Viaţa lui Albert Einstein (II)

Albert Einstein şi prima lui soţie, Mileva

Un cuplu nefericit.  Mileva era o fată inteligentă. Din cauza unei boli din copilărie şchiopăta cu un picior, lucru care nu a împiedicat-o să obţină o bursă şi să creeze un nou model de femeie, dinamică şi independentă. Cu acest gând a ales Politehnica din Zurich, care era dominată de bărbaţi. Când Albert discuta cu aceasta despre subiectul său preferat, adică fizica, simţea că vorbeşte cu un om care îi seamănă şi care îl înţelege, fapt care l-a făcut să se simtă atras de această femeie.

„Dacă mă căsătoresc cu persoana pe care o iubesc, vom face împreună cercetări ştiinţifice. Nu vreau să îmi pierd timpul cu oameni ignoranţi şi inculţi, care mă fac să simt că am în faţă un zid”. Prin asemenea scrisori de dragoste îşi exprima sentimentele faţă de Mileva, care era cu aproape 4 ani mai mare ca Albert. De aceea, părinţii nu erau de acord cu eventuala lor căsătorie. Împotrivirea părinţilor i-a provocat o enormă mâhnire lui Albert. Şi nu a fost singura; necazurile au continuat.

Mileva nu a promovat examenul de licenţă, iar Albert, care îşi dorea un post de asistent universitar, a văzut cum speranţele îi sunt năruite din cauza unei antipatii pe care i-o purta unul dintre profesori. În acelaşi an, afacerea tatălui său a dat faliment, iar Albert a trebuit să muncească pentru a-şi susţine existenţa. Astfel, s-a angajat temporar ca profesor la gimnaziu, preda în particular la domiciliu şi, în paralel, publica teorii originale în reviste ştiinţifice, care, însă, treceau neobservate.

În anul de după absolvire, şi-a prezentat teza de doctorat, care nu i-a impresionat deloc pe profesori, aceştia neacordându-i titlul de doctor. Mileva se întorsese în Serbia, ţara sa natală, iar această perioadă a fost  dificilă şi melancolică. Destinul i-a surâs însă din nou lui Albert. Printr-o cunoştinţă a tatălui unui coleg de facultate, Marcel Grossmann, a găsit de lucru la Institutul elveţian de Patentare de la Berna.  Acolo şi-a petrecut doi ani de la absolvirea  facultăţii.

Evolutia lui Einstein ca om de ştiinţă

Institutul de Patentare  Einstein s-a angajat la Institutul Elveţian de Patentare din Berna ca examinator de gradul 3. Postul ocupat îi oferea o oarecare poziţie socială, astfel că, în ianuarie 1903, la câteva luni după moartea tatătui său, a putut să se căsătorească cu Mileva. În perioada în care a lucrat la Institutul de Patentare a fost mai silitor decât în anii studenţiei
şi a fost promovat imediat ca examinator de gradul 2, cu un salariu destul de bun, raportat la nivelul epocii. La un an după căsătorie s-a născut şi primul fiu al cuplului, Hans Albert. Per ansamblu, aceasta a fost una dintre cele mai frumoase şi stabile perioade din viaţa lui.

Munca sa la Institutul de Patentare consta în examinarea şi evaluarea invenţiilor pentru care se solicita brevetul. De cele mai multe ori , evaluarea caracteristicilor tehnice nu dura mai mult de 10 minute, iar astfel, Einstein avea timp să se ocupe de propriile cercetări. În perioada petrecută la Aarau, încercase pentru prima dată o metodă pe care el însuşi o numise „experiment teoretic”.

Când era întrebat „Unde se află laboratorul tău?”, Einstein deschidea sertarul unde se afla o foaie şi un stilou, răspunzând: „Pentru experimentul teoretic, singurele lucruri de care ai nevoie sunt un stilou şi o foaie de hârtie. Faptul că în acea perioadă nu găsea niciun laborator liber, se pare că a fost în interesul omului de ştiinţă. Modul în care a lucrat, în perioada în care s-a aflat la Institutul de Patentare, a fost consacrat mai târziu ca propriul său stil.

Anul miracolelor  În ceea ce priveste lumea fizicii, 1905 a fost anul miracolelor lui Einstein. Într-o perioadă de 100 de zile a publicat trei teorii originale, una dintre acestea, teoria efectului fotoelectric, fiind cea pentru care a primit, în cele din urmă, premiul Nobel. A publicat, de asemenea, teoria relativităţii, cu care avea să fie asociat, mai târziu, numele său. Einstein avea o încredere extraordinară în teoria relativităţii, aşteptând cu mare interes reacţiile lumii ştiinţifice.

Deşi teoriile lui au fost publicate în mai multe numere din reviste ştiinţifice renumite, au fost ignorate în întregime de comunitatea ştiinţifică. În momentul în care Einstein începuse să fie dezamăgit, a primit o scrisoare de la Berlin, în care scria: „În teoria dumneavoastră există anumite puncte pe care nu le înţeleg. Aţi putea să mi le expticaţi, vă rog?”. Expeditor era cunoscutul fizician Max Planck, primul care l-a descoperit pe tânărul examinator de invenţii.

Teoriile lui Einstein au constituit o inovaţie în epocă. Susţinea că, în natură, singura valoare care rămâne constantă este viteza luminii şi, prin urmare, noţiunea de timp este relativă. Acest punct de vedere schimba principiul de bază al fizicii newtoniene, care era valabil de 300 de ani, anume că timpul este constant. Teoria a produs uimire în lumea ştiinţifică. În plus, uimirea a fost determinată şi de faptul că aceste concluzii nu fuseseră enunţate de un cercetător universitar, ci de un necunoscut examinator de invenţii, care avea aproape 26 de ani. Faptul că, in ciuda vârstei, teoriile sale au atras interesul marelui Max Planck era un succes pentru Einstein. A rămas în Institutul Elveţian de Patentare pentru următorii 4 ani, iar în 1909 a fost numit profesor la Universitatea din Zurich. Însă încă nu a devenit cunoscut, nici măcar în cercul restrâns al oamenilor de ştiinţă. Va fi nevoie de încă ceva timp pentru ca numele
său să fie asociat cu cuvântul „geniu” şi ca acesta să devină figura reprezentativă a secolului al XX-lea.

Recunoaşterea mondială

În perioada în care Einstein era profesor la universitate, a continuat să enunţe o serie de teorii. Mai întâi a susţinut că timpul nu este o valoare absolută, apoi a abordat relativitatea spaţiului. Să ne închipuim că Soarele şi alţi aştri cu o masă asemănătoare, susţinute de o membrană întinsă, cauzează o curbare a acesteia. Lumina, care trece prin acest spaţiu deformat, este deviată. Până atunci, noţiuni precum deformarea spaţiului şi a timpului nu fuseseră auzite în lumea fizicii. Dacă teoriile lui Einstein se dovedeau adevărate, urmau să provoace schimbări fundamentale ale principiilor fizicii, acceptate până în acel moment. Problema era că observarea aştrilor, care se aflau în spatele Soarelui, era posibilă numai în cazul unei eclipse totale de Soare. Astfel, când observaţiile astronomului Sir Arthur Eddington, din noiembrie 1919, cu privire la traseul luminii stelelor pe durata eclipsei de Soare au confirmat corectitudinea teoriilor lui Einstein, comunitatea ştiinţifică a fost zdruncinată. Tânărul Einstein a fost recunoscut la nivel mondial.

Premiul Nobel Teoria relativităţii lui Einstein nu a fost foarte inteligibilă. Însă, după cum susţinea el însuşi, dacă cineva se apropie de misterul Universului cu sufletul unui copil mic, chiar şi cea mai dificilă teorie pare mai simplă. În ciuda faptului că teoria relativităţii era foarte dificilă pentru o minte comună, tocmai oamenii simpli din epoca sa au intuit importanţa acesteia. În perioada scurtă de pace, care a urmat Primului Război Mondial, oamenii au studiat intens teoria relativităţii. Chiar şi femeile se adunau la cafea şi discutau despre deformarea spaţiului. Circulau, de asemenea, ciocolate şi pişcoturi „deformate”, iar Einstein, dintr-un profesor oarecare, devenise cel mai cunoscut om de ştiinţă al epocii.

Albert Einstein şi cea de-a doua soţie, Elsa

Însă, în paralel cu recunoaşterea sa ştiinţifică, s-au produs şi schimbări în viaţa sa personală. În februarie 1919, a fost pronunţat divorţul de Mileva Maric. Ca tineri îndrăgostiţi, îşi promiseseră unul altuia că vor alcătui un cuplu nu numai în viaţă, ci şi în cercetare. Dar după căsătorie si după naşterea copiilor, rolul Milevei s-a limitat la acela de simplă gospodină, mamă şi soţie. Îngrijindu-se de copii, Mileva rămânea închisă în casă şi urmărea cu amărăciune evoluţia lui Einstein. Căsătoria a început să se clatine din 1911, când Einstein a fost acceptat ca profesor la Universitatea Germană de la Praga. Mileva, nefiind obişnuită cu viaţa în străinătate, l-a lăsat pe Albert la Berlin şi s-a întors la Zurich împreună cu cei doi copii. În perioada şederii sate la Berlin, Einstein a cunoscut-o pe verişoara sa văduvă, Elsa, care locuia în acelaşi oraş. Era o femeie foarte diferită de Mileva, care considera faima lui Einstein un lucru natural. În ciuda faptului că ducea dorul celor doi copii ai săi, Einstein era foarte hotărât să îşi petreacă restul vieţii alături de Elsa. Căsătoria lor a avut loc la patru luni după divorţul de Mileva. Albert avea 40 de ani, iar Elsa, 43. Devenit deja celebru, Einstein călătorea în jurul lumii, fiind invitat la universităţi pentru conferinţe şi cursuri, iar soţia sa îl însoţea
peste tot.

La trei ani după divorţ, pe când se afla pe un vapor, întorcându-se din Japonia, i s-a comunicat că a câştigat premiul Nobel pentru fizică. Se spune că Einstein a reacţionat foarte calm şi reţinut, poate din pricina faptului că premiul nu i s-a acordat pentru teoria relativităţii, ci pentru cercetările cu privire la efectul fotoetectric. Banii pe care i-a primit pentru premiu i-a dat Milevei, respectându-şi astfel promisiunea făcută în trecut, când cei doi credeau că la un moment dat vor câştiga premiul Nobel.

*****

sursa: 100 de personalităţi. Oameni care au schimbat destinul lumii, Nr.1, Albert Einstein, DeAgostini

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. ceva impresionant!!

    1. viata lui Einsten ,si eu am citi cami place foarte mult itoria lui einsten,si normal im place cel mai mult ca materie istoria,si eu normal am doar 10 ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: