O personalitate de excepţie – Marcus Vipsanius Agrippa

Agrippa Marcus Vipsanius (63-12 î.Hr.), general şi om politic roman. Născut într-o familie obscură de rang ecvestru din Dalmaţia, prieten din tinereţe al lui Octavian, Agrippa îl însoţeşte pe acesta în 45 în Spania, apoi în Peninsula Balcanică. Revenit, după moartea lui Caesar, la Roma, împreună cu Octavian, Agrippa se impune drept cel mai competent şi talentat comandant de oşti al viitorului împărat Augustus şi, totodată, cel mai apropiat sfetnic al acestuia.

Tribun al poporului (49), praetor (40), consul (37), Agrippa este comandantul forţelor lui Octavian în Războiul perusin (41/40). Se remarcă în calitate de guvernator al Galliei Transalpine (39-38), apoi prin construcţia unei flote cu care-l înfrânge la Mylae şi Naulochus în 36 pe Sextus Pompeius. El este, de asemenea, principalul artizan al victoriei de la Actium (31) asupra lui Marcus Antonius.

În timpul expediţiei lui Octavian în Orient, Agrippa şi Macena rămân locţiitorii acestuia la Roma (31-29). După proclamarea lui Octavian ca princeps (27), lui Agrippa îi sunt încredinţate puteri excepţionale, el îndeplinind misiuni militare, diplomatice sau administrative în Orient (23-21), Gallia, Spania (20-18), Asia (17-13), în care dovedeşte egală eficienţă ca militar şi administrator. Căsătorit în  anul 21 cu Iulia, fiica lui Augustus, Agrippa primeşte în anul 12 puterea tribuniciană pe 5 ani, imperium-ul său fiind extins asupra întregului stat; el devine astfel cea mai influentă persoană după împărat.

Din marea lui avere Agrippa a ridicat numeroase construcţii la Roma: Pantheonul, două apeducte, un pod peste Tibru, terme, grădini etc.

O autobiografie şi o serie de comentarii geografice (folosite de Strabon şi Pliniu cel Bătrân), ambele pierdute, au constituit, în epocă, mărturii semnificative şi pentru meritele de orator şi scriitor ale acestei personalităţi de excepţie.

*****

sursa: Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1983

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: