Originile Inchiziţiei – prima parte

Inchiziţia a fost creată cu scopul de a cerceta şi a-i descoperi pe eretici, de a-i ancheta, de a le încheia actele de acuzaţie şi de a-i preda pe cei vinovaţi tribunalelor laice pentru judecare condamnare şi pedepsire. Prin termenul de erezie se înţelegea o serie de abateri de la dogma bisericii catolice. Astfel, era socotit ca fiind eretic acela care punea la îndoială litera Evangheliei şi cuvântul unui călugăr, indiferent de comportarea acestuia. Mai era de asemenea considerat eretic şi ţăranul care întârzia la predarea dijmei către mănăstire, sau meseriaşul de la oraş care depunea un obol prea mic în „cutia milei”, sau femeia care mergea la piaţă într-o zi de post… Şi exemplele pot fi înmulţite.

În limba latină „inquisitio” inseamna „cercetare„. Încă de la aparţia sa inchiziţia şi-a propus ca scop cercetarea şi descoperirea ereticilor care începuseră să se înmulţească, luând o amploare îngrijorătoare, fie că era vorba de vrăjitoare sau de abateri de la credinţă. În atitudinea faţă de eretici, autorităţile clericale, care jucau un rol de prim plan în viaţa socială a timpului, au evoluat de la o relativă indulgenţă într-o primă etapă, la o asprime din ce in ce mai mare, mergând până la aplicarea unor pedepse extreme. Sf. Augustin, de pildă, recomanda tratarea acelora care încălcau dogma cu o „temperata severitas”, ceea ce însemna de regulă condamnări la amenzi mai mici sau mai mari şi la exil. Amenzile puteau culmina cu confiscarea bunurilor şi a averii, bineînţeles în folosul bisericii. Începute în secolele X-XII, execuţiile ereticilor prin ardere pe rug sau spânzurare s-au înmulţit în Franţa, Italia, Imperiul Romano-German şi Anglia. Cu toate acestea, încă în 1184, papa Lucius al III-lea şi împăratul Barbarossa au căzut de acord ca pedepsele aplicate celor vinovaţi de această crimă să se reducă la exil, confiscarea averii, dărâmarea locuinţei şi pierderea drepturilor civile.

Pe măsură, însă, ce caracterul exploatator al bisericii devenea tot mai evident pe imensele latifundii aflate în stăpânirea latifundiilor şi a înalţilor prelaţi, pe măsură ce clericii de toate rangurile se compromiteau prin imoralitatea vieţii pe care o duceau, prin dorinţa de chivernisire rapidă şi cu orice preţ, prin imixtiunea lor făţişă în intrigile cu caracter politic ale epocii, în rândul oamenilor simpli se constată o tendinţă tot mai accentuată de îndepărtare de religia oficială şi de încercare de a adopta principiile unei „credinţe noi”, mai corespunzătoare condiţiilor social-economice extrem de grele în care se afla imensa majoritate a populaţiei. Aceasta a fost cauza majoră ce a condus la ivirea nenumăratelor schisme şi a motivelor acestora: „ereziile”. Aşa a apărut la rândul ei represiunea feroce reprezentată de Inchiziţie şi practicarea ei cu începere din prima jumătate a secolului al XIII-lea, de către ordinele călugăreşti ale dominicanilor şi fransciscanilor. Principala preocupare a acestor ordine era descoperirea ereticilor şi izbăvirea acestora de păcatele comise prin arderea pe rug.

Se socoteşte ca fiind actul oficial de înfiinţare al Inchiziţiei o scrisoare adresată în anul 1233 de către papa Grigore al IX-lea către episcopii din sudul Franţei, prin care-i anunţa asupra intenţiilor sale de a lupta împotriva ereticilor cu ajutorul călugărilor dominicani şi franciscani. Drept recompensă pentru felul în care s-au achitat de sarcinile ce le fusesera încredinţate, aceştia au primit o serie de privilegii, astfel încât, în 1244, au devenit complet independenţi de celelalte organizaţii clericale şi aproape independenţi faţă de Papa însuşi.

Inchiziţia, reprezentată de aceste două ordine călugăreşti, ce deveniseră totodată tribunal ecleziastic şi poliţie secretă, a început să-şi dezvolte treptat şi o jurisprudenţă proprie. Astfel, într-o primă faza, curţile de judecată peregrinau din loc în loc, anunţându-i pe locuitorii din regiunea unde se stabileau pentru un timp, să vină şi să-şi mărturisească păcatele şi să se denunţe reciproc. Se acorda o „perioadă de graţie” de aproximativ o lună, timp în care păcătoşilor care veneau de bună voie li se aplicau pedepse indulgente. După expirarea termenului anunţat însă, începea ancheta propriu-zisă şi ereticii descoperiţi astfel, indiferent dacă erau sau nu vinovaţi, erau condamnaţi cu mare severitate, la detenţie pe viaţă sau, de cele mai multe ori, la moarte. Când inchizitorii conchideau că au stârpit orice erezie în locurile respective, îşi mutau sediul tribunalului în altă parte. Cu vremea, aceste tribunale au devenit permanente şi stabile, fiecare oraş mai mare al unei provincii dispunând de propria sa curte de judecată.

6 răspunsuri

  1. Inchizitia a avut si rolul de a combate protestantismul. Nu?

  2. Gheorghita Ionescu Eugeniu | Răspunde

    Spiritul juridic al inchiziţiei se rezuma la constatarea abaterii de la dogma creştină şi pronunţarea unui verdict. Persoana vinovată era predată autorităţii seculare care proceda la aplicarea unei pedepse care nu era întodeauna arderea pe rug. Este adevărat că mai târziu inchiziţia a devenit un tribunal al catolicismului, ea opera aproape fără discriminare socială, ca orice sistem tiranic.

  3. […] Read more of this post 44.437711 26.097367 Share this:FacebookEmailPrintTwitterLinkedInMai multStumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this post. Categories: Creștinism, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Persecuţie, Religie Etichete:Inchiziția, istoriiregasite.wordpress.com Comentarii (0) Trackbacks (0) Lasă un comentariu Trackback […]

  4. In ciuda reputatiei cu adevarat odioase, eu recent chiar am fost uimit sa aflu ca suma oamenilor ucisi de aceasta fioarasa si, desigur, nedemocratica cu tendinte totalitare, Inchizitie, a fost de destui de putini oameni, cu adevarat ridicol de mica daca ai compara-o, desigur, in mod nejustificat, (ca nu poti sa stai chiar sa compari chestii total diferite pe ere diferite asa aiurea doar re. in legatura cati oameni au murit din cauza lor), cu alte crime de masa si genociduri umane, ca de ex. genocidul regimului Pol Pot:

    – in timpul Inchizitiei Medievale (1231-1400): aprox. 2 000 de oameni;
    – in timpul Inchizitiei Spaniole (1550-1700): 125 000 investigati si 1,8 % ucisi, adica aprox. 2 250 oameni, (din care este posibil sa nu fi fost executati chiar toti in mod real, ci doar „in efigie”, (adica li se ardea o poza, un portret al lor)

    S-au mai facut asa calculari, am citit, si nr. maxim este considerat in jur de 6 000 de persoane in decursul a 500 de ani.

    Regimul lui Pol Pot a omorat milioane, intre 2 si 5, se estimeaza, doar in vreo 4 ani. Este ceva cu totul si cu totul infiorator si macar sa scrii aceste cifre gandindu-te, daca poti, la semnificatia lor reala.

    1. ce conteaza ca au murit 5 oameni,mii sau milioane,daca marea majoritate au murit nevinovatzi(daca nu totzi)?-in numele a ce….?

  5. Bine inteles ca biserica de STAT este biserica diavolului.
    Diavolul de la incetut a vrut sa distruga Biserica lui Hristos, dar n-a reusit si nici nu va reusii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: