Cât de actual şi util mai este mesajul mesianic al imnului Deşteaptă-te, române!

Imnul este un cântec de biruinţă cu etimon grecesc, o specie a genului liric în care se preamăreşte o divinitate, un erou, patria sau un eveniment devenit simbol, repetabil în momente solemne, însoţit de muzică. A apărut încă din zorii culturali ai umanităţii, iniţial fiind inspirat de un viu sentiment de admiraţie faţă de frumuseţile universului. La începutul epocii moderne au apărut, puse pe note, imnurile regale închinate unor suverani şi imnurile naţionale, cântece de natură patriotică sau revoluţionară în care sunt preamărite libertatea ori evenimente de însemnătate naţională sau internaţională, cum ar fi Marseilleza lui Rouget de l’Isle în 1792 sau Internaţionala poetului comunard Eugène Pottier în 1871. „Scuturându-şi lanţurile tiraniei comuniste”, cum au crezut unii, românilor li s-a dat prin decret, în 1990, apoi prin Constituţie, în 1991 şi 2003, imnul naţional Deşteaptă-te, române!

Santinelă la porţile Occidentului

„În cunoaştere – ne avertizează Andrei Marga în Filosofia unificării europene –, importantă este, înainte de toate, întrebarea.” Cât de actual şi util mai este mesajul mesianic al imnului Deşteaptă-te, române! într-o Europă în care „cruzii duşmani” de ieri ne sunt astăzi parteneri, iar strănepoţii „măreţelor umbre” au braţele armate cu scuturi antirachetă? În ce măsură mai este el imaginea românilor în conştiinţa europenilor şi a lumii? Să fie destinul românilor doar de santinelă la porţile răsăritene ale Occidentului? Şi dacă vrem să ne (re)dobândim respiraţia europeană de care avem nevoie, trebuie să repetăm la nesfârşit obsesiile trecutului, lăsând să se înţeleagă că nu putem fi demni decât prin suferinţă?

Imnul naţional este o icoană a sufletului românesc, în care trebuie să se reflecte solemnitatea devenirii noastre istorice, graiul fiind mărturia permanenţei şi unităţii românilor pe aceste meleaguri. Chiar nu suntem în stare să ne prezentăm clipa continuă a acestei deveniri în limba română literară de azi?

Simboluri naţionale în Constituţii

Primele Constituţii ale românilor au fost cam sărace în descrierea simbolurilor naţionale. Astfel, în Constituţiile din 1866, 1929 şi 1938 nu se vorbeşte decât de culorile drapelului – albastru, galben şi roşu, aşezate vertical. În cele din 1948 şi 1952 apar în plus stema ţării şi sigiliul statului. Despre imn se face o menţiune, pe undeva spre final, abia în Constituţia din 1965, în care se spune că „imnul de stat se aprobă de Marea Adunare Naţională”. Problema ar părea lămurită în Constituţiile din 1991 şi 2003, la art. 12 precizându-se că imnul naţional al României este Deşteaptă-te, române! Atât.

Rezonanţa idealurilor paşoptiste

Cele 11 strofe ale poeziei lui Andrei Mureşanu au fost publicate în Foaie pentru minte, inimă şi literatură din Braşov la 21 iunie 1848, sub titlul Un răsunet, în primul rând ca răspuns la poezia lui Alecsandri Către români (Deşteptarea României de mai târziu, apărută în revistă cu patru numere mai înainte), dar şi pentru a nu atrage atenţia autorităţilor asupra mesajului ei (Dieta din Cluj votase la 17 mai, fără a ţine seamă de revendicările naţionale ale românilor, încorporarea Transilvaniei la Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand I îl sancţionase la 29 mai 1848).

Versurile au fost puse pe muzica imnului religios Din sânul maicii mele, cules de Anton Pann şi prelucrat de George Ucenescu, angajat al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Scheii Braşovului, devenind imnul revoluţionarilor. Partitura originală s-a pierdut, cea de astăzi fiind varianta restabilită în 1919 de compozitorul Gh. Dima.

Deşteaptă-te, române! s-a răspândit de la început pe tot cuprinsul ţărilor române, versurile lui fiind intonate în toate momentele de răscruce ale poporului nostru.

Alecsandri şi Andrei Mureşanu

Până la apariţia lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional a fost considerat Vasile Alecsandri. Deşi iubitor de tihnă şi confort domestic, bardul de la Mirceşti a participat activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova, exilându-se după înfrângerea ei. Autorul Horei Unirii a fost apoi printre fruntaşii Unirii Principatelor din 1859. În 1878 a primit la Montpellier Premiul Latinităţii pentru poezia Cântecul gintei latine, care n-a devenit imn, în acest scop poetul compunând un cu totul alt text.

Poet, traducător şi eseist, Andrei Mureşanu aparţine stilului romantic al epocii. La Blaj l-a avut ca profesor pe Timotei Cipariu, exponent al latiniştilor radicali, dar la Braşov a colaborat cu George Bariţiu, colegul şi prietenul său mai vârstnic, reprezentant al tendinţelor latiniste moderate. Mediul intelectual în care s-a format Andrei Mureşanu nu putea să nu aibă „un răsunet” în creaţia sa literară. Aşa se face că, în versurile devenite imn, dacii, „cei mai viteji dintre traci”, primii noştri strămoşi istorici, lipsesc cu desăvârşire din etnogeneza română, poetul „pompând” în „vinele” urmaşilor lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul doar sângele romanilor lui Traian.

Ceea ce nu prea se spune despre Andrei Mureşanu este evoluţia sa după înfrângerea revoluţiei şi în Ardeal: după un exil în Muntenia, se întoarce la Sibiu, unde este numit funcţionar şi traducător la buletinul oficial al guvernului. Devenind un slujitor conştiincios al celor care îi asupreau pe români, închină ode şi imnuri reprezentanţilor imperiali de la Viena. După ieşirea la pensie se retrage la Braşov, unde moare în sărăcie şi cu mintea tulburată.

„Mureşan scutură lanţul…”

Istoriile literare îl reţin pe Andrei Mureşanu ca al doilea mare poet transilvănean după Ion Budai-Deleanu. Asupra poeziei sale s-au rostit aprecieri entuziaste (N. Bălcescu, Iosif Vulcan, Aron Densuşianu, G. Coşbuc, Octavian Goga, Ion Dodu Bălan), dar şi negări totale (Titu Maiorescu, Gh. Bogdan-Duică ş.a.). Critica literară mai apropiată de noi a încercat o conciliere a celor două poziţii extreme (G. Călinescu, Ovidiu Papadima, D. Păcurariu), reliefând mesianismul şi puterea vizionară a poeţilor ardeleni, de la G. Coşbuc la Ioan Alexandru.

Desluşind în mesianism o atitudine profetică în îndeplinirea unei misiuni prin sacrificiu, înţelegem, ca români, că devoţiunea faţă de un înalt ideal uman duce la gesturi simbolice de esenţă mesianică, dar a făcut lucrul acesta şi cel care ne îndemna pe noi la asemenea gesturi simbolice? Sau numai „a scuturat lanţul”, noi trebuind să ne sacrificăm întru Iisus Hristos generaţie după generaţie, pentru a ne mântui naţiunea de minciună, delăsare, necinste şi defetism? Preot deşteptării noastre, cum îl caracterizează Eminescu în Epigonii, Andrei Mureşanu rămâne degeaba de peste 160 de ani semnelor vremii profet, din moment ce îi repetăm şi azi „răsunetul” la Deşteptarea României lui Alecsandri?

„…cu-a lui voce ruginită”

După incidentul cu trunchierea imnului la inaugurarea stadionului naţional, Daniel Funeriu a cerut elevilor să intoneze o dată pe săptămână „măcar cele patru strofe obligatorii”, ca şi cum imnul ar avea mai multe, pentru ca semnificaţia acestuia să nu se „demonetizeze”. Întrebarea care se pune este ce anume să nu se „demonetizeze”: mesajul total inadecvat momentului actual sau lexicul învechit al versurilor?

Asupra poeziei Un răsunet s-a pronunţat şi Eminescu, la 22 de ani de la apariţia „răsunetului” şi la 7 ani de la moartea autorului acestuia. Este vorba de poemul Epigonii, publicat pe prima pagină a Convorbirilor literare din 15 august 1870. Eminescu îi dedica lui Andrei Mureşanu o strofă întreagă, cât şi lui Eliade, Bolintineanu sau Negruzzi. Strofa începea cu Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită. Era vocea lui Andrei Mureşanu ruginită încă de la 1870 şi noi nu ne dăm seama nici acum, când folosim româna ca limbă oficială a Uniunii Europene?

Numele invocate în imn

Numele unui om nu este rezultatul unui hazard, ci „o metaforă revelatoare”, spunea Blaga. A invoca numele unor persoane dispărute înseamnă a le face prezente lângă noi pentru a ne călăuzi în ceea ce dorim să întreprindem. În Deşteaptă-te, române! sunt invocate patru nume: Traian, Mihai, Ştefan şi Corvin.

Traian este primul provincial care ajunge pe tronul Imperiului Roman fără a fi italic. În timpul domniei acestuia (98-117 d.Hr.) imperiul a cunoscut maxima sa întindere teritorială. Cucerind Dacia, a adus colonişti „ex toto orbe Romano”, romanizarea dacilor realizându-se în cca 150 de ani, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte popoare neolatine de astăzi. Limba română este fundamental moştenitoarea latinei vorbite în partea orientală a imperiului.

Mihai Viteazul este domnitorul muntean care a unit pentru prima dată cele trei provincii româneşti.

Ştefan cel Mare, cea mai mare personalitate a românilor din toate timpurile, a apărat hotarele Moldovei 47 de ani.

Cine este însă „transilvăneanul” Matei Corvin, ajuns rege al Ungariei Mari şi ce a însemnat el pentru români pentru a fi invocat mai întâi în cântecul revoluţionar al trezirii neamului la viaţa politică, iar astăzi în imn?

Matei Corvin – revendicat de români?

Una dintre personalităţile născute pe pământ românesc despre care occidentalii au scris foarte des este Matei Corvin, regele Ungariei Mari între 1458 şi 1490. Mulţi consideră că acesta aparţine atât maghiarilor, cât şi românilor, strămoşii lui provenind dintr-un teritoriu valah din sudul Transilvaniei. În afară de invocarea lui neinspirată în imnul naţional şi statuia ecvestră ridicată la Cluj în 1902, când Ardealul era alipit Imperiului Austro-Ungar, nu avem cunoştinţă ca Mátyás Király, născut în oraşul de pe Someş dintr-un tată român (Iancu de Hunedoara) şi o mamă unguroaică (Elisabeth Szilágy), să fi fost considerat de români ca fiind unul de-al lor. Cel puţin de cei care îşi cunosc istoria. Căsătorit mai întâi cu o cehă, apoi cu o italiancă, Matei Corvin nu s-a simţit bine nici măcar printre unguri, curtea sa fiind plină de italieni, germani şi polonezi.

Ca români, nu putem uita faptul că, în 1462, l-a luat captiv pe Vlad Ţepeş şi l-a ţinut închis 12 ani, în loc să-l ajute cu oaste împotriva turcilor, iar în 1467 a invadat Moldova cu o armată de 40.000 de oameni, pe la Oituz, fiind zdrobit după o lună la Baia de cei 12.000 de oşteni ai lui Ştefan cel Mare. „Trecând munţii şi pădurile – scria cronicarul polonez Jan Długosz la câţiva ani după eveniment –, regele Ungariei ajunge la Chotrusz (Trotuş – n.n.) pe care-l pradă şi-l arde. Merse apoi mai departe pe lângă munţi şi ajunse la Bacău, târgul Roman şi apoi la Nyemiecy (Neamţ – n.n.). Pe toate acestea şi orăşelele din vecinătatea lor, toată ţara locuită şi bogată, o pustii cu sabie, foc şi omor, neuitându-se la nimic, nici la vârstă, nici la stare şi nici la sex”. Aceasta este „măreaţa umbră” invocată în imnul nostru naţional, alături de cel mai mare român al tuturor timpurilor, Ştefan cel Mare şi Sfânt…

„…învins de propriul său neam”

Dacă Iancu de Hunedoara a fost înmormântat, aşa cum dorise, în biserica din Alba-Iulia, alături de fratele său, în Ungaria nu există nicio urmă a mormântului lui Matei Corvin, distrus de turci împreună cu tot ce regele construise în cetatea încoronării sale, Ungaria centrală fiind transformată în paşalâc cu reşedinţa la Buda, în 1541, pentru 150 de ani (Transilvania, Moldova şi Ţara Românească nu au păţit niciodată aşa ceva). Adusă de la Budapesta, statuia lui Matei Corvin din Cluj a fost dezvelită festiv în 1902, când Transilvania era încorporată Ungariei. În 1919, după realizarea Marii Uniri, au existat mai multe demersuri pentru demolarea statuii. Ideea salvatoare i-a aparţinut lui Iorga, prin amplasarea unei plăcuţe pe care scria în trei limbi „Mathias Rex, biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”.

După Primul Război Mondial, statul maghiar a solicitat în mai multe rânduri statuia, dar aceasta a fost păstrată datorită originii române a regelui. Plăcuţa cu inscripţia lui Iorga a dispărut şi apărut de câteva ori, Kelemen Hunor cerând Primăriei din Cluj-Napoca „s-o îndepărteze neîntârziat”. E trist să vedem cum un ministru „român” al culturii, filosof în medicina veterinară, face pe veterinarul în filosofia culturii…

Dreptul la identitate etnică

Deşi dreptul românilor la identitate etnică nu este stipulat în mod expres în Constituţie, aşa cum este al minorităţilor naţionale la art. 6, al. (1), considerăm că putem apela la prevederile art. 16, al. (1), cei 16.870.000 de români (88,6 la sută) fiind egali în faţa legii, fără discriminări, cu cei 1.238.000 (6,5 la sută) de maghiari. Neregăsindu-şi identitatea etnică în regele maghiar, românii au nevoie urgent de un alt imn. Până atunci, actualul imn ar putea fi intonat fără cuvinte, fără a încălca în vreun fel Constituţia.

Facem deja parte din marea familie a ţărilor europene şi intrarea noastră pe noile coordonate nu mai este „acum ori niciodată” ca în actualul imn şi nici în „libertate sau moarte” strigând toţi.

*****

sursa: Valeriu Anghel, „Deşteaptă-te, române!” „Acum ori niciodată”: Mesianism politic sau desfigurare a istoriei?, ProSaeculum, 1-2, 2012

3 răspunsuri

  1. articolul e tendentious si rauvoitor.eminescu in epigonii cand face referire la Andrei Muresanu e elogios.de altfel acesta e laitmotivul poeziei elogiul scriitorilor din trecut printer care se Numara si Andrei muresanu in comparative cu scriitorii contemporanii lui Eminescu care sunt niste bieti epigoni.sintagma cu -a lui voce ruginita face referire la timbrul vocal a lui muresanu care era mai guttural,mai ragusit in nici un caz nu considera Eminescu versurile lui muresanu expirate.Iar in ce priveste prezenta numelui Corvin in imn aceasta e justificta pentru ca nu e vorba de Matei Corvin cum gresit s-au tendentious considera autorul articolului ci e vorba de iancu Corvin de HUNEDOARA care a fost domn al Transilvaniei unul dintre cei mai mari comandanti military pe care I-a dat pamantul romanesc.

  2. Si Gheorghe Sincai „e elogios cand face referire” la Matei Corvin ?

  3. Dar cand „e vorba de iancu Corvin de HUNEDOARA” ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: