Heinrich Schliemann. Troia există! – prima parte

Modul cel mai potrivit de a-l răsplăti pe Heinrich Schliemann pentru imensele servicii aduse reconstituirii civilizaţiilor vechi, socot eu că este acela de a-l considera printre protagoniştii acestora, după cum a arătat singur că o doreşte cu ardoare, alegându-şi-l, în plin secol al XIX-lea, pe Zeus ca fiinţă supremă, şi lui adresându-i toate rugile; şi-a botezat fiul Agamemnon, şi pe fată Andromaca; pe servitorii săi, Pelops şi Telamon; şi, întreaga viaţă, toţi banii şi i-a închinat lui Homer.

Era un zărghit, însă neamţ, adică foarte echilibrat în nebunia lui; şi norocul a vrut să-l răsplătească. Cea dintâi poveste pe care i-a spus-o tatăl său n-a fost cea cu Scufiţa Roşie, ci una cu Ulise, Menelau şi Ahile. Avea opt ani atunci când şi-a anunţat solemn familia că intenţiona să descopere Troia şi să le demonstreze profesorilor de istorie, care negau existenţa ei, că cetatea a existat cu adevărat. Avea 10 ani când a scris în latină o lucrare pe această temă. Şi nu împlinise nici 16 când se pare că îi treucuseră de tot astfel de obsesii. De fapt, se angajase ca băiat de prăvălie într-o băcănie, unde sigur nu avea cum să facă descoperiri arheologice; şi de aici, după puţin timp, s-a îmbarcat pe un vas, dar nu pentru Elada, ci pentru America, în căutarea norocului. Însă, numai după puţine zile de călătorie, vaporul său s-a scufundat, iar naufragiatul a fost salvat pe ţărmul Olandei.

Văzând în această întâmplare un semn al destinului, tânărul s-a apucat de comerţ; la 25 de ani era deja un negustor avut, iar la 36, un capitalist bogat pe care nu-l bănuiai că, între o afacere şi alta, continua să-l studieze pe Homer.

Meseria îl obligase să călătorească mult. Şi, peste tot pe unde fusese, învăţase limba locului. În afară de germană, ştia acum olandeza, franceza, engleza, iataliana, rusa, spaniola, portugheza, suedeza, poloneza şi araba. Jurnalul său era de fapt redactat întotdeauna în limba locului unde fusese scris. Însă limba în care continua el să gândească era mereu greaca veche.

Brusc, şi-a închis biroul şi magazinul, şi i-a comunicat nevestei, care era rusoaică, intenţia de a se stabili la Troia. Biata femeie l-a întrebat unde este oraşul ăsta, de care nu auzise nimic nicioadată şi care de fapt nici nu exista. Heinrich al nostru i-a arătat pe o hartă locul unde zicea el că trebuia să fie, iar femeia  a cerut divorţul.  Schliemann n-a făcut nici o obiecţie, ci doar a dat un anunţ că vrea o altă nevastă, cu condiţia să fie grecoaică. Şi, dintre pozele care îi sosiseră, a ales-o pe aceea a unei fete cu 28 de ani mai puţini decât ai lui. S-a căsătorit pe loc cu ea, după un ritual homeric, a instalat-o la Atena într-o vilă botezată Bellerofonte şi, când i-a dăruit pe Andromaca şi pe Agamemnon, femeia a trebuit să transpire mult până să-l convingă să-i boteze. El a consimţit, dar cu condiţia ca preotul, în afară de versetele din Evanghelie, să citească în timpul ceremoniei şi câteva strofe din Iliada!

În anul 1870 se afla pe locul acela însorit şi deşertic nord-apusean al Asiei Mici, unde Homer susţinea, iar toţi arheologii o negau, că se afla îngropată Troia. Ia trebuit un an ca să obţină de la guvernul turc aprobarea să înceapă săpături pe costa unui deal, la Hissarlîk. A petrecut iarna pe un frig siberian săpând, împreună cu nevasta şi muncitorii, gropi. După 12 luni de eforturi zadarnice şi de cheltuieli nebuneşti, într-o zi târnăcopul a lovit ceva ce nu era piatră obişnuită, ci un cufăr de aramă care, scos la lumină, a oferit privirii exaltate a acestui fanatic ceva ce el a spus imediat că este „tezaurul lui Priam”: mii şi mii de obiecte de aur şi argint.

Trăsnitul de Schliemann şi-a concediat lucrătorii, a cărat tot acest dar al lui Dumnezeu în baracă, s-a încuiat acolo, a împodobit-o pe nevastă cu toate mărgelele, pe care le-a comparat cu descrierea făcută de Homer, s-a convins că erau aceleaşi podoabe cu care se împăunaseră cândva şi Elena şi Andromaca, şi a trimis prin telegraf această veste tuturor arheologilor din lume.

Nu l-au crezut. Au spus că singur pusese acolo toată marfa aceea, dupa ce o achiziţionase la grămadă de prin bazarele Atenei. Numai guvernul turc i-a acordat încredere, însă doar cu scopul de a-l da în judecată pentru însuşire ilegală de bunuri. Şi totuşi, câţiva învăţaţi, mai scrupuloşi decât alţii,  au vrut, mai înainte de a-l trata drept mincinos, să verifice cazul la faţa locului. Şi, oricât de sceptici se arătaseră la început, au trebuit să se plece în faţa evidenţei. Au continuat şi ei pe cont propriu săpăturile, şi au descoperit ruinele nu ale unei singure aşezări, ci a nouă. Unica îndoială care persista acum în mintea lor nu era aceea dacă Troia a existat, ci care din cele nouă dezgropate de târnăcop era cea adevărată.

3 răspunsuri

  1. E nevoie doar un om ca sa miste lumea din loc 🙂 si de multe dovezi ca sa-i covinga pe ceilalti.

  2. Sublimă poveste ! Cred că Schliemann a fost reîncarnarea unui grec din vechime. El a demonstrat că toate poveștile au un sâmbure de adevăr. Și nu cred că a pierdut nimic, renunțând la creștinismul ortodox.

  3. nu este o poveste,e istorie si adevar in relatarea ta minunata,spusa parca de Seherezada in ceas de seara…Am citit multe despre troia,spre mandria mea ,o spun fara sa sune ca o lauda,l-am citit pe HOMER,am citit tot ce am gasit despre Troia,grecii au cea mai frumoasa istorie din lume!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: