Mircea Eliade – O iubire timpurie

Pe când era încă student, Mircea Eliade devine tot mai apropiat de „domnişoara R.” [Rica Botez], deşi iniţial se simţise deopotrivă atras de o tânără grecoaică, brunetă, studentă la Conservator, şi pentru că avea „buzele extraordinar de roşii şi de cărnoase”. Însă R. era „o fată cu ochii de culoarea violetelor şi părul tuns scurt, cu breton. Mi s-a părut frumoasă şi îndepărtată, coborând parcă dintr-o altă lume, pentru că nu semăna cu nici una din fetele pe care le cunoscusem până atunci. (…) Avea o voce gravă, joasă, senzuală, contrastând cu chipul ei de personaj de roman englez”.

În fapt, Mircea Eliade este tot mai atras şi datorită unei anumite doze de mister pe care o emana R., care uneori îi stimula sentimentele, alteori manifesta un soi de răceală, toate gesturile ei părând un joc numai bun să-l perpelească, încât viitorul mare istoric al religiilor se întreba chiar dacă nu cumva era îndrăgostit, tocmai el, căruia dragostea i „se părea o slăbiciune nefastă”, un atentat la libertatea sa. Şi se pare c-o iubea! O iubea pentru că arăta cum arăta, pentru că-şi petrecea ore întregi în biblioteca universitară, pentru că citise pe Romain Rolland şi Remy de Gourmont, pentru că dorea s-o modeleze spiritual după el, punând-o să citească pe Dostoievski, Novalis şi Knut Hamsun.

S-a dovedit a fi în cele din urmă o dragoste adolescentină, stimulatoare şi din punct de vedere scriitoricesc (prin articolele lui de la „Cuvântul”), deşi răzbate din Memoriile lui Eliade un fel de regret în ce priveşte o iubire prea timpurie, când proiectele lui intelectuale erau doar la început şi avea nevoie de multă independenţă de mişcare. De altfel, viaţa i-a despărţit, aproape firesc, ea fiind numită profesoară de limba română la Gimnaziul „Pătraşcu cel Bun” din Strehaia (de unde îi trimitea la început scrisori disperate lui Eliade), pentru ca mai apoi să devină soţia unui ofiţer de marină, în vreme ce Mircea Eliade avea să obţină bursa în India, începând aici o altă poveste de dragoste, ce a dat naştere romanului din 1933, Maitreyi.

*****

sursa: Lucian Nastasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor “literari” 1864-1948, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: