Castrarea ca formă de pedeapsă în istorie

Apelând la o justiţie de tip ochi pentru ochi, egiptenii au fost primii, acum şase mii de ani, care au pedepsit infracţiunile sexuale prin castrare. Un bărbat găsit vinovat de viol suferea extirparea integrală a organelor sale genitale, în vreme ce o femeie vinovată de adulter îşi pierdea nasul. Pierderea suferită de bărbat îl făcea incapabil de relaţii sexuale, iar urâţenia femeii îi scădea şansele de a-şi mai găsi un amant. Ea era stigmatizată vizibil şi, astfel, ostracizată; în schimb, pedeapsa lui, deşi grea, putea măcar fi ascunsă.

În secolul al XII-lea în timpul domniei regelui Henric al II-lea al Angliei, castrarea era rezervată preoţilor refractari ce refuzau să ia partea regelui împotriva consilierului său ce ajunsese  să-l critice, Thomas Becket. Filosoful scoţian David Hume, în Istoria Angliei, povesteşte cum regele „a poruncit castrarea unui grup mare [de preoţi], şi ca toate testiculele acestora să-i fie aduse pe o tavă”. Filosoful empirist considera nesemnificativă această pierdere: „Călugării se puteau plânge pe bună dreptate de durere şi pericol, dar având în vedere că depuseseră un jurământ de castitate, regele i-a privat de o comoară superfluă”.

*****

sursa: Charles Panati, Cartea sfârşiturilor, Ed, Orizonturi, Bucureşti, 2005

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: