Galileo Galilei şi experimentul „Turnul din Pisa”

Un episod interesant, avându-i ca protagonişti pe renumitul om de ştiinţă Galileo şi la fel de faimosul Turn din Pisa, a rămas consemnat în istorie, fiind relatat şi în timpurile noastre.

Conform teoriei fundamentale despre mişcare a lui Aristotel, daca două corpuri de greutăţi diferite sunt lăsate să cadă de la aceeaşi înălţime, cel mai greu dintre cele două corpuri cade mai repede decât cel cu greutatea mai mică. Galileo a încercat să demonstreze că afirmaţia lui Aristotel nu era corectă, aşa că, într-o zi, în 1589, cu ajutorul a doi asistenţi a urcat două ghiulele, dintre care una avea greutatea dublă a celeilalte, în vârful Turnului din Pisa de unde le-a lăsat să cadă simultan. Cele două ghiulele au atins suprafaţa pământului în acelaşi timp, dovedind astfel tuturor colegilor şi asociaţilor care se adunaseră la baza turnului că aserţiunea lui era corectă şi că Aristotel se înşelase.

Acesta este cel mai renumit episod dintre cele atribuite lui Galileo şi metodelor sale experimentale, veridicitatea acestuia nefiind demonstrată însă. Întâmplarea este menţionată pentru prima dată în biografia lui Galileo alcătuită de asistentul lui, Vincenzo Viviani, la scurt timp după moartea stăpânului său. Cu toate astea, Galileo însuşi nu a făcut niciodată referire la acest experiment în documentele sale. Mai mult, nici unui dintre savanţii, colegii sau oamenii de ştiinţă contemporani lui nu au făcut vreo menţiune referitoare la experimentul descris mai sus. În orice caz, indiferent dacă experimentul din Turnul din Pisa a avut loc sau nu, faptul că Galileo a respins principiul de bază aristotelian, formulând propria sa, lege a căderii corpurilor este un lucru incontestabil.

La scurt timp după moartea lui Galileo, fizicianul englez Robert Boyle a făcut un experiment pe baza căruia a demonstrat corectitudinea afirmaţiei lui Galileo. Folosind o pompă de aer, el a creat un vid în care o bilă de plumb şi o pană au căzut cu aceeaşi viteză. Sute de ani mai târziu, în 1971, în timpul expediţiei pe Lună a ultimei misiuni Apollo 15, Comandantul David Scott a făcut o demonstraţie în direct pentru camerele de televiziune. El a lăsat să cadă în acelaşi timp un ciocan geologic şi o pană. Deoarece se aflau practic într-un vid, fără a li se opune rezistenţa aerului, pana a căzut cu aceeaşi viteză ca şi ciocanul, aşa cum demonstrase Galileo cu sute de ani în urmă – toate corpurile lansate în acelaşi timp cad cu aceeaşi viteză, indiferent de greutatea lor.

*****

sursa: 100 de personalităţi. Oameni care au schimbat destinul lumii, Numărul 4, Galileo Galilei, De Agostini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: