Literatura şi istoria în Grecia antică (III)

Herodot

Perioada clasică a văzut dezvoltându-se în Grecia două genuri literare noi: istoria şi retorica. Prima s-a născut din întretăierea a două tipuri de povestiri: povestirile mitologice în proză, provenite direct din tradiţia epică şi care tratau despre genealogii şi despre întemeierea oraşelor, şi relatările de călătorie, care au pus în acelaşi timp fundamentele cunoaşterii geografice.

Încă din secolul al VI-lea, Hecateu din Milet publicase, după un lung periplu prin Imperiul persan, o Călătorie în jurul lumii, în care apăreau câteva notaţii istorice. În Genealogiile sale, în care evoca trecutul Greciei, el a folosit pentru prima dată cuvântul istorie, în sensul de „anchetă”, manifestând faţă de legende un scepticism care caracterizează, de altfel, această primă „şcoală istorică” ioniană.

Dar adevăratul fondator al acestei discipline, acela pe care grecii îl numeau deja „părintele Istoriei”, a fost Herodot din Halicarnas. Născut pe la 484, făcând parte dintr-o familie bogată refugiată în Samos în timpul războaielor medice, acesta a călătorit mult în Asia, în Africa (a urcat pe Nil până la insula Elefantina) şi în lumea greacă, înainte de a se fixa la Atena, unde a devenit prietenul lui Sofocle şi al lui Pericle, şi unde a murit pe la 425 , fără a-şi vedea terminate Istoriile sale – nouă cărţi consacrate narării războaielor medice şi evenimentelor petrecute cu puţin înaintea lor.

De fapt, Herodot se interesează de civilizaţiile pe care le descrie mai mult ca etnograf decât ca istoric. În plus, scrisă în dialect ionian, opera sa rămâne tributară tradiţiei epice. Ea cuprinde, ca şi epopeea, scene de bătălie, dar şi scene din intimitatea cetăţii; dă prioritate supranaturalului şi, pe alături, are puternice accente de naivitate. Dar, totodată, face dovada unei griji reale de a fi obiectivă şi, mai ales, înmulţeşte şi confruntă diversele surse de informaţie de care a putut dispune: mărturii orale, inscripţii, liste oficiale, arhivele sacre de la Delfi sau din Samos, lucrările anterioare ale lui Hecateu şi Xantos etc. Dorinţa sa de a cerceta adevărul discutând raţional legenda este reală şi deja revoluţionară în epocă, tot aşa cum se străduieşte să puncteze umanul în derularea evenimentelor.

Tucidide

Dacă Herodot a fost „părintele istoriei”, atenianul Tucidide a dat acestei discipline rigoarea metodologică ce a făcut din ea altceva decât un simplu gen literar, încă impregnat de legendar şi de superstiţii. Tot el a inventat ceea ce numim „istoria prezentului”, relatând contemporanilor evenimente – în speţă, războiul peloponesiac – al căror martor şi actor a fost. Tucidide era într-adevăr strateg când a fost însărcinat, în 424, să supravegheze coastele Traciei. Neputînd să-l împiedice pe spartanul Brasidas să cucerească Amfipolis-ul, a fost condamnat la exil şi, deci, şi-a redactat opera pe pământ străin.

Discipol al sofiştilor, Tucidide face din om resortul exclusiv al istoriei, nu numai al celei pe care o prezintă şi de limitele căreia îşi dă seama, ci şi al ansamblului de evenimente care punctează devenirea umană în general. Proiectul său vizează a explica nu numai faptele pe care le povesteşte, ci şi „pe acelea care, în viitor, în virtutea trăsăturii umane care le caracterizează, vor fi analoage ori asemănătoare”. De aceea caută să explice mai ales raţional, terminînd-o cu legendele cele mai trainice, cu anecdotele inutile, cu evocarea intervenţiei divine. Consultând izvoarele, verificând fiecare mărturie, păzindu-se să ia partea cuiva, evitînd digresiunile şi efectele de stil, el se străduieşte să scoată în relief cauzele profunde ale unui război a cărui victimă a fost, dar pe care îşi dă osteneala să-l privească obiectiv. Printre aceste cauze, „cea mai adevărată”, afirmă el, ţine de temerile pe care le suscita în lumea greacă puterea crescândă a Atenei şi logica „imperialistă” a conducătorilor ei. Nici nu se poate mai lucid!

După el, disciplina numită istorie tinde să regreseze, chiar şi sub forma alertă a lui Xenofon, al cărui moralism şi parţialitate aduc prejudicii importante calităţii literare. Elocinţa şi retorica cunosc, dimpotrivă, în secolul al IV-lea o înflorire remarcabilă. Influenţa sofiştilor este esenţială, în sensul că au fondat, tehnic vorbind, „arta cuvântului” şi au dat acesteia statutul privi legiat al unei profesiuni liberale, lucrative şi prestigioase. „Logografii” (care redactau pledoariile celor ce făceau plângeri ori ale inculpaţilor într-un proces) şi oratorii profesionişti se îmbogăţeau, într-adevăr, rapid odată deveniţi celebri. Aşa, de exemplu, Demostene a reuşit să-şi refacă averea delapidată de tutorii lui, câştigând mult mai mulţi bani graţie aurului perşilor şi a tot felul de escrocherii de care era acuzat.

Printre marii oratori „atici” ai secolului al IV -lea, metecii îşi aveau şi ei locul lor: Lisias, Iseu şi Dinarc, originari din Siracuza, Chalcis ori Corint. Dar două nume merită a fi citate – cele ale lui Demostene şi Isocrate -, atât pentru calitatea artei lor, cât şi pentru influenţa pe care au exercitat-o, atât în timpul vieţii cât şi după moartea lor. Primul a fost, incontestabil, geniul oratoric al vremii sale. Patima, elanul patriotic, patosul ce impregnează, printre altele, Filipicile sale, fac din ele un model de retorică – acţiune. Cel de-al doilea, cu toate că şi-a pus şi el talentul în serviciul cetăţii şi al elenismului, îndemnându-i pe greci să se unească împotriva barbarilor şi pe atenieni să conducă războiul împotriva perşilor, este, înainte de toate, un filosof şi un „profesor de retorică”, pentru care iniţierea în această disciplină trebuie să ducă la formarea omului onest şi a cărui învăţătură a traversat secolele până în vremurile noastre.

*****

sursa: Serge Berstein, Pierre Milza – Istoria Europei, vol. I, Institutul European, 1997

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: