Cât de mult am iubit viaţa!

„Mama răniţilor“ şi „soacra Balcanilor“

Nepoata ţarului Rusiei Alexandru II şi a reginei Angliei, Victoria, Maria ar fi putut guverna peste „maica Rusia“ sau „ceţosul Albion“. Însă o căsătorie dinastică, impusă de calcule politice, a adus-o, la nici 18 ani, în mica şi îndepărtata Românie. Pe acest pământ, regina Maria a dobândit gloria, dar a adus şi ţara ei adoptivă la cel mai glorios moment din istoria ei.

În timpul primului război mondial, ea a îngrijit cu abnegaţie, în spitale de campanie, soldaţi români victime ale teribilei conflagraţii şi ale necruţătorului tifos, meritînd epitetul de „mama răniţilor“. La Conferinţa de la Paris, din anul 1919, Maria a apărat în mod strălucit interesele ţării, devenind regina-fondatoare a României Mari. Achitându-se de datoria dinastică, ea a dăruit regelui Ferdinand şase moştenitori şi a căpătat titlul de „soacra Balcanilor“. Toată viaţa celei mai frumoase regine din Europa, respectată de mai-marii lumii şi iubită de poporul român, a fost un superb gest sfidător la adresa apropiatei epoci ,,pragmatice”, ceea ce i-a adus numele de „ultima romantică„.

Personalitatea reginei Maria reprezintă unul dintre extrem de puţinele repere încurajatoare din trecutul comun româno-rus. Şi aici ne gîndim nu numai la originea suveranei sau la prietenia tandră care o lega de vărul ei – ţarul-martir Nicolae II – sau la proiectul – eşuat – al „nunţii ruseşti“ dintre prinţul Carol şi marea ducesă Olga. Este vorba şi despre respingerea vehementă a revoluţiei bolşevice din anul 1917. După ce guvernul român semnează pace separată cu Germania, Maria, indignată de această „trădare“, clamează ,,război total şi înfrângerea eroică“, visând să se refugieze în sudul Rusiei sau în Crimeea pentru a se uni cu alb-gardiştii. Într-o tentativă disperată de a rupe cursul implacabil şi nefericit al istoriei, ea pleacă pe front unde, concurând agitatorii bolşevici, vorbeşte soldaţilor ruşi despre libertate, democraţie şi reformă, încercînd a-i ridica din nou la luptă. „Ah – nota răspunsul lor reprezentantul francez, Saint-Aulaire, care o însoţea pe regină – „dacă am avea şi noi o împărăteasă ca tine, am păzi-o şi am muri pentru ea„.

Asfinţitul  „reginei-soare”

Asfinţitul „reginei-soare“ a început în anii ’30, odată cu revenirea în România a fiului ei cel mare, care a ocupat tronul în mod fraudulos. Neîmpăcându-se cu amoralitatea congenitală a lui Carol II şi certându-l necontenit pentru lipsa de caracter, Maria nu înceta însă să rămână mamă şi suferea profund. În urma conflictului, demn de o tragedie antică, între principiile drepte şi dragostea maternă, Maria ia o hotărâre dureroasă – să se retragă din calea fiului său, deşi prin acţiunile sale Carol II distrugea opera ei de o viaţă.

Aceasta a fost unica înfrângere a reginei Maria, acceptată însă de bună voie, întrucât ea singură a refuzat să lupte cu propria odraslă. Ulterior, proaspătul suveran procedează la o răzbunare meschină: limitează cheltuielile Mariei, îi spionează anturajul, o neglijează ostentativ pe regina-mamă în timpul ceremoniilor oficiale.

De la 1936, încep să circule zvonuri despre boala misterioasă a reginei. Se vorbeşte despre cancerul esofagului, ciroza hepatică şi chiar alcoolism. Adevărul este că Maria a avut întotdeauna un comportament nonconformist şi nu ignora plăcerile vieţii, numai că ştia s-o facă cu discreţie şi distincţie. Ea a fost prima regină de pe vechiul continent care şi-a tuns părul scurt şi-si aprindea ţigara în public. Cât despre alcoolism, este notoriu faptul că englezii şi ruşii sunt băutori de marcă.

În 1938, regina-mamă se internează în sanatoriul din Merano, în Italia de Nord, apoi se transferă într-un altul – la Weisser Hirsch, lângă Dresda, unde i se stabileşte diagnosticul: varice de esofag ca urmare a cirozei ficatului. Ea nu se mai ridica din pat şi scuipa sânge fără încetare, iar doctorii nu pot decât să urmărească neputincioşi evoluţia implacabilă a bolii. Adolf Hitler a fost extrem de prevenitor cu Maria, deşi ea nu s-a numărat deloc printre prietenii Germaniei. Führerul trimite la căpătâiul reginei pe doamna Goebbles şi ordonă ca apartamentele suferindei să fie mereu împodobite cu flori. Oare a dorit el să aducă astfel un omagiu adversarului pe care-l respecta profund, sau doar să dea o lecţie lui Carol II ?

În iulie 1938, starea Mariei se agravează brusc, şi ea îşi exprimă dorinţa de a muri în Patrie. Şi aici Carol II a jucat un rol nefast: după ce el a întîrziat plecarea reginei la sanatoriu, insistând, „din sentiment naţional“, ca Maria să fie însoţită de doi medici români, acum el a refuzat să-i permită să se întoarcă în ţară cu un avion din cauza cheltuielilor de transport. Hitler oferă Mariei un avion sanitar, însă regina, orgolioasă, declină propunerea. Călătoria a fost un calvar: din cauza hemoragiilor, trenul trebuia să oprească mereu. Soarele ardea insuportabil, încingând tabla vagonului. Şi ţăranii din împrejurimi veneau spre trenul regal pentru a-l acoperi cu ramuri de copaci şi a-l stropi cu apă.

Carol II consemnează în „Jurnal” sosirea Mariei la Sinaia, ultima şi afectoasa întrevedere cu regina-mamă, precum şi decesul ei la 18 iulie. Se pare însă că, în realitate, ea a murit cu o zi înainte, la Cemăuţi, iar adevărata menire a versiunii lui Carol II era să acrediteze teza oficială privind reconcilierea în familia regală şi să-l prezinte pe rege într-o lumină favorabilă.

După funeraliile grandioase, corpul Mariei a fost înhumat la Curtea de Argeş, iar inima într-o casetă cu stemele tuturor provinciilor româneşti, dusă la capela reşedinţei regale de la Balcic. După cedarea Cadrilaterului (7 septembrie 1940), caseta a fost adăpostită la castelul Bran.

Ultimele cuvinte ale Mariei pot fi considerate cele consemnate de reporterul de la „L’Illustration“, care a vizitat-o la Weisser Hirsch: „Cât de mult am iubit viaţa!„.

Într-adevăr, Maria, devenită legendă încă din timpul vieţii, a trăit cu o rară generozitate şi curaj. Wilhelm II şi Clemenceau, Churchill şi Hitler îi recunoşteau statura mareaţă şi sufletul eroic, înclinându-se în faţa ei. Înzestrată cu impetuozitate rusească şi tenacitate britanică, Maria s-a născut pentru a învinge. Însă tocmai acest dispreţ suveran faţă de pericole o făcea deosebit de fragilă şi vulnerabilă.

*****

sursa: Dosarele istoriei, An III, Nr.4 (20), 1998

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Pe ce documente va bazati cand insinuati ca Regina Maria era o impatimita a alcoolului?

    1. Ciroza hepatica nu-ti spune nimic?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: