Despre nebunia lui Van Gogh

Doctorul Gachet  era de părere că Van Gogh a suferit probabil de o intoxicaţie pricinuită de terebentină şi de soarele din Sud, prea puternic pentru un nordic. Diagnosticul acesta se deosebeşte simţitor de cel pus de internul Rey, şi, după acesta, de doctorul Peyron, care socoteau boala lui Vincent un fel de epilepsie. De atunci încoace, mulţi doctori s-au ocupat de cazul lui Van Gogh. Unii au vorbit de „meningoencefalită difuză”, alţii de schizofrenie (a fost şi părerea lui Karl Jaspers), unii de „degenerare mentală şi psihopatie constituţională”, alţii, în sfârşit, s-au alăturat iar tezei epilepsiei. Psihiatri şi psihanalişti au propus de asemenea diverse explicaţii.

În fapt, pare foarte greu de definit şi de catalogat „nebunia” lui Van Gogh. Nebunia aceasta nu poate fi separată de fiinţa excepţională -în sensul cel mai puternic al cuvântului – care a fost Vincent Van Gogh. Ea îi este tot atât de personală ca şi geniul lui şi se situează la un nivel unde noţiunile obişnuite îşi pierd cea mai mare parte din semnificaţia şi realitatea lor. Ceea ce a condiţionat geniul lui Van Gogh a condiţionat toate accidentele din viaţa sa şi i-a condiţionat şi nebunia.

Nu trebuie să se vorbească de Vincent ca de un bolnav oarecare. Este greşeala pe care au făcut-o medicii care au scris despre el. Aceştia, cu un ton doctoral adesea foarte neplăcut, de altfel, se străduie îndeobşte mai puţin să-l înţeleagă decât să-l judece. Se grăbesc să desprindă din viaţa sa câteva elemente ca să tragă o concluzie pripită în favoarea tezelor lor. De aceea cea mai mare parte din lucrările lor nu vădesc decât o informaţie foarte sumară, cu totul neîndestulătoare: lacunele, erorile apar din belşug, îngăduind interpretările cele mai abuzive şi cele mai şocante.

Ceea ce te izbeşte mai presus de orice, în aceste lucrări, este lipsa aproape desăvârşită de sensibilitate omenească, tot atât sau poate mai mult încă decât artistică, de care toţi dau dovadă. Medicii analizează cazul lui Van Gogh, nu din pricină că îndrăgesc pictura lui Van Gogh sau pe omul Van Gogh, ci pentru că Van Gogh este celebru. Or, pentru a putea înţelege o persoană trebuie ca întotdeauna, cel puţin într-o anumită măsură, să te identifici cu ea.

Cazul lui Van Gogh nu poate fi socotit numai un caz medical; după cum nici nu este numai un caz estetic. Este mai cu seamă cazul unui om, atras fără scăpare de o imensă chemare mistică, care vrea să păşească, care păşeşte într-un iureş nebunesc dincolo de hotarele umanului. Cazul său este cel al tuturor marilor mistici, al tuturor eroilor cunoaşterii. Fiind astfel, iese din cadrul obişnuitelor măsuri de apreciere.

*****

sursa: Henri Perruchot, Viaţa lui Van Gogh, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1967

2 responses

  1. O nebunie geniala
    Mi-ar fi placut sa postezi mai multe creatii ale acestui geniu nebun al artei

  2. Pentru a intelege mai bine trairile lui Vincent, va recomand o carte fascinanta:Bucuria vietii-Irving Stone.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: