Cântecul lui Roland – Adevăr şi legendă


Lăsat la comanda ariergărzii, în timp ce Carol cel Mare se retrăgea din Spania, viteazul Roland şi-a dat viaţa rezistând unui atac al musulmanilor – sau cel puţin aşa se spune într-un poem compus la multă vreme după eveniment.

Carol cel Mare (Charlemagne), regele francilor, a luptat împotriva invadatorilor musulmani ai Spaniei vreme de şapte ani, până când doar un singur oraş, Zaragoza, mai rămăsese sub controlul lor. Apărătorul acestuia, regele Marsiliun, nu crede că poate rezista atacurilor creştinilor şi îşi convoacă nobilii la sfat. Blancandrin, cel mai înţelept dintre ei, propune un şiretlic. „Spune-i lui Carol cel Mare că doreşti să te converteşti la credinţa lui“, îl sfătuieşte el pe rege. „Dacă se retrage din Spania, tu îl vei urma în Franţa ca să te botezi la biserica sa din Aix.“ Marsiliun aprobă planul şi îl trimite pe Blancardin în tabăra franceză cu propunerea.

Roland, nepotul lui Carol cel Mare, este sceptic, amintindu-i unchiului că Marsiliun i-a mai înşelat şi altădată pe franci. Dar Ganelon, tatăl vitreg al lui Roland, intervine mânios şi cere ca oferta să fie acceptată. „Dacă cineva îţi spune să respingi oferta, Sire, înseamnă că aceluia nu-i pasă de ce moarte vom muri.“ „Da“, se declară de acord alt sfătuitor mai bătrân, „războiul a durat destul; Marsiliun este învins.“ „Dacă-ţi cere îndurare, ar fi un păcat să te năpusteşti asupra lui.“ Regele este de acord şi întreabă cine ar trebui trimis la Zaragoza în misiunea posibil periculoasă de a accepta oferta musulmană. Roland îl propune pe Ganelon, lucru care îl înfurie atât de tare pe bătrân, încât scapă mănuşa oferită de Carol cel Mare ca semn de pace pentru Marsiliun. Este semn rău.

În drum spre Zaragoza, Ganelon îi dezvăluie lui Blancandrin că este invidios pe Roland şi că regele nu va părăsi Spania atâta vreme cât războinicul lui nepot se bucura de încredere. În momentul când cei doi ajung la Curtea regelui Marsiliun, complotul de trădare împotriva lui Carol cel Mare şi de eliminare a lui Roland este deja pus la cale. Acceptând oferta lui Marsiliun, Carol cel Mare va fi convins să se retragă şi îl va lăsa pe Roland la comanda ariergărzii - vulnerabil, aşadar, la un atac musulman. Zis şi făcut.

Primind cheile Zaragozei de la trădătorul Ganelon, Carol cel Mare traversează Pirineii spre Franţa, încrezător că Marsiliun îl va urma în pace. Comandant al trupelor rămase în urmă, Roland este surprins de o mare armată musulmană pe când intra cu oamenii lui în trecătoarea Roncesvalles. Mândrul cavaler ignoră sfatul camaradului său Oliver şi nu sună din cornul de fildeş pe care l-a primit de la Carol cel Mare ca să ceară ajutor la nevoie. „Ar fi o faptă de nebun!“, protestează el. „Curând“, îl asigură el pe Oliver, „îl va lovi pe inamic atât de crunt cu sabia Durendal, încât lama acesteia va fi plină de sânge musulman”.

În ciuda bravurii lui Roland şi a eforturilor sale eroice de a rezista forţei superioare a inamicului, francii cad unul câte unul. Roland sună prea târziu din corn, efortul acesta final făcând să-i plesnească venele de la tâmple. Auzind îndepărtata chemare, Carol cel Mare se întoarce în grabă, ajungând însă prea târziu şi găsindu-şi temerarul nepot mort alături de ceilalţi luptători ai ariergărzii.

O capodoperă medievală

Cândva la sfârşitul secolului al XI-lea, un poet sau un copist cunoscut doar sub numele Turoldus a aşternut pe hârtie povestea tragicei morţi a lui Roland – sau mai degrabă, a transcris o bine cunoscuta legendă. Cântecul lui Roland, poemul lui de 4 000 de cuvinte este un extraordinar exemplu al formei literare medievale franceze cunoscute sub numele de chanson de geste sau cântece ale faptelor eroice. Modelul s-a păstrat în şase versiuni, trei în franceză şi trei traduse în alte limbi. Cea mai veche, considerată de specialişti şi cea mai frumoasă, este un manuscris redescoperit în 1837 în Biblioteca Bodleian a Universităţii Oxford.

Deşi sunt de acord cu cei care afirmă despre Cântecul lui Roland că este o capodoperă, istoricii se grăbesc să adauge că povestea nu are decât asemănări superficiale cu felul în care s-au desfăşurat faptele. Carol cel Mare a invadat într-adevăr Spania la sfârşitul secolului al VIII-lea şi ariergarda sa a fost într-adevăr atacată la Roncesvalles pe când se retrăgea în Franţa. Dar toate asemănările cu renumitul chanson de geste se opresc aici.

Carol cel Mare în Spania

Concentrându-se în nordul Africii după ce plecaseră de la baza lor din Arabia, musulmanii au traversat strâmtoarea Gibraltar şi au început invadarea Spaniei în 711. Peste opt ani, împinseseră populaţia creştină până în Munţii Pirinei. Încercând să cucerească şi Franţa, musulmanii au fost însă respinşi la Poitiers de către Carol Martel, în 732.

Peste două decenii ajungea rege al francilor fiul lui Carol Martel, Pepin cel Scurt. Mai târziu, nepotul lui Carol Martel a adus mare parte din Europa sub sceptrul său şi a rămas cunoscut în istorie sub numele dpe Carol cel Mare. Apărător înflăcărat al credinţei creştine, Carol cel Mare vedea în 777 în rivalitatea dintre doi conducători musulmani prilejul nu doar să-şi întindă dominaţia spre sud, dar şi să restaureze creştinismul în teritoriile ocupate la începutul secolului de către invadatorii veniţi din Africa de Nord.

În acelaşi an, ca răspuns la cererea de ajutor a guvernatorului Zaragozei – care încerca să reziste presiunilor califului Cordobei – regele francilor a invadat Spania cândva după Paşte. La început Carol cel Mare a avut succes, cucerind oraş după oraş, dar s-a oprit în apropierea de Zaragoza. Încetinind înaintarea ca să organizeze administraţia francilor în teritoriile deja cucerite, a aflat că între timp guvernatorul care îl chemase se împăcase cu califul Cordobei şi chiar îi mobiliza pe creştini să lupte împotriva francilor nedoriţi.

Ce a urmat nu este limpede din punctul de vedere al dovezilor istorice. Se pare că la mijlocul lui august, Carol cel Mare era în drum spre Franţa prin strâmtoarea Roncesvalles din Pirinei când ariergarda sa a fost încercuită. Atacatorii nu erau musulmani, ci mai degrabă localnici basci, dornici de pradă.

Printre victimele france de la Roncesvalles s-a numărat şi un anume Hruoland, identificat doar ca “responsabil cu marşul bretonilor“. Ambuscada din Pirinei este descrisă pe larg în Vita Caroli Magni, o lucrare despre viaţa lui Carol cel Mare întocmită la câţiva ani după moarta lui din 814 şi nu există nici o îndoială că faptele nu s-au petrecut aşa cum descrie legenda atribuită ulterior evenimentului.

Un timp pentru eroi

La data când Turoldus crea Cântecul lui Roland, Europa creştină se angajase în cruciade, îndelungatul şi ultimul efort eşuat de a cuceri Mormântul Sfânt de la musulmani. Era nevoie de eroi, de cavaleri în armură devotaţi Crucii şi Coroanei. Roland a devenit un asemenea erou, transpus într-un veac mai timpuriu şi înzestrat cu puteri si curaj supraomeneşti. Biserica dorea să perpetueze idealul cavaleresc, atribuindu-i şi valorile creştine necesare unui soldat înrolat în lupta cu necredincioşii. Asta explică de ce copiştii au transformat un soldat oarecare din ariergarda lui Carol cel Mare într-un martir al credinţei.

*****

sursa: Reader’s Digest, Mari enigme ale trecutului, pag. 326-328

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: