Anaxagora (Anaxagoras), filosof (Clazomene, Ilonia, aprox. 500 – Lampsacos, 428 î. Hr.).
Fiu al lui Hegesibulos, a venit la Atena la vârsta de 21 de ani pentru a studia filosofia. A fost influenţat de doctrinele şcolii ioniene si în special de Anaximene. El căuta cauza tuturor lucrurilor într-o fiinţă supremă sau, mai degrabă, într-o inteligenţă primară, Nous, care pune în mişcare toate lucrurile, ceea ce prefigurează principiul motor al lui Aristotel.
Stabilit la Atena, Anaxagora a fost maestrul şi prietenul lui Pericle. Platon, care relatează despre aceste legături, îl face pe Socrate să spună, în Fedru, că Anaxagora era un „om de ştiinţă“ şi că „după ce a dobândit cunoaşterea naturii adevărate a inteligenţei şi a nebuniei“, subiecte ale majorităţii discursurilor sale, „el a sorbit din acest izvor tot ce era în stare să-l facă să progreseze în arta vorbirii”.
În astronomie, Anaxagora afirma că Soarele este o sferă imensă de foc şi că Luna are aceeaşi natură ca şi Pământul. Din pricina acestei doctrine, Cleon i-a intentat un proces de nelegiuire, iar Tucidide, fiul lui Melesias (a nu se confunda cu istoricul), a adăugat acuzaţia de „medism“. Se presupune că, dacă nu ar fi intervenit Pericle, Anaxagora ar fi riscat să fie condamnat la moarte. Supus la o amendă de cinci talanţi, ceea ce nu însemna puţin, Anaxagora a trebuit să plece din Atena. El s-a retras la Lampsacos, în Ionia, unde se pare că a deschis o şcoală.
După moartea sa şi în amintirea lui, populaţia din Lampsaoos a ridicat în agora un altar închinat Spiritului şi Adevărului, iar, potrivit cu dorinţa pe care o exprimase, ziua aniversară a mortii sale a fost serbată de către copiii din şcoli. Din scrierile sale ne-au rămas numai câteva fragmente.
sursa: Guy Rachet, Larousse. Dicţionar de civilizaţie greacă, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
ISTORII REGĂSITE 