurile de luptători neidentificaţi deschid focuri de armă automată asupra mulţimii de pe străzi şi a clădirilor aflate în mâna revoluţionarilor, declanşând „psihoza teroriştilor”. Deşi ulterior nimeni nu i-a putut identifica, aceştia au devenit cei mai periculoşi inamici ai revoluţiei. Armatei chemate în ajutor i se vor alătura unii civili care luptă alături de militari.

Bucureştiul avea aspectul unui oraş în stare de război: tancuri şi camioane militare traversau în viteză oraşul; la intersecţii se formaseră baraje pentru controlul autovehiculelor; în Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului se auzeau continuu rafale de arme automate. Focul armelor a declanşat un incendiu devastator la Biblioteca Centrală Universitară, distrugând o bună parte a fondului de carte şi o mare parte a clădirii.

Se apropia Crăciunul. În ajun, pentru prima oară după aproape 50 de ani, radioul şi televiziunea transmiteau colinde.

Evenimentele din decembrie 1989 au creat bazele restaurării democraţiei în România. Foştii comunişti reformişti ajunşi la putere doreau să promoveze o politică de reforme asemănătoare cu cea dezvoltată în U.R.S.S. de Mihai Gorbaciov, dar presiunile venite dinspre societatea românească ca şi evenimentele de pe plan internaţional (desfiinţarea U.R.S.S., 1991) vor determina noua putere să orienteze România pe drumul democratizării reale şi al creării unei economii de piaţă bazate pe cerere şi ofertă.

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010