Ivan cel Groaznic – despotul pocăit

Ivan cel Groaznic - ţarul Rusiei

Din cauza războaielor pe care le-a purtat, a terorismului politic şi a păcatelor proprii – inclusiv faptul că şi-a ucis un fiu – primul ţar al Rusiei este cunoscut sub numele de Ivan cel Groaznic. Şi-a început domnia hotărât să facă din Moscova „a treia Romă“ şi a murit înălţând rugăciuni pentru victimele lui.

Ivan al IV-lea avea numai trei ani atunci când devenea Mare Cneaz al Moscovei, în 1533, ca succesor al tatălui său, Vasili al III-lea. Mama lui a fost regentă vreme de cinci ani, timp în care băiatul a fost instruit în arta guvernarii. Când ea a murit – probabil victimă a unei otrăviri – el s-a trezit în centrul luptei pentru putere dintre diferite grupări boiereşti. La vârsta de 13 ani, Ivan a făcut o mişcare decisivă, ordonând arestarea unuia dintre rivali chiar în prezenţa sa, iar mai apoi executându-l. A fost o epocă sângeroasă.

Vremurile bune… Din fericire, a existat şi influenţa moderatoare a mitropolitului Bisericii Ortodoxe Ruse, Macarie. La 16 ani, Ivan a urmat sfaturile prelatului în două chestiuni importante: la 16 ianuarie 1547 s-a încoronat ţar (prescurtare de la ,,caesar”) al întregii Rusii, iar o lună mai târziu s-a căsătorit cu Anastasia Romanova. Macarie voia să facă din Moscova noul centru al creştinismului, o „a treia Romă“ (după Roma şi Constantinopol). „Două Rome s-au prăbuşit“, afirma el, „dar a treia se va ridica şi va dura, iar a patra nu va mai fi!“ Se sustinea, aşadar, că Ivan era nu numai descendent direct al împărarutui roman Augustus, dar şi principalul conducător laic al întregii creştinătăţi. În sprijinul grandiosului său plan, Macarie a scos la iveală documente bisericeşti despre profunda cucernicie a unor ruşi şi a convocat două sinoade ale Bisericii care i-au proclamat sfinţi.

Pe lângă renaşterea religioasă, în aer plutea reforma politică. Urmând sfatul unui grup cunoscut sub numele de Consiliul ales, Ivan a dat un nou cod juridic, a încercat să îmbunătăţească condiţiile serviciului militar şi a dat autorităţilor locale mai multă putere.

În ceea ce priveşte căsătoria, părea fericită. Până să moară, în 1560, Anastasia a adus pe lume şase copii, din care au supravieţuit doi. Avea o influenţă benefică asupra soţului ei, reuşind să-i domolească apetitul pentru distracţii grobiene, beţii, sporturi sălbatice şi zgomotoase demonstraţii de forţă.

… şi domnia terorii   Între 1547 şi 1552, Ivan s-a lansat într-0 serie de campanii împotriva tătarilor, lăsând Moscova în grija lui Macarie. A reuşit să slăbească puterea acestor invadatori de origine turcică şi a anexat la Rusia teritoriile lor de pe malurile fluviului Volga. Întorcându-se triumfător în capitală, le-a spus boierilor: „Acum nu mă mai tem de voi!“ Şi, din acel moment, a început să guverneze ca un autocrat.

A mai existat, totuşi, o ultimă provocare din partea nobililor nemulţumiţi. La începutul lui 1553, când Ivan era grav bolnav, boierii i-au cerut să numească un succesor, pentru cazul când ar fi murit prematur. Dorind să evite o altă regenţă, au protestat când Ivan l-a desemnat pe fiul său Dmitri, încă nevârstnic, şi au propus ca succesor pe un văr, Vladimir. Dar ţarul a fost de neclintit şi, chemându-i pe boieri în încăperea în care zăcea, le-a dat să sărute crucea în semn de supunere faţă de Dmitri. După însănătoşire, ţarul a făcut un lung pelerinaj de recunoştinţă la mormântul unui sfânt.

Următoarea campanie militară a lui Ivan – o încercare de a asigura Rusiei ieşirea la Marea Baltică – s-a sfârşit indecis, iar el s-a văzut nevoit să apeleze la Papa Grigore al XIII-lea pentru mediere cu Polonia şi Suedia, adversarii săi.

În ţară, după moartea lui Macarie, în 1553, dobândea putere absolută datorită instituţiei numită opricina. Prin această bizară reformă, Ivan împărţea teritoriul ţării în două. Jumătate urma să fie condusă în mod tradiţional, cu sprijinul boierilor. Cealaltă jumătate –  numită oprici, sau partea văduvei – se constituia ca avuţia sa personală şi era apărată de o armată de 1000 până la 6000 de oameni. Pentru poporul rus, aceasta a însemnat instaurarea domniei terorii. Ţarul participa personal la torturarea şi uciderea adversarilor.

Cârmuitorul nebun   În timp ce în ţară domnea terorismul de stat al ţarului, în viaţa lui de familie era haos şi tragedie. Deşi îi fusese sincer credincios Anastasiei, la două săptămâni după moartea ei a anunţat că vrea să se recăsătorească. Urmărea de data aceasta o alianţă politică prin căsătoria cu o soră a regelui Poloniei, Sigismund al II-lea August. Când Sigismund l-a refuzat, Ivan a luat de soţie o frumoasă asiatică pe nume Maria, fiica cârmuitorului circazian Temgruk. Singurul lor copil, un băiat, a supravieţuit numai cinci săptămâni, iar după aceea Ivan a ignorat-o cu desăvârşire pe Maria. După moartea ei, ţarul s-a căsătorit a treia oară, cu Marfa, dar după numai şaisprezece zile a murit şi ea, probabil înainte ca legătura lor să se fi consumat. În cazul ambelor decese s-a vorbit în şoaptă despre otravă. Deşi era împotriva regulilor Bisericii, la două luni de la dispariţia Marfei, Ivan s-a căsătorit a patra oară, cu o femeie din popor pe nume Anna. După trei ani, sărmana Anna a fost trimisă la mănăstire. Alte două soţii – ibovnice, în ochii dezaprobatori ai oamenilor Bisericii – au urmat una după alta înainte ca Ivan să se căsătorească, în 1581, cu Maria Nagaia, fiică de boier. În anul următor ea i-a născut un fiu, Dmitri (Dmitri al Anastasiei se prăpădise).

Ivan cel Groaznic şi fiul său mort

În 1581, fiul cel mai mare al lui Ivan şi având acelaşi nume, ţareviciul Ivan, avea 27 de ani şi era căsătorit a treia oară. Celelalte soţii ale sale fuseseră alungate de către ţar şi nici a treia, Elena, nu-i era acestuia pe plac. Când Ivan şi-a certat nora, gravidă, reproşându-i lipsa de modestie în îmbrăcăminte, ţareviciul s-a simţit dator să intervină. În timpul altercaţiei, Ivan a ridicat sceptrul cu vârf de oţel şi şi-a rănit mortal fiul, lovindu-l în cap.

Copleşit de remuşcări, ţarul a început să alcătuiască lista tuturor victimelor terorii sale – listă care, înaintea morţii lui, în 1584, număra mai mult de trei mii de nume. Copii ale listei, însotite de donaţii, au fost trimise în numele lui principalelor mănăstiri din Rusia, cu instrucţiunea de a se înălţa rugăciuni pentru odihna sufletelor lor.

*****

sursa: Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: