Oracolul din Delphi. Centrul lumii

Delphi. Sanctuarul zeitei Atena Pronaia

Delphi – un loc învăluit în mister – se află la 150 km nord-vest de oraşul Atena, amplasat pe versanţii muntelui Parnas, căminul muzelor. Şi astăzi reprezintă un punct de atracţie important al Greciei centrale. Pentru oamenii din Antichitate, Delphi era centrul lumii. Putem admira şi azi sfera din marmură sculptată în perioada romană, denumită piatra Omphalos [„buricul pământului”]. Această piatră simboliza statutul unic pe care Delphi l-a avut timp de mai bine de o mie de ani. Astăzi, ea se află în Muzeul din Delphi.

Potrivit mitologiei, zeul Apollo l-a urmărit şi l-a ucis pe Şarpele Piton, fiul zeiţei Gaia (Pământul mamă), cel care păzea intrarea în sanctuarul dedicat mamei sale. Numele locului derivă din simbolul lui Apollo, delfinul (în greceşte, delphinios). Timp de secole, pelerini din întreaga Grecie au vizitat acest oraş, din dorinţa de a auzi vocile zeilor vorbind prin intermediul oracolului. În anul 393, împăratul creştin Theodosius I a dat ordin să se închidă sanctuarul, declarându-l un loc de practicare a cultelor păgâne.

Fascinantele artefacte

Unul dintre cele mai frumoase monumente din Delphi este templul Tholos, care datează din secolul al IV-lea î.Hr. Este 0 clădire circulară, construită din marmură neagră şi albă, considerată de arheologi parte din sanctuarul zeiţei Atena Pronaia. Este esenţial să-ţi rezervi suficient timp pentru a vizita acest complex muzeal, deoarece cuprinde unele dintre cele mai senzaţionale comori ale Antichităţii. Printre acestea se numără celebrul Vizitiu din Delphi, o statuie din bronz comandată de Polyzalos, tiranul din Geta, pentru a sărbători victoria la cursele de care din cadrul Jocurilor Pitice. Sculptura a fost realizată în jurul anului 475 î.Hr. Un alt exponat de nepreţuit este sculptura înfãţişând trei dansatoare, care a fost probabil folosită ca suport pentru trepiedul pe care obişnuiau să stea pitiile. De asemenea, acest muzeu găzduieşte Taurul de argint. Este cea mai mare sculptură din argint conservată din Antichitate. Cercetătorii pretind că aceasta era un dar de la regele Cressus.

Oracolul va grăi adevărul

Oracolul din Delphi făcea profeţii prin intermediul Pitiei, preoteasa zeului Apollo. Pitiile erau, de regulă, femei peste cincizeci de ani, cărora Apollo le dăruise puterea specială a profeţiei. Ele conduceau ritualurile sacre în încăperi speciale. Preotesele beau apă din izvorul Castaliei şi mestecau frunze de laur, copacul sfânt al zeului Apollo. Apoi intrau în transă şi rosteau fraze scurte şi răzleţe. Acestea erau, de fapt, aşa-zisele mesaje divine, traduse apoi de preoţii sanctuarului. Oracolul era vizitat de oameni din întreaga Grecie, în căutarea unor răspunsuri la întrebările lor. Profeţiile erau întotdeauna ambigue şi, din acest motiv, Apollo din Delphi a primit porecla de „Loxias” care înseamnă „cel obscur”.

*****

sursa: Grecia, leagănul democraţiei, Colecţia în jurul lumii, DeAgostini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: