Istorie – Bacalaureat – Sinteze – varianta rezolvată 1

VARIANTA I

Subiectul I (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Noi Ştefan [cel Mare] domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut (…) că dorind să ne ţinem de obiceiuri şi să [urmam exemplul altor] voievozi moldoveni. (…) tot aşa şi noi (…) suntem datori să urmăm, întotdeauna, prin credincioasă supunere, voinţei [regilor] Poloniei. (…)
[Regele] Cazimir (…) ne-a îndrumat, zicându-ne că trebuie să călcăm pe urma celor ce au fost înainte de noi; (…) de aceea, noi dorind să-l încredinţăm pe deplin de credinţa noastră statornică. [făgăduim] că vom păstra credinţă curată şi dreaptă, că vom face tot binele pentru domnia şi pentru cinstea lui. (…) [Mai făgăduim] că nu vom înstrăina niciun [teritoriu al Moldovei] fără voinţa regelui, prin niciun mijloc; dimpotrivă, dacă vreunul din acestea s-ar fi înstrăinat, pe acela vrem să-l câştigăm înapoi şi îl vom câştiga.”
(Tratatul dintre Ştefan cel Marc şi Cazimir al IV-lea, 1462)

B. „Noi Ştefan voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut că (…) după ce, într-o vreme de mult trecută, între noi şi Ioan Albert [regele] Poloniei au fost oarecare vrăimăşie şi cunoscuta ceartă şi luptă, (…) acum domnia sa, (…) ne-a iertat de toate pagubele pe care i le-am făcut domniei sale.
Astfel că, între noi (…) are să fie linişte şi pace veşnică; uşa că de aici înainte, atât noi cât şi urmaşii noştri, vom trăi şi vom stăpâni în vremile viitoare [Moldova] slobozi şi fără griiă şi fără nicio piedică din partea domniei sale şi a urmaşilor domniei sale. (…)
Noi, Ştefan voievod, împreună cu fiul nostru, Bogdan voievod şi cu tot [clerul] şi cu toţi boierii noştri făgăduim regelui Ioan Albert că (…) pe el şi pe urmaşii lui îi vom ajuta, totdeauna, cu sfatul şi cu fapta împotriva tuturor vrăimaşilor lor.”
(Tratatul dintre Ştefan cel Mare şi Ioan Albert, 1499)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi, din sursa A, o obligaţie asumată de Ştefan cel Mare în privinta teritoriului statului pe care-l conducea. 2 p

2. Precizaţi o categorie socială la care se referă sursa B.  2 p

3. Numiţi cele două state precizate atât în sursa A cât şi în sursa B. 6 p

4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine ideea după care tratatul menţinea cursul anterior al relaţiilor bilaterale, selectând două informaţii aflate în relaţie cauză-efect. 5 p

5. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care combate ideea după care tratatul menţinea cursul anterior al relaţiilor bilaterale, selectând două informatii aflate în relaţie cauză-efect. 5 p

6. Menţionaţi alte două evenimente politico-militare la care au participat românii, în Evul Mediu şi/sau la începuturile modernităţii, în afara celor precizate în text. 6 p

7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale au contribuit la constituirea statelor medievale, în spaţiul românesc. (Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzulitatea şi concluzia.) 4 p

Subiectul II (30 de puncte)

Cititi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Nu sunt singurul care-şi pune o întrebare: de unde vin banii şefilor fascismului, bani care sunt din abundenţă? (. . . ). Se zicea, că fascismul îşi trage principalele resurse din contribuţiile pe care le plătesc marii proprietari din Emilia, de pe valea râului Pad şi din Toscana. Se spunea, de asemenea, că este finanţat de marii industriaşi din Lombardia în vederea combaterii duşmanului comun, comunismul, care era ca o lepră în această parte a Italiei.”
(Bryens, Patru ani la Roma)

B. „Pentru fascism, totul este în stat, nimic uman sau spiritual nu există şi nu are valoare în afara statului. În acest sens, fascismul este totalitar. În afara statului, [nu există] nici indivizi, nici grupuri (asociaţii, sindicate, clase). De aceea, fascismul se opune socialismului, care accentuează mişcările politice ale luptei de clasă şi ignoră unitatea statului, care fundamentează clasele sociale pe o singură realitate economică şi morală. Şi într-o manieră omoloagă, fascismul se opune sindicalismului.”
(B. Mussolini, Fascismul, 1934)

C. „Fascismul [reprezintă o] ideologie şi un regim politic apărute în Europa, după Primul Război Mondial, în condiţiile declanşării unor crize economice şi sociale (…). Devenind ideologie oficială a mai multor state, s-a caracterizat prin: naţionalism extremist, misticism, violenţă, cultul forţei (…); a presupus (…) supunerea necondiţionată faţă de vointa [liderilor charismatici], tendinţa ale monopolizare a tuturor sferelor vieţii sociale, promovarea rasismului, în forma antisemitismului şi a şovinismului.”
(Dicţionar enciclopedic)

Pornind de la aceste texte, răspundeti următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi evenimentul politico-militar la care se referă sursa C. 2 p

2. Numiţi statul la care se referă sursa A. 2 p

3. Menţionaţi o ideologie politică precizată alături de fascism, în sursa A, respectiv, o organizaţie profesională, din sursa B. 6 p

4. Mentionaţi, din sursa B, un punct de vedere referitor la fascism, sustinându-l cu o explicaţie din text. 5 p

5. Menţionaţi, din sursa C , un punct de vedere referitor la fascism, susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 p

6. Precizaţi două caracteristici ale democraţiei din Europa secolului al XX-lea. 6 p

7. Prezentaţi o practică politică democratică din Europa secolului al XX-lea, precizând şi un stat în care aceasta a fost aplicată. 4 p

Subiectul III (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre Implicarea României în relaţiile internaţionale, având în vedere:
– menţionarea câte unui obiectiv urmărit de România prin implicarea sa în „Criza orientală”, respectiv în relaţiile internaţionale din prima jumătate a secolului al XX-lea;
– prezentarea unui eveniment, desfăşurat pe plan intemaţional, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în care s-a implicat România şi precizarea unei consecinţe a acestuia pentru statul român;
– mentionarea unei asemănări şi a unei deosebiri dintre acţiunile desfăşurate de România, pe plan internaţional, în prima, respectiv în a doua jumatate a secolului al XX-lea;
– formularea unui punct de vedere referitor la implicarea României în relaţiile internaţionale din secolul al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

REZOLVAREA VARIANTEI 1

Subiectul I

1. „… nu vom înstrăina niciun [teritoriu al Moldovei] fără voinţa regelui, prin niciun miiloc…”.

2. „… şi cu tot [clerul] şi cu toţi boierii noştri…”.

3. Ţara Moldovei şi Polonia

4. Sursa A: „Noi. Ştefan [cel Mare], domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut (…) că dorind să ne ţinem de obiceiuri şi să [urmăm exemplul altor] voievozi moldoveni, (…) tot aşa şi noi (…) suntem datori să urmăm, întotdeauna, prin credincioasă supunere, voinţei [regilor] Poloniei.”

5. Sursa B: „Noi Ştefan voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut că (…) după ce, într-o vreme de mult trecută, între noi şi Ioan Albert [regele] Poloniei au fost oarecare vrăimăşie şi cunoscuta ceartă şi luptă. (…) acum domnia sa, (…) ne-a iertat de toate pagubele pe care i le-am făcut domniei sale. Astfel că, între noi (…) are să fie linişte şi pace veşnică; aşa că de aici înainte, atât noi cât şi urmaşii noştri, vom trăi şi vom stăpâni în vremile viitoare [Moldova] slobozi şi fără griiă…”.

6. După cucerirea Constantinopolului (1453), Mahomed al II-lea orienteaza politica de cucerire a imperiului Otoman spre centrul Europei, unde principalul său opozant devine regatul catolic al Ungariei. Din punct de vedere strategic, cetatea Belgradului reprezenta un obiectiv de prim ordin pentru planurile sultanului. Este contextul în care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, organizează apărarea cetăţii. Asediul otoman şi luptele din jurul Belgradului se vor încheia prin victoria creştinilor (1456). Deşi a fost răpus de ciumă, Iancu, prin victoria lui, avea să întârzie ofensiva otomanilor spre Europa Centrală cu peste şapte decenii.

O altă confruntare a românilor în Evul Mediu o reprezintă lupta de la Călugareni (1595), purtată de Mihai Viteazul într-un moment în care turcii se pregăteau să transfome Ţara Românească în paşalâc. Afiliat Ligii Creştine, iniţiată de împăratul habsburg Rudolf al II-lea, Mihai se opune invaziei otomane conduse de marele vizir Sinan Paşa. Zdrobeşte în luptă avangarda turcă, dar apropierea rezervelor otomane îl obligă să se retragă spre munţi, în aşteptarea ajutorului transilvan. Sinan ocupă Bucureştiul, asediază Târgoviştea şi începe organizarea ţării în paşalâc prin numirea reprezentanţilor otomani în administraţie. Beneficiind de ajutorul lui Bathory, Mihai trece la ofensivă, eliberând oraşele Târgovişte şi Bucureşti, îi urmăreşte pe turci până la Giurgiu, unde repurtează o mare victorie.

7. În procesul de formare a statelor medievale româneşti, un rol important l-au avut formaţiunile prestatale sau „autonomiile locale”. Acestea au avut la bază obştile săteşti, având un caracter teritorial (ţări, codri, câmpuri, ocoale).

În cazul Moldovei, sunt menţionate astfel de „autonomii locale” în izvoarele vremii (secolele IX-XIII) cu denumiri diferite: Codrii Cosminului, Ţara Sipeniţului, Codrii Herţei, Câmpul lui Dragoş. Acestea atestă începuturile organizării politice a românilor, faza ce a pregătit întemeierea statului Moldova. Acest fapt începe cu voievodul maramureşan Dragoş, trimis de regele maghiar să formeze în nord-vestul Moldovei o marca de apărare împotriva tătarilor, cu capitala la Baia (1353). Astfel apare nucleul viitorului stat moldovean, considerată Moldova Mică, ce era vasală regelui Ungariei.

În 1359 are loc „descălecatul” lui Bogdan, alt voievod maramureşan, care trece Carpaţii şi îi alungă pe urmaşii lui Dragoş. Tot el obţine independenţa statului moldovean în urma înfruntărilor cu regele maghiar Ludovic cel Mare (1365). Aşadar, sub urmaşii lui Bogdan are loc consolidarea instituţională şi teritorială a statului medieval Moldova.

În concluzie, se poate spune că autonomiile locale româneşti, prin unificarea lor, au constituit baza statelor medievale de mai târziu.

Subiectul II

1. Primul Război Mondial.

2. Italia.

3. Sursa A: comunism; sursa B: sindicalism.

4. Pentru fascism, statul este esenţial: „Pentru fascism, totul este în stat, nimic uman sau spiritual nu există şi nu are valoare în afara statului.”

5. Apariţia ideologiei, ca şi a regimului politic fascist a fost favorizată de consecinţele Primului Razboi Mondial: „Fascismul [reprezintă o] ideologie şi un regim politic apărute în Europa, după Primul Război Mondial, în condiţiile declanşării unor crize economice şi sociale.”

6. Democraţiile europene ale secolului al XX-lea implică existenţa regimurilor constituţionale. Constituţia, ca lege fundamentală, prevedea separarea puterilor în stat, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, egalitatea în faţa legilor. Puterea se află în mâna poporului, care guvernează prin reprezentanţii aleşi în urma sufragiului universal. Sunt promovate pluralismul politic, economia de piaţă şi statul de drept, în care nimeni nu este mai presus de lege.

O excepţie de la acest model este Marea Britanie, simbol şi model al monarhiei constituţionale încă din secolul al XVIII-lea. Deşi nu există o Constituţie britanică adevărată, conducerea statului era asigurată printr-un ansamblu de legi elaborate în funcţie de împrejurările istorice ale momentului şi care, împreună, jucau rolul acesteia, fundamentând organizarea politică a Angliei.

7. O practică politică democratică o reprezintă pluralismul politic. Existenţa mai multor partide politice dă posibilitatea cetăţenilor de a-l alege pe acela care le reprezintă mai bine interesele. Se asigura, în felul acesta, alternanţa la guvernare, care contribuie, de fapt, la funcţionarea sistemului democratic.

Un exemplu îl poate constitui Anglia din perioada interbelică. Alături de liberali şi conservatori, care constituiau cele două partide tradiţionale din viaţa politică britanică, apare Partidul Laburist. Alegerile din 1920 sunt câştigate de Lloyd George, care conduce un guvern de coaliţie format din conservatori şi liberali. Alegerile ulterioare vor asigura însă alternanţa la putere. Slăbirea progresivă a Partidului Liberal, ca urmare a unor oonflicte interne, face ca Partidul Conservator şi Partidul Laburist (ajuns pentru prima dată la putere în 1924) să devină cele două partide principale care vor alterna de acum înainte la guvernare.

Subiectul III

Până la Primul Razboi Mondial, implicarea României în relaţiile internaţionale s-a orientat spre obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman, precum şi a unor garanţii de securitate care să o ferească de posibile agresiuni externe.

Statutul de independenţă l-a preocupat pe Carol I încă de la începutul domniei sale. Astfel, în 1873 el a ridicat deschis problema neatârnării în Consiliul de Miniştri (guvern), pentru ca în 1876 să afirme că „Problema orientală“ nu-şi va găsi rezolvarea decât odată cu destrămarea Imperiului Otoman.

În primăvara anului 1876, pe fondul „Crizei orientale” agravate prin răscoala bulgarilor, revoluţia junilor turci şi apoi a războiului sârbo-otoman, România încearcă, fără succes, obţinerea independenţei pe cale diplomatică. Urmează războiul ruso-romano-turc şi Congresul de la Berlin (1878), în care se pune capăt, pentru moment, „Problemei orientale”. Pe lângă recunoaşterea independenţei, obiectiv major al domniei lui Carol I, România primea Dobrogea şi Delta Dunării, dar era obligată să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.

Lupta pentru realizarea deplină a idealului naţional a dominat politica românească spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, fiind un alt obiectiv major urmărit de România. Astfel, în timpul marii conflagraţii mondiale izbucnite la începutul secolului al XX-lea, România, în pofida tratatului din 1883, care o lega de Puterile Centrale, a intrat în luptă alături de Antanta (1916), având ca obiectiv eliberarea fraţilor din Transilvania. În urma Congresului de Pace de la Paris (1919), România obţine recunoaşterea actului de la 1 decembrie 1918, prin care cele trei provincii istorice (Basarabia, Bucovina şi Transilvania) s-au unit cu Vechiul Regat, formând România Mare.

După 1945, capacitatea României de a-şi influenţa destinul politic a fost împiedicată de împărţirea lumii în sfere de influenţă, precum şi de prezenţa militară sovietică. Plasarea noastra în zona de influenţă a U.R.S.S. s-a dovedit decisivă pentru evolutia României; impus prin forţă, regimul comunist a scos ţara, pentru următoarea jumătate de secol, din rândul democraţiilor. Deşi fideli puterii sovietice, comuniştii din România încep să facă în anii ’60 primii paşi în cadrul proiectului „destalinizării”. Linia impusă de Moscova avea să fie flagrant încălcată în 1968, când N. Ceauşescu refuză participarea, alături de trupele Tratatului de la Varşovia, la înăbuşirea revoltei din Cehoslovacia, numită şi „Primăvara de la Praga”.

Consecinţele vor fi imediate. Această împotrivire făţişă a unui stat comunist faţă de Moscova a determinat o creştere a prestigiului internaţional al lui Ceauşescu, care devine „favoritul“ lumii occidentale. Vizitele sale în Franta, Anglia, Gennania şi S.U.A, precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) la Bucureşti vor contribui la creşterea rolului României în lume. Dar independenţa faţă de U.R.S.S. a însemnat, în acelaşi timp, consolidarea naţional-comunismului, care a evoluat spre revenirea la practici staliniste şi, în final, la izolarea diplomatică a României.

De-a lungul secolului al XX-lea, România s-a dovedit un factor activ al politicii de securitate europeană. În perioada interbelică, ea va milita pentru păstrarea graniţelor fixate prin Congresul de Pace de la Paris (1919-1920). În acest sens, aderă la Societatea Naţiunilor (1919), unica organizaţie la nivel mondial care milita pentru menţinerea securităţii internaţionale, şi va încheia alianţe regionale (Mica Antantă – 1921, Înţelegerea Balcanică – 1934). Acest efort se va dovedi insuficient în faţa agresivităţii dezlănţuite a Germaniei şi Uniunii Sovietice, care impun României cedările teritoriale din 1940.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, România, deşi supusă liniei politice trasate de la Moscova, rămâne constantă în ceea ce priveşte stabilitatea europeană, participând la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare Europeană de la Helsinki (1975). Aici, tara noastră are o practică activă, impunând o serie de principii, cum ar fi egalitatea tuturor statelor şi respectarea drepturilor ţărilor mici, nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa.

În ce priveşte o deosebire în relaţiile internaţionale ale României în secolul al XX-lea, putem aminti de raporturile noastre cu U.R.S.S. Astfel, în perioada interbelică aveam relaţii de egalitate în plan diplomatic. Între 1934-1936 s-au purtat convorbiri la nivel de miniştri de externe (N. Titulescu şi Maksim Litvinov), ajungându-se la restabilirea raporturilor diplomatice şi negocierea unui tratat de asistenţa mutuală româno-sovietică.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Romania intră în sfera de influenţă sovietică şi în cea a evoluţiei, impuse ulterior, spre o „democraţie populară”. Politica externă este impusă de la Moscova, iar atitudinea fidelă a conducerii comuniste de la Bucureşti se manifestă prin respingerea Planului Marshall, atitudine ostilă faţă de autonomia politică a Iugoslaviei lui Tito, susţinere, fără echivoc, a invadării Ungariei (1956) de către trupele U.R.S.S.

În concluzie, se poate spune că implicarea României în relaţiile internaţionale ale secolului al XX-lea au fost dictate, în general, de interesele sale naţionale. Fiind un factor de stabilitate în zona Balcanilor, are un rol important în încheierea războaielor balcanice şi totodată a „Problemei orientale” (1913). Ca urmare a poziţiei sale strategice, statul român a fost integrat în diferite alianţe militare, urmărind realizarea integrităţii sale (România Mare – 1918) iar apoi, în perioada interbelică, păstrarea acestei situaţii prin acţiuni de securitate colectivă (Mica Antantă – 1921 şi Înţelegerea Balcanică – 1934). Dar schimbările produse după cel de-al Doilea Război Mondial şi impunerea modelului comunist fac ca România să fie obligată, în relaţiile internaţionale, să ţină cont de poziţia Moscovei.

Important! Varianta a doua rezolvată aici

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: