Momentul 1859 în Istoria Românilor

Contextul internaţional premergător anului 1859 ne aduce în centrul atenţiei un nou conflict între Rusia şi Imperiul Otoman, conflict cunoscut sub numele de Războiul Crimeii şi desfăşurat între anii 1853 – 1856.

În perioada războiului, Principatele Române au fost ocupate de trupe ruseşti şi austriece; domnitorii s-au refugiat în Imperiul Habsburgic. După cei trei ani de război în care au intervenit Marile Puteri ale căror interese gravitau în jurul Balcanilor (Austria, Franţa, Anglia), Rusia a fost înfrântă şi a acceptat negocierile de pace de la Paris şi încheierea tratatului la 18/30 martie 1856.

În plan intern, după revoluţia de la 1848 – 1849 din Principatele Române (Moldova şi Ţara Românească), Convenţia de la Balta-Liman (1849) restabilea Regulamentele Organice şi confirma dominaţia imperiilor Tarist şi Otoman. Cele două puteri, protectoare şi suzerană, controlau activitatea domnitorilor consideraţi înalţi funcţionari ai Porţii, dorind să suprime răspândirea ideilor liberale şi naţionale. Cu toate acestea, domnitorii Barbu Ştirbei, în Tara Româneasca, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova, au încurajat dezvoltarea economiei şi a învăţământului, iar cel din urmă menţionat a îngăduit revoluţionarilor exilaţi să revină în ţară, iar pe unii dintre ei chiar i-a numit miniştri (Costache Negri şi Mihail Kogălniceanu).

Revenind la contextul internaţional şi la Congresul de pace de la Paris, preşedintele acestuia, contele Walewski, ministru de externe al Franţei, a propus unirea Principatelor Române sub conducerea unui principe străin. Propunerea era menită să oprească expansiunea rusească în Peninsula Balcanică.

Tratatul de pace din 18/30 martie 1859 înscria următoarele prevederi:
– puterea suzerană rămâne Imperiului Otoman;
– puterea protectoare – garanţia colectivă a Marilor Puteri (Anglia, Franţa, Sardinia, Prusia, Imperiul Ţarist, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman) – înlocuia protectoratul singular al Rusiei;
– retrocedarea judeţelor din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail);
– revizuirea Regulamentelor Organice (dreptul la armată naţională, libertatea de navigaţie, comerţ şi culte);
– convocarea în Principate a câte unei adunari consultative şi reprezentative speciale, numite adunări ad-hoc (rol de a consulta românii în problema unirii);
– confirmarea autonomiei în plan administrativ, legislativ, militar.

Hotărârile adoptate la Paris au avut drept efect dezvoltarea unei noi practici politice: mişcarea unionistă, formată din elita paşoptistă şi boierimea liberală. Această mişcare s-a organizat la Iaşi, în jurul lui Mihail Kogălniceanu, şi la Bucureşti, în jurul lui C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu.

Fără a se ţine cont de dorinţele românilor – din Rezoluţiile adunărilor ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească – de unire într-un singur stat, România, şi sub un principe străin din familie domnitoare europeană, cu garanţia statutului de autonomie, Marile Puteri vor decide în Conferinţa de la Paris din 1858.

Aşadar, statutul intern şi internaţional privind Principatele române a fost stabilit prin Convenţia de la Paris, care prevedea următoarele:
– unirea sub forma unei uniuni „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti”;
– suzeranitatea Imperiului Otoman;
– protectoratul colectiv al Marilor Puteri;
Se respecta principiul separării puterilor:
– puterea executivă reprezentată de doi domni (aleşi pe viaţă prin vot cenzitar) şi două guveme;
– puterea legislativă reprezentată de domni şi Adunări legislative separate;
– Comisia Centrală cu sediul la Focşani (elabora legile comune Principatelor);
– puterea judecătorească exercitată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, cu sediul la Focşani;
– articolul 46 stabilea egalitatea între munteni şi moldoveni în faţa legilor şi la plata impozitelor, desfiinţarea privilegiilor boiereşti, dreptul de a deţine proprietate în reciprocitate (muntenii în Moldova şi invers), egalitate la promovarea în funcţii şi stabilirea unor noi raporturi între proprietari şi ţărani.
Sunt numiţi câte trei caimacami cu misiunea de a organiza alegerile pentru adunările elective (aveau rolul de a-l alege pe domn).

În Moldova, „Partida naţională”, care este puternică în adunarea electivă, propune candidatura lui Al.I. Cuza. În 5/17 ianuarie 1859 acesta este ales domn al Moldovei cu unanimitate de voturi. În Ţara Românească adunarea electivă era dominată de conservatori, care se opuneau Unirii. Singura soluţie pentru realizarea unirii era alegerea lui Al.I. Cuza ca domn şi în Ţara Românească. În aceste condiţii, liberalii radicali apelează la populaţie pentru a impune hotărârea. La 24 ianuarie 1859, Al.I. Cuza este ales domn şi în Ţara Românească. Dubla alegere a lui Al.I. Cuza a însemnat realizarea primului pas în formarea statului român modern.

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

Un răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: