Reprezentări ale evreilor în Evul Mediu (I)

În Evul Mediu, dominat de creştinism, există o condamnare teologică a evreilor, din punctul de vedere al religiei, care nu ţine seama de trăsăturile reale ale acestora, rămase necunoscute majorităţii populaţiei, ci de stereotipuri elaborate în timp. De exemplu, indiferent de aspectul fizic, foarte variat în realitate, al evreilor, aceştia sunt reprezentaţi în miniaturi, şi mai târziu în gravuri ca urâţi, murdari, cu faţă alungită, nas coroiat, punând o pelerină cu glugă.

Condamnarea pe criterii religioase conduce la un antiiudaism, destul de diferit de anti-semitismul epocii contemporane. Pentru oamenii medievali, nu exista ideea de rasă, iar etnia era prea puţin definită, astfel încât criteriul principal de diferenţiere a oamenilor era cel religios. Indiferent însă de fundamentele atitudinii referitoare la evrei, aceasta este în general negativă, şi conduce, în anumite situaţii, la persecuţii şi chiar la progromuri. Trebuie însă subliniat că, în cei peste o mie de ani ai Evului Mediu, situaţia evreilor şi atitudinea majorităţii creştine cu privire la ei au variat în timp şi spaţiu, perioadele de înţelegere şi colaborare relativ paşnică între aceştia şi creştini alternând cu cele de respingere şi segregare.

Colaborarea dintre evrei, creştini dar şi musulmani a fost esenţială în anumite momente şi spaţii, cum ar fi Spania medievală sau Sicilia în vremea împăratuui Frederic al II-lea. În Spania, învăţaţii evrei au avut o contribuţie decisivă la traducerea în latină a unor opere arabe, dintre care multe reprezentau ele însele traduceri ale unor lucrări antice greceşti. În acest fel, o parte a moştenirii Antichităţii, ignorată până prin secolele XII-XIII de Occident, i-a redevenit accesibilă acestuia mulţumită activităţii de intermediari a evreilor spanioli. Şi pe această moştenire greco-romană revalorizată în Evul Mediu avea să-şi întemeieze Occidentul superioritatea pe care începe să o dobândească asupra celorlalte părţi ale lumii. De asemenea, cunoştinţele medicale ale evreilor erau respectate în toată Europa, ceea ce făcea din ei cei mai potriviţi pentru funcţiile de medici ai capetelor încoronate şi ai altor personaje importante. Tocmai pe baza unor cunoştinţe iudaice şi musulmane se produce revirimentul medicinei europene, în cadrul universităţilor, dintre care cea mai reputată în domeniu este cea de la Salerno.

Pe parcursul Evului Mediu timpuriu, prezenţa comunităţilor iudaice în Occidentul creştin era acceptată, fără ca ea să creeze tensiuni notabile. Documentele Sinodului de la Elvira, ţinut în Spania la începutul secolului al IV-lea, îi condamnă pe creştinii care se amestecă cu evreii, împărţind masa cu ei, contractând căsătorii mixte, lăsându-şi holdele să fie binecuvântate de aceştia”. Toate acestea demonstrează că raporturile cotidiene între cele două comunităţi erau încă paşnice, lipsite de conflicte şi că doar intervenţia bisericii, prin reprezentanţii săi, a înveninat spiritele.

Trebuie însă arătat că nu întotdeauna iniţiativa unei atitudini negative faţă de evrei pornea de la oameni ai bisericii, ba uneori chiar dimpotrivă, aceştia interveneau împotriva atitudinilor şi acţiunilor unor laici. După invaziile barbare, regatele romano-germanice întemeiate în Europa occidentală se creştinează şi conducătorii acestora se simt investiţi cu misiunea de a răspândi creştinismul pe tot cuprinsul stăpânirii lor. Sunt vizaţi de acţiunea evanghelizatoare nu doar păgânii, ci uneori şi evreii, pe care unii regi, precum în Francia secolului al VI-lea sau Spania secolului al VII-lea încearcă să îi creştineze cu forţa. Episcopii reacţionează la asemenea atitudini, afirmând că evreii trebuie convinşi de adevărul religiei creştine, şi nu obligaţi să accepte un botez formal.

În general însă, în regatele romano-germanice, evreii constituie o minoritate considerată inferioară şi dominată, dar se bucură de protecţia suveranilor, ajungând adesea să ocupe fimcţii importante în stat, precum cea de medici ai monarhilor sau de administratori fiscali.

În Imperiul Carolingian, situaţia relativ bună a evreilor se păstrează, ei fiind organizaţi în comunităţi separate, sub autoritatea dar şi protecţia unui magisler iudaeorum. Libertăţile lor religioase nu sunt restrânse decât prin interdicţia de a exercita funcţii publice într-o societate care se descrie în mod oficial şi apăsat drept creştină, şi prin interzicerea prozelitismului. Convieţuirea cu creştinii continuă să fle paşnică, unii istorici vorbind chiar de o influenţă destul de importantă a evreilor asupra creştinilor în viaţa de fiecare zi. Documentele de epocă vorbesc în continuare de căsătorii mixte, de mese luate în comun (în condiţiile în care autorităţile religioase ale celor două comunităţi interziceau cu stricteţe amestecul). Mai grav, în ochii bisericii creştine, existau creştini care respectau sabatul, mergeau la sinagogă şi apreciau mai mult predicile rabinilor învăţaţi decât pe cele ale propriilor preoţi, al căror nivel cultural nu pare să fi fost prea strălucit. Există chiar conversiuni la iudaism ale unor personaje importante, ceea ce creează scandal şi îi determină pe clerici să adopte o legislaţie antievreiască. Însă în secolul al IX-lea, monarhii carolingieni refuză să o aplice, preferând menţinerea colaborării cu comunitatea iudaică.

De altfel, protecţia regală, imperială sau pontificală a evreilor continuă să constituie regula până prin secolul al XI-lea, chiar dacă motivaţiile acestei atitudini puteau fi diferite. Pentru monarhi, era importantă supunerea directă şi colaborarea evreilor, în schimbul protecţiei pe care le-o asigurau. Pentru biserică, menţinerea comunităţii evreieşti era considerată o mărturie directă a Patimilor şi trebuia să dea şi un exemplu creştinilor despre consecinţele pe care poporul deicid trebuie să le suporte până la sfârşitul vremurilor.

Atitudinea creştinilor faţă de evrei a început să se modifice progresiv din secolul al XI-lea, când încep să apară acuzaţiile de blasfemie, care susţin atacuri împotriva evreilor în mai multe oraşe occidentale, atacuri multiplicate în secolele XII-XIII.

Ostilitatea împotriva evreilor avea şi raţiuni economice foarte clare, în primul rând, practicarea de către aceştia a împrumutului cu dobândă, considerat camătă. Această situaţia a fost generată de constituirea, începând cu secolul al XI-lea, a unei categorii de neguţători creştini (italieni şi lombarzi) care îi elimină treptat pe evrei din comerţul la mare distanţă, pe care îl practicau până atunci, şi îi face să se replieze tot mai des pe camătă. Cum li se interzicea să posede pământ şi începeau să fie şi continuu ameninţaţi cu posibila expulzare, au preferat să-şi investească averea în bunuri mobile mai uşor de manipulat şi de ascuns, precum aurul şi argintul, ceea ce le permitea să joace rolul de bancheri. În fine, evreii au preluat o activitate esenţială funcţionării economiei, pe care creştinii nu o puteau desfăşura datorită interdicţiilor bisericeşti. Pe baza ideii că „banii nu fac pui”, biserica dezvoltase o condamnare morală a împrumutului cu dobândă (şi chiar a negoţului, în prima parte a Evului Mediu). Creştinii dornici să-şi asigure mântuirea sufletului nu puteau practica împrumutul cu dobândă (teoretic, deoarece în realitate nu puţini erau cei care recurgeau la ei, căutând apoi modalităţi de salvare. „Inventarea” Purgatoriului, în secolul al XII-lea, este tocmai 0 asemenea portiţă de salvare pentru cămătarii creştinii. În aceste condiţii, evreii erau cumva aproape obligaţi să recurgă la practici economice esenţiale pentru funcţionarea societăţii creştine, dar care erau violent reprobate de aceasta.

*****

sursa: Ecaterina Lung, Mentalităţi şi cultură în Evul Mediu, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007

Un răspuns

  1. O singura sursa care sustine un punct de vedere filoiudaic? Nu e de mirare. Puteai alege din tone de astfel de carti. Cea mai recenta de care am auzit este „Cimitirul din Praga” a lui Eco.Daca dai si de surse care sustin punctele de vedere antiiudaice, cred ca ar fi deontologic sa le evoci.Nu de alta, dar macar sa ai o aparenta de obiectivitatae sau macar cunostinta de cauza.
    Deci toate conceptiile antiiudaice sunt de secole numai acuze „nefondate”, cum ar fi cea de blasfemie.De fapt, precizezi despre blasfemie, pe care nici nu o afirmi, nici nu o infirmi.Ceea ce chiar nu e obiectiv sau pertinent.Daca ai fi cercetat din mai multe surse, ai fi aflat ca maj. portretelor facute evreilor de crestini sunt conforme cu reealitatea dovedibila, chiar si astazi. Miturile despre evrei sunt sustinute chiar de evrei, pentru a ataca subtil crestinismul:dea asta si sunt atat de detastati de crestini, pe langa multe altele.Citirea Talmudului online te-ar mai lamuri, poti cauta surse directe iudaice de limba engleza, daca nu stii ebraica.Exista chiar pe siteurile lor oficiale Talmudul online, deci poti observa la ce se refera acuzatiile de blasfemie.Si se mai demonteaza un mit evreiesc: acela ca iudaismul ar fi radacina celor doua mari religii monoteiste, crestinismul si islamul. Da, vechiul iudaism mozaic a fost, dar a fuzionat cu noua religie crestina nu la mult timp dupa raspandirea crestinismului.Dar actualul iudaism talmudic este total diferit de cel biblic/mozaic, de asta si conflictele si acuzatiile aduse de crestini si musulmani.Motivul poate fi observat numai citind Talmudul, e simplu – macar o pagina sau doua, daca poti rezista chiar si atat.Spor la documentare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: