Regele Carol al II-lea – Portret subiectiv

Povesteşte Constantin Argetoianu: „Raporturile mele cu Prinţul Carol erau de natură pur politică şi aşa au rămas până la sfârşit. Nu m-am vârât niciodată în intimităţile lui şi am rămas totdeauna străin de porcăriile pe care le-a săvârşit. Dau aceste lămuriri ca să explic cum s-a făcut că n-am fost deloc în curent cu zbuciumările sale sufleteşti din toamna anului 1925.

Aflasem la Sinaia, ca toată lumea, că se amorezase de soţia unui căpitan Tempeanu, de la Vânătorii de Munte, o roşcovană frumuşică. Venea noaptea la vila Carola, când căpitanul nu era acasă şi da cu pietricele în geam până ieşea duduia la fereastră, şi cocoanele care surprinseseră de mai multe ori manevra şi mi-o povestiseră făceau mare haz de această idilă.

Într-o zi, luam aperitivul la Capşa; două dame au trecut pe terasă şi Paul Prodan mi-a indicat pe una din ele ca fiind doamna Tempeanu despre care începuse să se vorbească. Până să mă întorc – stam cu spatele la terasă – damele au trecut aşa încât n-am putut prinde decât farmecele posterioare ale ibovnicei Prinţului. “Ştii că e evreică?” a adăugat Prodan… La Bucureşti am aflat că mai era şi curvă şi că se da, îndată după război, pe câţiva franci. Dezgustat, Tempeanu ceruse divorţul, care tocmai se pronunţase, şi doamna Tempeanu de la Sinaia devenise la Bucureşti doamna Lupescu.

Nimeni nu aduse importanţă acestei aventuri banale, şi cercurile Palatului erau mai preocupate de crescânda tensiune dintre Prinţ şi Prinţesă decât de legătura cu d-na Tempeanu – Lupescu, socotită “un passtemps” vremelnic. Se spunea chiar că Prinţesa Elena împingea pe Prinţ în braţele Roşcovanei, ca să scape de asiduităţile conjugale, care o plictiseau. Prinţesa suferise îngrozitor cu sarcina şi naşterea fiului său Mihai, şi pentru nimic în lume nu vroia să mai rămână o dată însărcinată…[…]

Am văzut limpede în sufletul lui de veleitar, şi mi-am lămurit pe deplin şi actul din 1925. Fuga lui n-a fost decât fapta unui degenerat priapic care a dat cu piciorul la tot ca să satisfacă acea “libido” pe care Freud a analizat-o atât de bine în lucrările sale. […]

Carol, care şi-a găsit în Lupeasca femeia care l-a îngenuncheat pe viaţă, s-a supus ca un căzut şi decăzut ce era. Fire de masochist, jidoavca făcea dintr-însul ce vrea, când îl strangea… în braţe. […] Singur, între cracii damei – Carol a fost un om pierdut.

Fuga lui cu limba scoasă după o femeie, da mult de gândit, cu atât mai mult că faptul se întâmpla pentru a doua oară. Eram nedumirit. Îmi venea greu să renunţ la iluziile pe care mi le făcusem, dar mă întrebam pe de altă parte dacă se mai putea pune un temei pe mintea unui om care renunţase la formidabila perspectivă de a stăpâni o ţară, ca să alerge consecutiv după două târfe. […]

Pentru unii – cei mai mulţi – dintre iniţiaţi, Carol e un priapic veşnic nesatisfăcut, cu însuşiri fizice hipertrofiate, gata să se arunce pe orice femeie şi să-i dea poalele peste cap. Intimele Prinţesei Elena lăsau să se înţeleagă că motivul principal al fobiei acesteia pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea îndatoririlor ei conjugale.

Generalul Perticari, fostul guvernator al Prinţului, mi-a povestit în legătură cu această însuşire specială, debuturile amoroase ale Alteţei Sale. Regele Carol I socotind că vârsta lui nepotu-său cerea anumite iniţieri, se sfătuise cu Perticari asupra modalităţilor de executare, şi amândoi căzuseră de acord asupra lui Alexandru Davila (cumnatul lui Perticari) ca procurist şi specialist. Davila a pus la dispoziţia Prinţului apartamentul său şi o fetişcană curăţică, aleasă printre nenumăratele prietene ale celui mai popular din Don Juanii noştri. După îndeplinirea riturilor, a doua zi, fetiţa s-a dus la Davila să se jelească: “M-a omorât, nene Alecule, de 14 ori – nici o dată mai puţin!

Experienţa repetată de fiecare dată cu alta, căci damele încercate nu se mai întorceau, au silit pe Prinţ să-şi caute o parteneră la înălţimea apetitelor şi puterilor sale. Această parteneră a găsit-o în fine, după lungi şi complicate dibuiri, în persoana Lupeascăi, singura femeie care putea suporta tot şi oricât. Iată de ce îi era indispensabilă. […]

Ca ministru de interne în 1931, fusesem pus în curent cu ieşirile nocturne ale Regelui. […] de 4-5 ori pe săptămână prefectul Poliţiei trecea prin năduşeli, căci regele o pornea pe din dos, îmbrăcat civil, singur într-un mic Ford cu 2 locuri, şi prin Brezoianu, prin străzile de lângă Sărindar aborda câte o prostituată, o ducea la Palat şi după o şedinţă, mai scurtă sau mai lungă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau de 1 000 lei. La ieşirea din Palat, paţachina era ridicată de agenţii poliţiei şi dusă la Gavrilă Marinescu care îi mai da 5 000 lei şi o ameninţa cu moartea dacă spune ceva.”

*****

Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, Ed. Machiavelli, Bucureşti, 1996, vol. VII, pag. 234, 236, 238, vol. IX, pag. 76-77

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: