Prime doamne celebre

Mary Todd Lincoln    Când preşedintele Lincoln a inspectat trupele unioniste la City Point, în Virginia, alături de el a călărit doamna Ord, atractiva soţie a comandantului de unitate. A fost o chestiune neînsemnată, însă a fost de ajuns pentru a o face pe Mary Todd Lincoln să aibă un acces de furie chiar în faţa trupelor. Era doar cea mai senzaţională dintre frecventele crize de gelozie ale lui Mary.

După ce şi-a pierdut fiu, pe Edward, pe când acesta era doar un bebeluş, şi un alt fiu, Willie, în timp ce se afla la Casa Albă, accesele de durere ale lui Mary Todd au devenit legendare. Deşi Lincoln era înţelegător faţă de credinţele spiritualiste, a pus capăt unor înşelătorii care erau menite să exploateze suferinţa soţiei sale, prin organizarea unor şedintţ de spiritism la Casa Albă.

După ce Lincoln a fost împuşcat, aşa cum era de aşteptat, Mary a luat-o rasna, refugiindu-se timp de mai multe săptămâni în camerele de la etajele Casei Albe, ceea ce a făcut ca mutarea noului preşedinte Johnson să fie dificilă şi jenantă.

Mamie Eisenhower    Printre bolile de care a suferit soţia preşedintelui Dwight Eisenhower se numără astmul şi claustrofobia. De asemenea, avea o problemă la urechea internă care îi afecta echilibrul şi care i-a făcut pe mulţi să o creadă alcoolică. Însă probabil că cea mai gravă boală pe care a avut-o a fost slăbiciunea pentru culoarea roz – toate lucrurile din dormitorul prezidenţial erau roz, de la pijamalele cu care dormea până la coşul de gunoi!

Jacqueline Kennedy    Probabil cea mai fermecătoare primă doamnă a tuturor timpurilor, soţia lui John Kennedy s-a născut într-o familie la fel de bogată şi de privilegiată ca şi cea a soţului ei. Avea o inteligenţă ascuţită, era bine educată, frumoasă şi înspăimântător de tolerantă faţă de nenumăratele aventuri extraconjugale ale soţului ei. Cheltuirea banilor era punctul forte al lui Jackie – numai în 1962 a cheltuit peste 121.000 de dolari pentru garderoba ei.

Barbara Bush         Soţia lui George Bush a devenit mai îndrăgită decât soţul ei pentru umorul ei sincer şi autoironic. ” Unul dintre mituri este că nu mă îmbrac bine”, a spus ea odată, referindu-se la înfăţişarea ei modestă. „Ma îmbrac foarte bine – doar că nu arăt bine!”

*****

sursa: Cormac O’Brian, Vieţile secrete ale preşedinţilor americani, Litera International, Bucureşti, 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: