Panait Istrati, de două ori repetent!

„Am fost un copil rău şi un şcolar mediocru. Crescut până la şapte ani între unchii Anghel şi Dumitru, la Baldovineşti, brusca mea strămutare dintr-o libertate deplină, între pereţii ostili ai unei şcoli, mi s-a părut un act de duşmănie nemaipomenită.

Pe vremea mea, profesorul de şcoală primară îşi ducea elevii de la clasa întâia până la a patra, lăsând în seama profesorului următor pe cei căzuţi la examenul de sfârşit de an. Dat la şcoală la şapte ani, avui nenorocul să încap pe mâinile unui bărbat care ne snopea în bătăi, pe degeaba. Urmarea: jumătate din clasă fugea de la şcoală. Ne duceam în baltă, sau iarna ne jucam cu săniuţa. Din anul întâi n-am mers la şcoală decât vreo trei luni şi, natural, am rămas repetent.

În anul următor, mă trezii cu un dascăl şi mai nebun decât primul. Ne rupea urechile, ne învineţea mâinile cu nuiaua, ne pălmuia până ce ne podidea sângele pe nas. Adesea, punându-ne în genunchi pe boabe de porumb uscat, ne ţinea de la ora prânzului până la două, lăsându-ne nemâncaţi. Aproape toată clasa dezerta până la sfârşitul anului. M-au trântit, fiindcă nu m-am prezentat la nici un examen. Plecam de acasă regulat, dar în loc să mă duc la şcoală, o luam razna peste câmpii. […] Cauza acestei răzvrătiri era severitatea profesorilor Vasiliu şi Grigorescu, peste care am dat în aceşti doi ani de eşec.

În sfârşit, în cel de-al treilea an de şcoală, eram tot în clasa întâia, când veni rândul directorului Petre Moisescu să ne aibă în mână. N-am să uit niciodată schimbarea de tactică ce se produsese din ziua aceea, sub ochii noştri uimiţi. Nici o răsteală, nici o ameninţare. Adunandu-ne pe toţi „îndărătnicii”, domnul Moisescu, aşezat pe o bancă în mijlocul clasei, ne spuse:

Aşadar, adevărat să fie că nu vreţi să învăţaţi?

– Nu! Nu e adevărat domnule profesor! Ne-au omorât cu bătaia!

– Bine! Eu n-am să vă ating nici cu degetul, dar dacă n-o să învăţaţi nimic, aflaţi că ministrul mă dă afară… O să mă faceţi să-mi pierd postul… Se va spune că sunt un director incapabil…

– O să învăţăm domnule director!

Şi am învăţat, într-adevăr. Am trecut dintr-o clasă într-alta, până în a patra, conduşi de bunul nostru dascăl Moisescu. Din când în cand, vrăjit de frumuseţea bălţilor ori de nostalgia crâşmei lui moş Anghel, îmi mai dădeam în petec, cu toată bunătatea lui şi-o tuleam. Întotdeauna găseam la dânsul iertare.

Nu mi-a fost dragă deloc şcoala, pentru care am avut aptitudini mediocre, afară de-o singură materie, citirea, unde totdeauna am fost preţuit cu nota cea mai mare. Domnul Moisescu, prin bunătatea căruia am fost în stare să termin cele patru clase primare, se încăpăţâna să vadă în mine un element de viitor şi mă punea să citesc în faţa tuturor inspectorilor şcolari. […] Lui îi datorez scrisul şi cititul, singurele materii la care am fost atunci neîntrecut. Dacă n-ar fi fost el, aş fi sfârşit-o poate într-o casă de corecţie.”

*****

sursa: Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985

One response

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: