Titu Maiorescu – Portret subiectiv

„Fizicul lui Maiorescu nu era atrăgător, fără să fie antipatic. Banalitatea siluetei lui se topea îndată ce începea să vorbească. Claritatea gândirii elegant conturată în preciziunea expresiei punea imediat stăpânire pe mintea interlocutorului, dar nu izbutea să cucerească de la început şi sufletul.

Între ce spunea şi ce simţea în realitate el, nu era o concordanţă perfectă. Şi această disonanţă pe care cu toată meşteşugita lui dialectică nu parvenea să o ascundă, crea în jurul lui o atmosferă de nedumerire, şi până la un punct de neîncredere care se limpezea numai încetul cu încetul.

Fără să fie vulgar, nu avea nimic subţire în înfăţişare: cu ţăcălia americană potrivită şi tunsă la zi şi cu mustăţile atârnate de ea, amintea capul lui Phileas Fog din primele ediţii ilustrate ale lui Jules Verne – iar trupul lui era un trup oarecare, neînsemnat, nici prea mare nici prea mic, nici prea gras şi nici prea slab. Îmbrăcat fără îngrijire, dar şi fără neglijenţă în haine de culoare închisă cu jiletca albă, încălţat pe moda veche cu carâmbi scurţi la ghete, cravatat ieftin şi fără gust, cu mănuşi de aţă, cu o pălărie fără pretenţii pe cap şi mai totdeauna cu o umbrelă – de ploaie sau de soare – în mână, Maiorescu se confunda pe stradă cu toţi trecătorii.

În casă însă, la biroul sau, totul se schimba. Banala siluetă de pe stradă se estompa pe când vorbea şi încetul cu încetul cel ce sta în faţa lui nu mai vedea decât o frunte, o frunte boltită şi nesfârşită care cotropea tot creştetul pleşuv al capului, şi se prindea din ce în ce în farmecul unui verb măsurat şi armonios, în vraja unor cuvinte cumpănite cu o neîntrecută artă şi însoţite de gesturile cele mai sugestive. Maiorescu exprima prin gesturi jumătate din gândirea lui; un “înţelegi d-ta” însoţit de o serie de semne tăiate în aer, un “ei, Filipescu…” urmat de o spirală desenată cu degetul arătător, în sus sau în jos după împrejurări, exprimau – însoţite şi de anumite intonaţiuni şi pauze – mai mult decât fraze întregi. Gestul lui Maiorescu nu era gestul exuberanţei unui impulsiv (impulsiv nu s-a arătat în viaţa lui decât faţă de femei), era gestul studiat şi măsurat al omului stăpân pe dânsul care recurgea la acest mijloc de comunicare fiindcă îi oferea o gamă mai subtilă de nuanţe şi îi permitea să spună tot ce voia să se ştie fără să o fi zis.

Maiorescu nu a fost desigur un om de geniu şi poate chiar nici un om de talent. A fost însă în România omul cel mai inteligent şi cel mai înţelegător din generaţia lui şi din cele care l-au precedat. Ajunsese în 1913 la o plenitudine de dezvoltare intelectuală şi morală care îl aşeza foarte sus în ierarhia noastră socială. […]

Ceea ce m-a dezamăgit mai mult la Maiorescu a fost superficialitatea lui. La dânsul nimic nu mergea în adâncime, totul era la suprafaţă – sentimente, idei, erudiţie. Totul era vorbă, şi chiar mai puţin decât vorbă: gesturi. Ca şi când cuvintele l-ar fi angajat prea mult, prefera să recurcă la degetele mâinilor.

Citise mult, dar numai într-o direcţie şi afară de câţiva autori clasici germani, mai mult lucrări de mâna a doua. Erudiţia lui în materie filosofică se mărginise la gânditorii germani, de la Leibniz încoace – şi nu trecea de treapta manualelor pentru cei englezi sau francezi.

Citise mult, dar nu mai citea, în sensul că nu se mai adăpa de la izvoare şi se mulţumea cu păhăruţele de „şpriţ” pe care i le ofereau revistele de specialitate. În materie de istorie avea numai o spoială şi cultura lui în acest domeniu avea lipsuri regretabile. O inteligenţă limpede şi vie ajutată de o memorie remarcabilă i-au permis să folosească tot materialul cu care venise în contact, dar din care nu ştiuse să extragă nimic nou. Lucrările lui scrise, chiar şi „Logica” (nu conţine nimic original), sunt lamentabile.

Darul lui de expunere era însă incomparabil, cu condiţia să nu fie întrerupt. În Parlament a rostit discursuri, dar n-a luat niciodată parte la o luptă de tribună…”

*****

Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol.II, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, pag. 7-8, 183

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: