Despre deşertăciunea măririlor omeneşti

I.G. Duca povesteşte în Amintiri politice un moment semnificativ despre natura umană, referindu-se la moartea regelui Carol I:

„Marţi am plecat la Sinaia ca să aducem cu pompa cuvenită rămăşiţele Regelui la Bucureşti. Nu voi uita o scenă. Când au dat sicriul jos de pe catafalc, aghiotanţii care îl purtau au constatat că ceva nu mergea cum trebuie. Nu ştiu ce anume, ori capacul nu se închidea bine, ori că uitaseră atributele regale ce urmau să fie puse pe cosciug. Au aşezat deci sicriul jos şi au început să discute şi să gesticuleze deasupra corpului neînsufleţit al răposatului lor stăpân. Ei, care înainte tremurau până şi de umbra lui, acum se certau fără griă şi fără respect înaintea cadavrului său. Niciodată nu mi-a apărut mai vie nimicnicia măririlor omeneşti.”

2 răspunsuri

  1. Dupa ce nu mai suntem….suntem doar un corp…desertaciune..

  2. Inca mai suntem… Sa ne bucuram de ceea ce ne ofera viata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: