Ce este filosofia?

ce este filosofia

Mulţi oameni au tot felul de hobbyuri. Unii colecţionează monede vechi sau timbre, alţii se ocupă de bricolaje şi meşteşugărie, alţii îşi consacră tot timpul liber vreunui sport. Multora le place să citească. Dar lecturile noastre sunt foarte diferite. Unii citesc numai ziare, altora le plac romanele, alţii preferă cărţi pe variate teme, cum ar fi astronomia, viaţa animalelor sau invenţii tehnice.

Dacă pe mine mă interesează caii sau pietrele preţioase, nu pot pretinde ca toţi ceilalţi oameni să-mi împărtăşească aceste interese. Dacă stau fascinat în faţa televizorului la toate transmisiile sportive, trebuie să accept totuşi că alţii găsesc sportul plictisitor. Există totuşi ceva care ar trebui să intereseze pe toată lumea? Există ceva care să-i privească pe toţi oamenii – indiferent cine ar fi ei sau unde ar locui ei pe lumea asta mare? Da, există întrebări care ar trebui să-i preocupe pe toţi oamenii.

Care este lucrul cel mai important în viaţă? Când punem această întrebare cuiva dintr-o ţară unde bântuie foamea, răspunsul sună: mâncarea. Dacă punem aceeaşi întrebare unuia care suferă de frig, atunci răspunsul este: căldura. Şi dacă-l întrebăm pe un om care se simte însingurat şi părăsit, atunci e sigur că răspunsul sună: comuniunea cu ceilalţi oameni. Dar dacă toate aceste necesităţi sunt satisfăcute – mai există atunci ceva de care să aibă nevoie toţi oamenii? Filosofii spun că da. Ei spun că omul nu trăieşte numai cu pâine. Fireşte că toţi oamenii trebuie să mănânce. Şi toţi au nevoie şi de dragoste, şi de îngrijiri. Dar mai există ceva de care au nevoie toţi oamenii. Simţim nevoia de a descoperi cine suntem noi şi de ce trăim.

Să te interesezi aşa, doar ca să afli răspunsul la întrebarea pentru ce trăim, nu este deci un interes la fel de „întâmplător” cum ar fi cel care-l preocupă pe colecţionarul de timbre. Cel pe care îl preocupă asemenea întrebări se interesează de un subiect pe care oamenii l-au discutat de aproape tot atât de multă vreme cât e cea pe care am trăit-o pe planeta aceasta. Cum au luat naştere Cosmosul, globul pământesc şi viaţa aici pe pământ reprezintă o întrebare mai mare şi mai importantă decât cea care ar vrea să afle cine a câştigat cele mai multe medalii de aur la ultimele Jocuri Olimpice.

Cel mai bun mod de a aborda filosofia este să pui întrebări filosofice: Cum a fost creată lumea? Se află în spatele a ceea ce se întâmplă o voinţă sau un sens? Există viaţă după moarte? Cum am putea obţine în primul rând un răspuns la asemenea întrebări? Şi înainte de toate: Cum ar trebui să trăim?

Asemenea întrebări oamenii şi le-au pus din toate timpurile. Nu cunoaştem nici o cultură care să nu se fi întrebat cine sunt oamenii şi de unde se naşte lumea. În fond, nici nu putem pune chiar atât de multe întrebări filosofice. Le-am şi citat pe unele dintre cele mai importante, însă istoria ne arată multe răspunsuri diferite la fiecare dintre întrebările izolate pe care le-am ridicat.

Este deci mai uşor să pui întrebări filosofice decât să le răspunzi. Şi astăzi chiar, fiecare om în parte trebuie să-şi găsească el răspunsurile lui la aceste întrebări. Nu putem verifica într-un lexicon ca să aflăm dacă există un Dumnezeu sau o viaţă după moarte. Lexiconul nu ne spune nici cum trebuie să trăim. Dar să citim ceea ce au gândit alţi oameni, asta poate să ne fie totuşi de un ajutor, dacă trebuie să ne facem propria noastră imagine despre viaţă şi despre lume.

Vânătoarea aceasta pe care o încearcă filosofii în descoperirea adevărului s-ar putea asemăna cu un roman poliţist. Unii îl socotesc pe Andersen ca fiind asasinul, alţii pe Nielsen sau pe Jepsen. Poate că într-o bună zi, poliţia va ajunge să dezlege un caz criminal real, aşa dintr-o dată. Este de asemenea plauzibil că ea nu va reuşi niciodată să dezlege enigma. Cu toate acestea, enigma îşi are soluţia ei.

Chiar dacă e greu să răspunzi unei întrebări, e de asemenea cu putinţă să ne gândim că o întrebare are un – şi anume numai unul singur – răspuns adevărat. Sau există o existenţă de vreun fel după moarte – sau nu.

Multe enigme vechi au fost cu timpul rezolvate de ştiinţă. Odinioară reprezenta o mare enigmă întrebarea cum anume ar putea arăta faţa ascunsă a lunii. Rezolvarea ei nu putea veni prin discuţii, aici răspunsul era lăsat pe seama imaginaţiei fiecăruia dintre noi luat în parte. Însă astăzi ştim exact cum arată faţa ascunsă a lunii. Nu mai putem „crede” acum că locuieşte un om pe lună sau că luna ar fi făcută din brânză.

Unul dintre vechii filosofi greci, care a trăit acum mai bine de două mii de ani, credea că filosofia s-a născut din mirarea oamenilor. Oamenii găsesc că e un lucru atât de ciudat să trăieşti, încât întrebările filosofice s-au născut cu totul de la sine, spunea el. Este ca atunci când asistăm la o scamatorie; nu putem înţelege cum este cu putinţă ceea ce vedem că se petrece acolo. Şi ne întrebăm atunci: cum poate oare scamatorul să preschimbe două şaluri albe de mătase într-un iepuraş viu?

Multor oameni lumea li se pare exact la fel de cu neputinţă de înţeles ca şi iepuraşul pe care un scamator îl trage deodată dintr-un joben care cu o clipă înainte era gol. În ce priveşte iepuraşul, ne e limpede că prestidigitatorul ne-a dus de nas. Pentru că modul în care a izbutit el ni se poate face lesne cunoscut…

Când vorbim însă despre lume, lucrurile stau oarecum altfel. Ştim că lumea nu este un şir de minciuni gogonate, căci doar alergăm de colo până colo pe suprafaţa pământului şi suntem o parte a lumii. În fond, noi suntem iepurele acela alb care este scos din joben. Deosebirea dintre noi şi iepuraşul cel alb este că iepuraşul lipsit de experienţă nu ştie că el colaborează la o scamatorie. Cu noi e altceva. Noi credem că luăm parte la ceva enigmatic şi am vrea să limpezim cum se leagă toate astea laolaltă.

P.S. În ce priveşte iepurele cel alb, ar fi poate mai bine să-l comparăm cu întregul univers. Noi, cei care trăim aici, suntem viermişorul care se strecoară adânc sub blana iepurelui. Însă filosofii încearcă să se caţăre mereu mai sus pe firele acestea subţiri de blană, ca să poată să-l privească în ochi pe marele scamator.

sursa: Jostein Gaarder, Lumea Sofiei, Traducere de Mircea Ivănescu, Colecţia Cotidianul, Ed. Univers, Bucureşti, 2006

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: