Aeneas, personaj de legendă

Aeneas luptandu-se cu Turnus

Aeneas (Enea) – erou troian, fiul lui Anchises (regele dardanilor) şi al Afroditei. Personaj complex, ale cărui acţiuni, cu implicaţii în câmpul  istoriei, religiei şi mitologiei, sunt descrise adeseori în paginile poeţilor şi istoricilor greci şi latini.

Principalele izvoare care înfăţişează pe Aeneas şi evenimentele al căror martor şi participant  a fost sunt clasificate în succesiunea lor cronologică:

  1. tradiţia homerică;
  2. tradiţia posthomerică;
  3. tradiţia virgiliană.

1. Din paginile Iliadei  reiese că Aeneas  n-a luat parte de la început la război cu toate că va fi repede considerat ca cel mai viteaz troian după Hector.

2. În epoca posthomerică sunt numeroase legendele despre Aeneas cu deosebiri în privinţa numelui soţiei, numărul copiilor, precum şi a locurilor pe unde a pribegit după înfrângerea troienilor.

3. Naevius, Ennius, Cato, Fabius Pictor, Cicero au fost printre autorii latini care au răspândit legenda lui Aeneas. În Italia, Vergilius a fost cel care, punând pecetea geniului său pe întreaga tradiţie anterioară despre Aeneas, a creat prin Eneida o epopee a poporului roman.

În paginile cărţii o parte a etapelor călătoriei parcurse de Aeneas şi troienii care i s-au alăturat sunt următoarele: Tracia, Macedonia, apoi după un răgaz, la Samothrace, Creta, Delos, Laconia şi Arcadia. În sudul Italiei s-a lovit de prezenţa numeroaselor colonii greceşti. A înconjurat Sicilia, în timpul popasului de la Drepanon murind tatăl său Anchises. La reluarea călătoriei o furtună l-a abătut  pe coasta cartagineză. După idila cu Didona şi părăsirea Cartaginei, căci zeii nu-l vor lăsa pe Aeneas să se stabilească în oraşul care va deveni rival al Romei, în versiunea vergiliană, Aeneas o va vizita pe Sybilla şi va coborî în infern.

Calatoriile lui Aeneas

Reluând călătoria de-a lungul coastei Italiei, Aeneas şi tovarăşii săi vor ajunge la gurile Tibrului unde au purtat lupte împotriva rutulilor. Au urcat pe Tibru până la oraşul Pallante, situat pe locul unde se va ridica mai târziu Roma (Palatinul), au solicitat şi au primit alianţa şi ajutorul regelui Evandros, cândva ostil troienilor. După unele schimbări nefavorabile în desfăşurarea bătăliei, rutulii au fost învinşi, Aeneas fiind cel care l-a omorât pe Turnus, regele acestora. Titus Livius afirmă însă că Aeneas s-a căsătorit cu Lavinia, a fondat oraşul Lavinium unde s-a născut fiul său Ascanius şi a luptat cu diferite populaţii din Italia. Ascanius va fonda Alba Longa, iar unul dintre descendenţii săi, Romulus, oraşul Roma.

După moarte, Aeneas a fost înălţat la cer, fiind adorat sub înfăţişarea lui Iupiter Indiges.

Unele tradiţii obscure îi atribuie lui Aeneas titlul de fondator direct al Romei, altele, patru copii, printre care Romulus şi Remus.

Legenda lui Aeneas a încercat să dea Romei un titlu de nobleţe coborând neamul fondatorilor ei între troieni, atribuindu-i prin Aeneas strămoşi divini şi o veşnicie prezisă de divinitate.

sursa: Enciclopedia civilizaţiei romane, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

3 răspunsuri

  1. Gheorghita Ionescu Eugeniu | Răspunde

    Eneida lui Vergilius imită cumva Odiseia lui Homer. Şi Odiseu şi Eneas sunt personaje literare împodobite de autorii lor cu virtuţi şi isprăvi imaginate. Nu ştiu de ce Homer îl „face” pe Eneas protejatul Afroditei.

  2. eu vreau exact ce sa intamplat in..calatoria lui aeneas

  3. Pai, eu as fi vrut ceva mai complex detaliat..asta..e chiar foarte scurt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: