Defectele regelui Carol I
Regele Carol I n-avea deloc însuşiri artistice. Pentru muzică avea o adevărată fobie, mărturisea că nu-i place decât muzica militară, dar desigur că şi aici vorbea în el mai mult ostaşul înamorat de tot ceea ce reaminteşte armata, decât artistul capabil să preţuiască o forma de muzică mai mult decât alta.
Calităţile regelui Carol I
Într-o ţară care n-avea noţiunea timpului, Regele Carol aducea simţul exactităţii matematice. Pentru nimic în lume nu ar fi intrat la deschiderea Parlamentului în sala de şedinţă la 12 şi un minut. Când suna 12, el şi intra pe poartă.
Calităţile lui Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza era „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice”. Când îl atingeai, niciodată nu-ţi rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer, şi prieten adevărat; dar şi către cine nu-i plăcea, se arăta îndată, căci el nu ştia să se prefacă. El nu iubea pompa şi arătările exterioare şi făcea foarte puţin caz de ovaţii şi de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le ştia că sunt de comandă.
Defectele lui Alexandru Ioan Cuza
A. D. Xenopol, în lucrarea Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. XIII, Domnia lui Cuza Vodă (1859-1866), scrie despre defectele lui Alexandru Ioan Cuza:
Alexandru Ioan Cuza şi doamnele sale
Alexandru Ioan Cuza era descendentul unei familii de dregători, care ocupaseră funcţii importante în administraţia moldoveană. S-a născut în 1820 în familia ispravnicului Ioan din Huşi şi, asemenea multor alţi tineri ai epocii, după ce a studiat puţin la un pension francez din Iaşi, s-a îndreptat spre Paris. Întors acasă, a jucat un rol important în mişcarea revoluţionară de la 1848. A fost arestat şi dus laViena, de unde, cu ajutor britanic, a fost eliberat. Când a fost ales domnitor, ocupa funcţia de ministru de Război al Moldovei, reprezentând Galaţiul în divanul de la Iaşi.
Unirea Principatelor
Sfârşitul războiului Crimeii (1853 -1856), ce implicase, pe de o parte, Imperiul Rus, iar, pe de alta, Imperiul Otoman, aliat cu al Doilea Imperiu Francez, regatul Marii Britanii şi cel al Sardiniei, a oferit un context internaţional favorabil punerii în practică a unuia dintre cele mai vechi proiecte româneşti: unirea, rămasă în istorie ca „unirea mică”.
Moş Ion Roată şi Cuza Vodă
Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea ceva la inimă. Așa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.
Îmbuibatul
În spaţiul public al României post-decembriste, un personaj nefast şi-a făcut o apariţie sfidătoare: îmbuibatul. S-a făcut repede remarcat prin lăcomie, aroganţă, atitudine provocatoare. Printr-un concurs favorabil de împrejurări – dar, cel mai adesea, prin mijloace neoneste – a ajuns să aibă o bună situaţie materială, politică sau socială. Se consideră puternic, deasupra tuturor. Nu-l impresionează sărăcia, suferinţa sau problemele altora. Este infatuat şi agresiv, privind cu dispreţ – nedisimulat – la toţi cei din jurul lui. Se crede infailibil.
Legenda lui Dragoş Vodă. Întemeierea Moldovei
Era odată un voievod pe nume Dragoş, care trăia în acea parte din România care se numeşte Maramureş. Era bun gospodar şi cârmuitor dibaci, dar şi meşter vânător. Îi plăcea tare mult să vâneze zimbri, urşi, cerbi, căprioare, mistreţi şi lupi.
Moş Ion Roată şi Unirea
La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași, câte unul de fiecare județ, spre a lua și ei parte la facerea acestui măreț și nobil act național. Cum au ajuns țăranii la Iași, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri să le țină cuvânt, ca să-i facă a înțelege scopul chemării lor la Iași.
După pâine, educaţia este prima nevoie a poporului
Vestită formulă a lui Danton, bine cunoscută parizienilor: este gravată pe statuia lui de pe bulevardul Saint-Germain. În 13 august 1793, vorbind de la tribuna Convenţiei, Danton reclamă instituirea în Franţa a învăţământului public obligatoriu şi gratuit:
Scârbă, mai ales scârbă
Societatea în care trăim ne oferă o panoramă vastă asupra ticăloşiei oamenilor. Nu că până acum n-ar fi fost destul de limpede caracterul lor. Dar într-o perioadă de criză profundă în care cu toţii părem că ne scufundăm, unii se manifestă mai mult ca oricând aşa cum de fapt le e felul: cu răutate, cu perfidie, cu josnicie.
Premiul Nobel pentru fizică
Premiul Nobel pentru fizică este decernat anual, începând cu anul 1901, de către Academia Suedeză de Ştiinţe. A fost decernat de 105 de ori, unui număr de 192 de laureaţi, printre care şi două femei (Marie Curie, care l-a împărţit în 1903 cu soţul său, Pierre Curie şi cu Henri Becquerel, şi Maria Goeppert-Mayer, în 1963). Nu a fost atribuit de şase ori: în 1916, 1931, 1934, 1940, 1941 şi 1942. Suma premiului variază de la an la an în funcţie de dobânda obţinută din plasamentul averii lui Alfred Nobel.
Agonia creştinismului – Miguel de Unamuno
Termenul de agonie este folosit aici în sensul lui originar de „luptă, confruntare”. Nu numai credinţa creştină este o luptă — pentru că „O credinţă care nu se îndoieşte este o credinţă moartă”, iar îndoiala presupune dualitatea confruntării —, dar şi viaţa însăşi. Într-adevăr, aceasta e o îndelungă agonie, o luptă a „vieţii care dăinuie” împotriva „vieţii care se duce”, o luptă contra istoriei şi a uitării. „Lupta pentru viaţă este însăşi viaţa”.
Frumuseţe şi eleganţă în lumea aheilor
Homer spune că aheii erau un popor cu oameni cu un fizic foarte frumos: toţi bărbaţii, nişte atleţi; toate femeile, nişte regine ale frumuseţii.
Comentarii recente