Pearl Harbor – Teoria conspiraţiei

Unul dintre momentele hotărâtoare ale celui de-al Doilea Război Mondial a fost atacul-surpriză al japonezilor asupra Pearl Harbor, în urma căruia SUA au intrat în război. Fără acest atac şi fără implicarea SUA în Europa de Vest, e posibil ca lumea de după război să fi arătat cu totul altfel.

Dar a fost atacul de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, cu adevărat o surpriză? Adepţii conspiraţiilor au găsit dovezi care sugerează că preşedintele Franklin D. Roosevelt ştia că se plănuieşte un atac şi a ţinut secretă această informaţie, pentru a-şi impune politica de implicare în război. Roosevelt voia ca SUA să se angajeze în războiul din Europa de Vest, dar era blocat de opinia publică, care era în proporţie de 88% împotriva intrării în război alături de Aliaţi.

Mai mult, în timpul campaniei de dinaintea realegerii sale, el făcuse o promisiune: „Am spus-o şi înainte şi o voi spune din nou şi din nou şi din nou: băieţii voştri nu vor fi trimişi în nici un război străin“. Dar, în particular, plănuia ca trupele SUA să intre în război, ca să contribuie la lupta pentru libertate.

În lunile şi anii de dinaintea atacului, SUA provocaseră în permanenţă Japonia, blocându-i conturile şi confiscându-i bunurile, boicotându-i exporturile, impunând un embargo şi refuzând accesul navelor japoneze în canalul Panama. În jurnalul său de război, secretarul de război Henry Stimson scria pe 16 octombrie 1941: „Ne confruntăm cu situaţia delicată a unei manevre diplomatice care să asigure ca Japonia să pară vinovată şi să facă primul pas greşit – un pas vizibil”. O lună mai târziu scria: „Întrebarea este cum să-i facem [pe japonezi] să tragă ei primul foc de armă”.

Teoria susţine că informaţiile vitale care erau disponibile la Washington nu le erau împărtăşite comandanţilor de la Pearl Harbor. Un rol deosebit de important pare să fi fost jucat de capacitatea Washingtonului de a sparge codul diplomatic secret al Japoniei, numit „Purple“. Acest cod foarte complex a fost spart de către spionii americani în comunicaţii în 1940 şi era utilizat pentru a urmări comunicaţiile diplomatice japoneze. Dar comandanţii de la Pearl Harbor nu au primit copii ale acestor informaţii, în pofida vulnerabilităţii lor evidente în faţa unor atacuri şi plângerilor din partea forţelor armate cantonate acolo. Se crede că un mesaj interceptat la 11 noiembrie avertiza: „Situaţia se apropie de un punct critic, iar timpul aproape a expirat”.

De asemenea, chiar şi atunci când flota navală japoneză s-a apropiat de Hawaii, versiunea oficială a susţinut întotdeauna că avioanele zburaseră fără nici un fel de comunicaţii radio, fiind astfel nedetectabile. Dar conspiraţioniştii menţionează următorul ordin de luptă interceptat, despre care se crede că a provenit dintr-un mesaj al amiralului Yamamoto către Prima Flotă Aeriană Japoneză la 26 noiembrie 1941: „Unitatea de atac, păstrându-şi deplasarea strict secretă şi ferindu-se cu atenţie de orice posibil submarin sau avion, va avansa spre apele insulelor Hawaii şi, încă din prima clipă a declanşării ofensivei, va ataca forţa principală a flotei SUA şi o va lovi mortal. Primul raid este programat pentru zorii zilei x. Data exactă se va stabili printr-un ordin ulterior“.

Marina SUA, printr-un şir de superiori ierarhiei care ajungeau până la preşedinte, nu a luat nicio măsură deşi avertismentul era clar. În pofida informaţiilor îngrijorătoare primite de la agenţi olandezi, coreeni şi britanici privind un posibil atac, guvernul SUA fie a dat dovadă de o incompetenţă incredibilă, fie a ignorat intenţionat această ameninţare.

Drept dovadă suplimentară, adepţii conspiraţiilor afirmă că toate transporturile comerciale din partea de vest a Oceanului Pacific au fost întrerupte în ziua atacului, probabil pentru a împiedica localizarea flotei japoneze, ceea ce ar fi dus la alarmarea trupelor şi ar fi distrus astfel planul atent gândit al lui Roosevelt. Fiindcă, odată ce avea loc atacul asupra Pearl Harbor, publicul din SUA avea să ceară o ripostă imediată şi drastică.

Comisia care a anchetat atacurile a fost alcătuită din amici de-ai lui Roosevelt care îi erau loiali şi care au decis că atacurile fuseseră cauzate de abandonarea postului de comandă de către comandanţii din Hawaii; aceiaşi comandanţi cărora administraţia de la Washington refuzase să le împărtăşească informaţii secrete. Acum că furia publicului era îndreptată asupra lor şi asupra Japoniei, adevăraţii vinovaţi aveau calea liberă pentru a-şi continua planul de război, înainte vreme foarte nepopular.

*****

sursa: Jamie King, 111 teorii ale conspiraţiei, Litera Internaţional, Bucureşti, 2010

Un răspuns

  1. Evident ca nu a fost o concidenta…hai sa fim seriosi cand stii ca ai casa plina de armanent debea astepti sa-l folosesti la adevarata lui putere.Este cat se poate de evident ca americanii au stiut de atac si l-au ingnorat ca sa intre in razboi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: