Cana de aur

Vlad Voievod în Ţara Românească a fost vestit pentru ura sa înverşunată împotriva trândăviei şi hoţiei de pe ogorul întins pe care-l stăpânea; a reuşit să distrugă buruienile acestea vătămătoare pedepsindu-i aspru pe vinovaţi. Încă se mai spune că mulţi au fost omorâţi fără chibzuială îndelungată Şi au fost traşi în ţeapă fără a avea vreo vină.

Localnicii şi străinii erau atât de îngroziţi, încât se temeau ca nu cumva să fie măcar bănuiţi de furt ori tâlhărie, nedreptate săvârşită sau minciună, ori că ar fi pricinuit vreun rău cuiva… Căci nimeni nu scăpa de pedeapsă nici prin vicleşug ori răscumpărare, sau căindu-se şi implorând îndurare. Până hăt-departe sc dusese vestea asprimii cu care pedepsea Ţepeş Vodă pe cei de rea-credinţă; domnitorul era atât de temut, încât nimeni nu ar fi îndrăznit să-i calce porunca ori să se apuce de înşelătorii.

Lângă un izvor cu apă limpede şi rece Vlad Vodă a poruncit să se construiască o fântână în drumul călătorilor de pretutindeni. Trecea pe acolo mult popor de-al ţării şi de pe meleaguri străine şi toţi binecuvântau pe cel ce făcuse fântâna lângă care puteau poposi. Iar dacă văzu voievodul că locul acela este într-adevăr în calea tuturor şi-i pustiu în jur, încât cea mai apropiată aşezare omenească se afla peste două dealuri şi o râpă, a pus pe marginea fântânii o cană mare de aur meşteşugit lucrată. Cine vroia să-şi astâmpere setea şi oboseala drumului putea bea apă din fântână cu cana aurită; apoi fiecare o punea la loc unde o găsise şi nimeni nu a îndrăznit să o ia de acolo.

Cana cea de aur a trecut prin mii şi mii de mâini; i s-au tocit marginile, luciul i s-a întunecat, însă nimeni nu a luat-o cu sine; atât era de preţuită cinstea în Ţara Românească în timpul domniei lui Vlad Ţepeş, şi mult timp după moartea acestuia.

*****

sursa: Crina Decuseară-Bocşan, Povestiri despre Vlad Tepeş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: