Vârstele lumii

Mitul succedării pe pământ a diferitelor rase de oameni, care, prin degenerări progresive, trec de la cea a aurului, cea mai veche, la cea actuală a fierului, este expus pentru prima oară de Hesiod în Munci şi zile. Aici se aminteşte că prima rasă creată de zei a fost cea de aur, plasată cronologic în perioada când Cronos domnea asupra sferei divine. Oamenii de aur trăiau asemenea zeilor, fără griji, fără să trudească şi fără să cunoască sărăcia; nu îmbătrâneau şi îşi petreceau viaţa în sărbători, înconjuraţi de toate lucrurile frumoase, pe care pământul le oferea fără ca ei să trebuiască să-l lucreze. Moartea îi lua pe oamenii de aur asemenea somnului, iar ei, transformaţi în demoni buni prin voinţa lui Zeus, se ascundeau sub pământ, veghind asupra muritorilor şi împărţind bogăţii.

Mai târziu, în timpul domniei zeilor olimpieni, au fost creaţi oamenii din rasa de argint, inferioară celei dinainte şi diferită de ea. Oamenii de argint îmbătrâneau, deşi timp de o sută de ani rămâneau copii şi abia apoi traversau o scurtă perioadă de maturitate. Deveniţi adulţi, se făceau vinovaţi de trufie şi de necredinţă faţă de zei, astfel încât şi ei au fost îngropaţi de Zeus în adâncurile pămîntului, unde continuă să fie veneraţi ca demoni, asemenea celor din rasa de aur, chiar dacă sunt de rang inferior.

Următorul neam creat de Zeus, rasa de bronz, s-a născut din frasini. Definiţi de Hesiod drept „năprasnici” şi „cumpliţi”, oamenii din această seminţie erau curajoşi, foarte puternici, cu trupuri viguroase şi „braţe nebiruite”. Ei aveau arme de bronz şi au pierit ucigându-se unii pe alţii, din cauza dorinţei lor de război; „Plecară-n mucedele case, la înspăimântătorul Hades,/ […] căci sumbra moarte […]/ I-a dus şi părăsiră a soarelui lumină vie”.

Perioada următoare epocii de bronz este mai dreaptă şi mai bună; acum trăiesc eroii, numiţi şi semizei; destinul lor este să fie distruşi în marile bătălii despre care povestesc miturile, începând cu războiul Troiei şi terminând cu cel al Tebei; „Pieriră în războiul crâncen şi-n bătălia-nverşunată/ O bună parte-n faţa Tebei […]; altă parte/ La Troia poposit-a […]/ Şi-acolo moartea cu obştescul sfârşit, pe rând, i-a-nvăluit./ Lor însă, osebit de oameni, le-a dat şi viaţă şi lăcaş/ Cronidul tată Zeus, ducându-i la capătul pămîntului”: aceştia sunt locuitorii îndepărtatelor Insule ale Fericiţilor.

A cincea epocă a istoriei omului este cea în care trăieşte poetul; oamenii din epoca fierului „nu vor conteni/ Să-ndure trude şi necazuri nu numai ziua ci şi noaptea,/ Sleiţi de griji apăsătoare pe care zeii le trimit”. Deşi alături de aceste nenorociri vor fi şi lucruri bune, cel ce trăieşte în această perioadă îşi doreşte să fi murit mai devreme sau să se fi născut mai târziu. E adevărat că în viitor, după ce va pieri acest neam, Zeus va crea un altul, „de oameni care din născare vor fi cu tâmple-ncărunţite”, „Cu minunatele lor trupuri în albe straie-nveşmântate,/ La zeii veşnici se vor duce şi părăsi-vor omenirea/ Smerenia şi Osândirea”, iar „răul n-o să aibă leac„; în ciuda acestei perspective extreme, a unei vârste complet opuse celei dintâi (dominată de violenţă şi nedreptate, pe când în epoca de aur domneau fericirea şi dreptatea), concepţia ciclică asupra lumii şi timpului lasă loc speranţei că, o dată terminat parcursul de la epoca aurului la cea a răului, este posibil ca el să fie reluat, poate în sens invers, pentru a ne reîntoarce la fericirea originară.

În mitul lui Hesiod despre vârstele lumii şi omului, accentul cade nu doar pe ideea decăderii progresive, care, de altfel, nu este constantă (epoca eroilor, de pildă, marchează o oprire în procesul de declin, fiind mai bună decât precedenta şi creând o asimetrie în schema generală a metalelor; o atenţie deosebită se acordă opoziţiei dintre dreptate şi hybris, trufia sau depăşirea limitelor omeneşti; în plus, succesiunea vârstelor omenirii oferă o schemă de referinţă pentru desfăşurarea istoriei omului şi o organizează, luând în calcul întâmplările paralele ale zeilor (de la domnia lui Cronos la cea a lui Zeus) şi propunând o ierarhie corespunzătoare a destinelor în lumea de dincolo (de la demonii buni la cei răi şi la cei comuni, morţi obscuri din împărăţia lui Hades).

Vârstele lumii sunt reduse la trei în dialogul Critias al lui Platon, unde se succedă zeii, eroii şi oamenii. Primii, zeii, şi-au împărţit între ei, în mod egal şi fără disensiuni, dominaţia asupra lumii; Atena şi Hefaistos, cărora le-a revenit Atica, au făcut să se nască acolo eroii minunaţi, în prezent păstrându-se doar amintirea faptelor şi numelor acestora (printre ei se numără Erihtonios, Cecrops, Erisihton etc.); în sfârşit, oamenii, împinşi de nevoia de a-şi procura mijloacele de subzistenţă, au uitat cea mai mare parte a faptelor eroilor şi s-au limitat să celebreze amintirea numelor acestora şi câteva tradiţii obscure.

În poezia latină, mitul vârstelor apare în Metamorfozele lui Ovidiu, unde sunt reluate cele patru epoci: a aurului, a argintului, a bronzului şi a fierului; din mitul lui Hesiod se preia în special aspectul decăderii progresive la care face aluzie calitatea descrescătoare a metalelor, dar se reia şi corespondenţa dintre evenimentele de pe pământ şi cele din cer, unde împărăţia zeilor este zdruncinată de certurile şi războiul care îi opune pe giganţi olimpienilor.

În opoziţie cu mitul lui Hesiod, Pitagora şi Platon despre epoca de aur, care are nenumărate variante, apare reconstituirea istoriei omului la Lucreţiu, ce porneşte de la o epocă dominată de viaţa aspră şi crudă, de violenţă şi de lupta sălbatică pentru supravieţuire (Poemul naturii); potrivit lui Lucreţiu şi epicureilor, progresul fazelor istoriei umane marchează trecerea de la un stadiu primitiv la faze mai evoluate, exact invers faţă de ceea ce presupune Hesiod. Poetul latin ne oferă un tablou comparabil cu cel al epocii de aur atunci când descrie începuturile vieţii agricole, ce reprezintă deja o fază superioară a progresului uman. După Lucreţiu, vârstele următoare din istoria umană sunt dominate de organizarea vieţii în comunitate şi de stăpânirea unor tehnici mereu noi; nu regăsim însă o succesiune clară de epoci definite cu precizie, ca la Hesiod.

Una dintre cele mai celebre trimiteri la mitul vârstelor omului din poezia latină îi aparţine lui Vergiliu (Egloge), care, bazându-se pe doctrinele pitagoricienilor, academicienilor şi stoicilor, anunţă venirea unei noi vârste de aur: „Ultima vârstă a venit acum, după profeţia de la Cumae, ciclul marilor secole se naşte de la început, acum se întoarce chiar şi Fecioara, se întorc domniile lui Saturn, acum o nouă rasă e trimisă din înaltul cerului” (Bucolicele). În comentariul lui Servius, „Sibila din Cumae a împărţit vârstele după metale şi a spus cine va fi stăpânul fiecărei vîrste. […] A mai zis şi că la sfârşitul tuturor vârstelor se vor repeta lucrurile întocmai, concept comun filosofilor, care spun că, o dată încheiat un mare an, toate stelele se întorc în punctul unde se aflau la început şi pornesc din nou, având aceeaşi mişcare. Iar dacă mişcarea stelelor este aceeaşi, neapărat trebuie să se repete toate întâmplările care au avut loc, fiindcă e limpede că în univers orice lucru depinde de mişcarea astrelor”.

Dacă mitologia şi religia clasică nu propun decât foarte rar speranţa unei recompense pentru cei drepţi în lumea de dincolo, ele lasă însă loc uneori, ca în mitul raselor, inserat într-o concepţie ciclică despre timpul uman, perspectivei unui viitor mai bun.

*****

sursa: Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Polirom, 2003

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: