Întâmplări de pomină văzute din Turnul Chindiei

În oraşul Târgovişte, în vechea Curte domnească, se află un turn înalt rotund, cu marginile de sus crestate sau crenelate. Se numeşte Turnul Chindiei. A fost zidit în vremea lui Vlad Ţepeş şi durează şi azi, mândru şi puternic.

După moartea lui Mihai Viteazul, mulţi duşmani au pornit iar să prade ţara. Mai ales hanul tătar a năvălit cu oaste multă asupra românilor. O ceată mare din această oaste a atacat Curtea domnească din Târgovişte şi a jefuit-o. Ca să scape de răul jefuitorilor, două femei, Sima, soţia lui Stroe Buzescu, căpitan vestit al lui Mihai, şi Maria din Butoieni, s-au adăpostit în Turnul Chindiei, zăvorând porţile. S-au apărat, aruncând din vârful turnului cu pietre, cu săgeţi, cu apă clocotită şi chiar cu cărbuni aprinşi. Foarte furioşi, acei tătari au vrut să dea foc Curţii domneşti. Dar Sima şi Maria au tras cu arcul şi, cu săgeţi bine ochite, au doborât pe tătarii care se apropiau cu făcliile să le arunce pe acoperişul curţii.

Văzând atâta îndârjire tătarii s-au retras. N-au ajuns prea departe, căci i-a întâmpinat căpitanul Stroe Buzescu, cu ceata lui de viteji, şi i-a spulberat ca pe nişte frunze în vânt.

După această ispravă, Stroe Buzescu şi ceata lui s-au alăturat la oştirea voievodului Şerban Basarab, aflat în luptă cu tătarii. S-a bucurat mult acel voievod român că un vestit căpitan al lui Mihai Viteazul vine să-l sprijine în bătălie.

Şi, în adevăr, i-a fost de cel mai mare ajutor. Trei zile s-au bătut românii cu tătarii. Le cădeau armele din mână de oboseală, dar nu voiau nici unii nici alţii să se lase înfrânţi.

Ci, văzând atâta sânge vărsat şi pierdere zadarnică de vieţi omeneşti, han-tătarul a trimis vorbă în tabăra românilor: „Poate ar fi mai nimerit, a zis el, să se aleagă un oştean, cel mai puternic. Eu îl trimit pe nepotul meu, voinicul voinicilor şi viteazul vitejilor.”

Căpitanii români se uitară unul la altul , neştiind ce răspuns să dea.

M-aş duce eu, a zis căpitanul Radu Buzescu, dar dacă nu-l birui pe tătar, înseamnă că am pierdut războiul. Nu pot să iau asupră-mi asemenea grea răspundere.”

Văzând şovăiala fratelui său, Stroe Buzescu a ieşit în faţă:

„Mă duc eu, Măria ta”.

Du-te, Stroe, şi apără-te vitejeşte”, l-au îndemnat domnul şi ceilalţi căpitani.

La un semn, oştile române şi tătare au încetat lupta şi au făcut roată, lăsând la mijloc loc celor doi luptători: Stroe şi nepotul han-tătarului.

Văzând pe tătar cât de voinic şi de groznic era, românii au amuţit. În schimb, tătarii şi „viteazul vitejilor” îi ocărau pe ai noştri în fel şi chip. Le strigau cuvinte urâte, ca să-i umilească şi să le strecoare spaima-n inimi. Românii tăceau şi priveau cu îngrijorare, aşteptând sfârşitul cumplitei încăierări.

La început, cei doi luptători s-au bătut cu buzduganele. Apoi s-au alergat cu caii şi s-au izbit în scuturi. S-au lovit cu săbiile, cu iataganele şi cu paloşele. De câteva ori s-a părut că Stroe cade răpus. Mai ales ca tătarul a atins cu vârful iataganului obrazul românului Stroe, iar sângele a început să-i curgă şiroi.

Dar tocmai când toată tătărimea răcnea, turbată de bucurie, că omul lor biruia, iar românii aşteptau, cu sufletul la gură, ca Stroe să se prăbuşească la pământ, acesta s-a răsucit şi, cu o însutită putere, fulgerător, a împlântat paloşul în trupul mare al tătarului, prăbuşindu-l de pe cal.

În clipa aceea, toţi tătarii au încremenit. Nu le venea a crede că „voinicul voinicilor şi viteazul vitejilor” zăcea la pământ, în ghearele morţii.

Sosise rândul românilor să chiuie de bucurie: Stroe al lor biruise!

Cum a fost legământul, han-tătarul a poruncit hoardei să se retragă, lăsând victoria la români.

Se spune că Sima, soţia lui Stroe Buzescu, stând sus, între crenelurile Turnului Chindiei, ar fi văzut aşa, cu ochii minţii, acea nemaipomenită luptă şi biruinţă a soţului ei. Cu bucurie, dar şi cu îngrijorare în inimă, a coborât repede, a încălecat şi a alergat până la locul luptei. Găsi pe români bucuroşi că i-a răzbit pe tătari, dar, în acelaşi timp, mâhniţi că obrazul rănit al lui Stroe se înroşea şi se umfla tot mai tare.

Sima şi-a dus soţul în grabă la doctorii din Braşov. Aceştia au constatat că tătarul n-a luptat cinstit: îşi muiase vârful iataganului în venin de viperă. Aşa că în a douăsprezecea zi după eroica luptă, Stroe a murit otrăvit.

Sima l-a înmormântat cu multă cinste; apoi a pus un meşter  pietrar să sculpteze, pe lespedea mormântului său, înverşunata luptă a lui Stroe cu tătarul.

*****

sursa: Dumitru Almaş, Povestiri istorice

Un răspuns

  1. ar trebui sa puna toate povestile lui dumitru almas

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: