Ecaterina cea Mare – vinovată pentru moartea soţului?

În 1745, o prinţesă germană pleca într-o ţară cu o limbă şi cu obiceiuri necunoscute spre a se căsători cu moştenitorul tronului Rusiei. A îndurat timp de 17 ani o căsătorie nefericită, iar când Petru al III-lea a murit la numai şase luni după ce ajunsese ţar, soţia a devenit suspectă.

Noaptea nunţii 

Pentru mireasa de 16 ani fusse o zi lungă şi obositoare. Trezită la şase dimineaţa, fusese dusă în apartamentul împărătesei, care supraveghease personal coafura, alegerea bijuteriilor şi toaleta tinerei destinate să fie mireasa moştenitorului legitim al tronului Rusiei. La prânz, mirele – doar cu un an mai mare decât logodnica – sosise în camera învecinată, iar la trei după-amiază perechea traversa Sankt-Petersburgul în caleaşca imperială.

Ceremonia de la Caredrala Fecioarei din Kazan durase câteva ore şi fusese urmată de un banchet cu 50 de feluri de mâncare, apoi de un bal la care tânăra a trebuit să danseze cu toţi nobilii venerabili. La ora nouă, însă, împărăteasa a oprit festivităţile şi i-a însoţit pe tinerii căsătoriţi în camera nupţială. Mirele a rămas să aştepte într-o cameră alăturată, în timp ce doamnele de onoare o dezbrăcau pe mireasă de rochia grea de brocart şi o îmbrăcau într-o cămaşa de noapte roz adusă de la Paris, aşezând-o în imensul pat cu baldachin. Apoi s-au retras, lăsând-o, speriata, într-o cameră goală abia luminată de pâlpâitul lumânărilor. Acum stătea culcată în penumbră, cu ochii aţintiţi spre uşa de unde trebuia să apară soţul ei.

A trecut o oră, apoi au trecut două. Către miezul nopţii, o doamnă de onoare a intrat să o anunţe că mirele petrecea cu servitorii. Tânărul soţ şi-a făcut apariţia într-un târziu, s-a vârât în pat lângă ea, a făcut glume despre cum ar mai fi râs servitorii dacă i-ar fi văzut împreună, apoi a căzut într-un somn adânc de beţiv. „Probabil că a fost cea mai veselă nuntă celebrată vreodată în Europa“, scria mama miresei soţului ei în Germania. Pentru tânăra mireasă dezamăgită, nunta numai veselă nu fusese.

Doar cu numele

În februarie 1744, cu puţin înainte de a împlini cincisprezece ani, Sofia Augusta Frederica, prinţesă a micului ducat german Anhalt-Zerbst, a fost adusă de mama ei în Rusia. Necăsătorită şi fără copii, împărăteasa Elisabeta îl adoptase pe nepotul său Petru spre a fi moştenitorul tronului şi era nerăbdătoare să-l vadă căsătorit, ca să asigure succesiunea Romanovilor. Spera ca micuţa şi drăguţa Sofia – candidata la căsătorie recomandată de influentul Frederic al II-lea al Prusiei – va reuşi să-l scoată pe Petru din preocuparea lui infantilă pentru jocuri şi animale.

După ce a învăţat cât de cât ruseşte, după ce a deprins elemente de religie ortodoxă şi eticheta Curţii, Sofia a fost rebotezată Ecaterina şi logodită cu Petru. Căsătoria s-a celebrat la 21 august 1745. „Aş fi fost gata să-l iubesc pe noul meu soţ dacă ar fi fost în stare de afecţiune, sau măcar dornic să o arate“, scria mai târziu Ecaterina în celebrele ei memorii. Dar Petru cel slab, limfatic, palid si ciupit de vărsat prefera să-şi petreacă zilele jucându-se cu soldaţi de plumb şi castele de carton. Ca remediu pentru imensa plictiseală a tinerei soţii, a transformat dormitorul comun în adăpost pentru câinii lui de vânătoare.

Vreme de nouă ani, căsătoria a rămas neconsumată. În 1752, Ecaterina şi-a găsit un amant. „Era frumos ca răsăritul soarelui“, scria ea despre şambelanul de 26 de ani Serghei Saltîkov. „Nimeni nu-l egala la Curte“. După două sarcini pierdute, Ecaterina a reuşit să dea naştere unui fiu, la 20 septembrie 1754. Botezat Pavel, copilul a fost recunoscut de Petru şi crescut de Elisabeta ca al doilea succesor la tron. Bineînţeles, la Curte se vorbea că Saltîkov ar fi fost tatăl – mai ales că împărăteasa Elisabeta îl expediase într-o misiune diplomatică.

Intrigi politice

Împlinindu-şi datoria de soţie şi mamă, Ecaterina se aştepta să ducă o viaţă liniştită. Totuşi, Elisabeta îmbătrânind şi Petru dovedindu-se atât de nepotrivit pentru domnie, existau unii în Sankt Petersburg – precum reprezentantul britanic, Sir Charles Hanbury-Williams – care se aşteptau ca Ecaterina să fie cea care să preia puterea „în cazul unor evenimente neprevăzute“.

„Evenimentele neprevăzute“ s-au produs în 1756, când Rusia s-a aliat cu Austria şi Franţa împotriva lui Frederic al II-lea al Prusiei. Victoriile de la început ale Rusiei au fost întâmpinate cu bucurie de toată lumea din St. Petersburg – cu excepţia lui Petru, al cărui tată fusese german, aşa că se simţea dator să îl considere pe regele Prusiei un geniu militar invincibil. Declinul evident al împărătesei alimenta temerile că Petru, moştenind curând tronul, va încheia o pace umilitoare cu Prusia. Ca alternativă la domnia lui, naţionaliştii ruşi au început să se gândească la Ecaterina – posibilă regentă a fiului ei minor Pavel, sau chiar împărăteasă. „Fii sigur“, i-a mărturisit Ecaterina conspirativului Hanbury-Williams, „că am planurile mele şi că voi domni sau voi muri.”

Hanbury-Williams i-a încurajat ambiţiile şi gustul pentru lux cu „împrumuturi“ secrete şi i-a furnizat chiar un nou iubit, frumosul tânăr conte polonez Stanislaw Poniatowski. Petru, care îşi instalase o amantă în apartamentul propriu şi evita sistematic orice întâlnire cu soţia, nu a reacţionat când Ecaterina a născut o fată, la 9 decembrie 1757. „Habar nu am cum a rămas însărcinată nevastă-mea“, se zice că ar fi spus, „dar presupun că trebuie să admit că e copilul meu.”

Confruntare şi împăcare

Nici nu îşi revenise Ecaterina după naştere, că s-a văzut nevoită să înfrunte urmările intrigilor politice şi comportamentului ei nechibzuit. Într-o duminică dimineaţa, la 15 februarie 1758, a primit un bilet alarmant de la amantul ei. Elisabeta ordonase arestarea primului-ministru rus, contele Bestujev, acuzându-l de tradare. Fuseseră închişi, de asemenea, bijutierul italian Bernard şi Adadurov, profesorul de rusă al Ecaterinei; pe amândoi îi folosise ca intermediari în corespondenţa secretă cu primul-ministru şi cu trimisul britanic.

Puţin după aceea, Elisabeta a cerut ca Poniatowski să fie rechemat în Polonia. Curtea zumzăia de zvonul că venea rândul Ecaterinei. Înspăimântată tânăra i-a scris Elisabetei, cerându-i o audienţă. A trebuit să aştepte aproape o lună până când să fie condusă în apartamentele imperiale, unde l-a găsit şi pe dispreţuitul ei soţ. Ecaterina a căzut în genunchi în faţa împărătesei, cerându-i să fie trimisă în Germania, la părinţii ei. „Cum poţi spune aşa ceva?”, a întrebat-o Elisabeta. „Adu-ţi aminte că ai copii.“ Petru a intervenit, acuzându-şi soţia de cruzime şi încăpăţânare. Fără a da importanţă gâlcevei dintre cei doi, împărăteasa a pus capăt audienţei, făcându-i semn discret Ecaterinei că discuţia va continua mai târziu, între ele două.

La 21 aprilie, împărăteasa a toastat în public în sănătatea Ecaterinei cu prilejul celei de-a treizecea aniversări şi luna următoare i-a acordat o nouă întrevedere. După ce a pus-o să jure că va spune numai adevărul, Elisabeta i-a cerut detalii despre viaţa lui Petru. Ce a răspuns, nu se ştie, pentru că în acest punct Ecaterina îşi întrerupe brusc memoriile. Rămasă fără iubit şi curând după aceea şi fără fetiţă, care s-a prăpădit de mică, probabil că exilul soţiei moştenitorului tronului nu a mai fost de actualitate.

Un ţar nepopular

După douăzeci şi unu de ani de domnie, Elisabeta a murit în ziua de Crăciun a anului 1761. Era urmată la tron de nepotul ei, Petru al III-lea. Deşi însărcinată în luna a şasea cu copilul unui nou iubit, Ecaterina stătuse ore în şir în genunchi la catafalcul fostei împărătese. Când apărea, Petru glumea cu doamnele de la Curte şi făcea remarci deplasare la adresa preoţilor. A scandalizat asistenţa şi atunci când a ţopăit în urma sicriului la ceremonia funerară. Amicilor le-a mărturisit că intenţiona să divorţeze de Ecaterina şi să se însoare cu amanta.

Temându-se că un nou copil ar putea fi exact pretextul de care soţul ei avea nevoie ca să o înlăture, noua ţarină a reuşit să îşi ascundă sarcina faţă de soţ şi a pus la cale un plan ca să poată naşte pe ascuns. Pentru că nimic nu-i plăcea primitivului Petru mai mult decât un incendiu, Ecaterina a aranjat cu un curtean devotat ca acesta să-şi dea foc casei atunci când ea avea să intre în travaliu. Cum era de aşteptat, Petru a alergat să vadă incendiul, iar nou-născutul, un băiat, a fost încredinţat la timp unor părinţi adoptivi.

Ceea ce a pus capăt scurtei domnii a lui Petru al III-lea a fost armistiţiul încheiat cu Prusia, în martie 1762, urmat de un tratat de pace prin care Rusia a cedat toate câştigurile teritoriale şi a încheiat o alianţă cu fostul inamic, Frederic al II-lea. Pentru Ecaterina, paharul s-a umplut la un banchet din iunie, la care se sărbătorea pacea cu Prusia. Nu reuşise să se ridice în picioare la toastul închinat de Petru pentru rudele sale germane, iar proaspătul ţar o făcuse idioată în faţa celor patru sute de invitaţi. „Sălbăticia barbară şi inutilă a lui Petru face să pară probabilă intenţia lui de a-şi elimina soţia”, scria un diplomat francez în raportul trimis acasă.

Accesul la putere

Aliaţii de la Curte ai Ecaterinei au început să o îndemne la acţiuni drastice împotriva dezechilibratului şi periculosului său soţ. Printre ei erau iubitul din acel moment si tatăl ultimului ei copil, tânărul şi chipeşul ofiţer Grigori Orlov şi fratele lui mai mic, Aleksei. Data aleasă de ei pentru lovitura de stat a fost ajunul sărbătorii de Sfântul Petru, 28 iunie.

În dimineaţa zilei respective, Aleksce Orlov a trezit-o pe Ecaterina care se afla la o casă a ei din apropiere de Sankt Petersburg, spunându-i „Totul este pregătit ca să te proclami împărăteasă“. A însoţit-o apoi la caleaşcă. În drum spre capitală lor li s-a alăturat şi Grigori Orlov. La ora opt cei trei au ajuns la cazarma regimentului de gardă. Coborând din caleaşcă, Ecaterina a cerut protecţia acestor trupe de elită. „Trăiască măicuţa noastră Ecaterina”, au strigat ostaşii.

Însoţită de soldaţi, Ecaterina s-a îndreptat spre Catedrala Fecioarei din Kazan ca să primească binecuvântarea Bisericii şi să depună juramântul ca împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Îl avea alături pe Pavel, fiul ei în vârstă de şapte ani. A doua zi, când ar fi trebuit să-şi sărbătorească numele, Petru al III-lea transcria şi semna supus o scrisoare de abdicare, „ca un copil trimis la culcare”, după cum avea să comenteze dezgustat Frederic al II-lea la auzul veştii. Permiţându-i-se să ia cu sine un servitor, vioara şi câinele preferat – nu şi amanta! – Petru a fost condus la închisoare şi pus sub supravegherea lui Aleksei Orlov.

O săptămână mai târziu, la 6 iulie, Ecaterina primea de la Orlov un mesaj efectiv incoerent: „Cum să explic, cum să descriu ce s-a întâmplat?” scria el. Soţul împărătesei murise, aparent ucis într-o încăierare de beţivi.

Potrivit martorilor oculari, Ecaterina a fost sincer şocată de veste, izbucnind în plâns şi strigând că reputaţia ei fusese distrusă şi că posteritatea nu-i va ierta niciodată crima involuntară. Recăpătându-şi repede stăpânirea de sine, a ascuns mesajul lui Orlov şi a ordonat o autopsie care a stabilit drept cauză a morţii lui Petru al III-lea o colică acută.

Ecaterina a condus Rusia timp de 34 de ani, iar la dispariţia sa, în 1796, a fost supranumită Ecaterina cea Mare. Pentru fiul şi moştenirorul ei Pavel n-a fost însă o eroină, căci a considerat-o vinovată de uciderea celui pe care îl ştiuse tatăl lui. La moartea împărătesei a ordonat duble funeralii, dispunând ca osemintele fostului ţar să fie îngropate alături de cele ale Ecaterinei. La cererea lui Pavel, cel care a purtat coroana lui Petru al III-lea la procesiunea funerară a fost Aleksei Orlov.

*****

sursa: Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: