Asasin singuratic sau conspiraţie? (II)

Lipsă de probe

Reexaminând probele între 1976 şi 1978, o comisie a Camerei Reprezentanţilor a decis că autopsia făcută la Bethesda Naval Hospital la o zi după asasinarea lui Kennedy nu a fost efectuată după standardele reglementare. Unul dintre medicii participanţi a protestat la acea vreme împotriva faptului că nu li s-a permis să studieze traseul celor două gloanţe prin trupul preşedintelui, din cauza obiecţiilor aduse de „o personalitate de rang înalt“, probabil un demnitar militar. Neputând stabili traiectoria gloanţelor, autopsia nu a avut cum să determine unghiul din care au fost trase, şi anume, dacă ambele proveneau de la fereastra Depozitului de carte şcolară din Texas, sau dacă, eventual, unul fusese tras din altă direcţie. Creierul şi alte probe rămase în urma autopsiei i-au fost redate secretarului lui Kennedy. Când acestea au fost depuse la Arhivele Naţionale în 1966, s-a descoperit că, de fapt, creierul dispăruse. Să fi fost astfel înlăturată o probă importantă?

Câte gloanţe?

Comisia Warren a ajuns la concluzia că preşedintele fusese lovit de două gloanţe, ambele venind de sus şi din spatele său, ceea ce corespundea cu varianta oficială care stabilea că Oswald acţionase de unul singur. Concluzia se baza pe o examinare a filmului făcut de Zapruder şi pe desene ale patologilor criminalişti.

Mai târziu, prin anii ’70, a fost reexaminată o altă probă: înregistrarea făcută de un poliţist din Dallas care făcuse parte din escorta de motociclişti a oonvoiului prezidenţial pe data de 22 noiembrie. Din cauza unui defect tehnic, aparatul fusese lăsat în funcţiune pe toată durata drumului de la Love Field. Timp de ani de zile nu fusese luat în seamă, împreună cu alte probe, deoarece, în afară de un vag zgomot de fond, nu părea să conţină sunete identificabile. Comisia a solicitat ca înregistrarea să fie studiată de către experţi cu ajutorul unor tehnici computerizate avansate. Descoperind zgomote care puteau fi luate drept împuşcături, experţii s-au dus la Dallas şi au efectuat o serie de trageri la locul asasinatului într-o dimineaţă de toamnă în 1978. Comparând noile înregistrări cu cea veche de 15 ani, s-au putut identifica, cu o probabilitate extrem de mare, patru împuşcături distincte. Mai mult, experţii au susţinut că pot determina direcţia din care au fost trase gloanţele. Într-adevăr, trei proveniseră de la fereastra Depozitului de carte şcolară unde se aflase Oswald. (Trei cartuşe goale fuseseră găsite langă fereastră; s-a presupus că unul dintre gloanţele trase de Oswald s-a rătăcit.) Cel de-al patrulea însă a fost tras de la mică distanţă, din faţă şi de la dreapta maşinii prezidenţiale. O altă persoană, aflată pe ridicătura de teren acoperită cu verdeaţă ce dădea spre strada pe care înainta convoiul, trăsese în preşedinte.

Comisia Warren ignorate sau se decisese să nu ia în consideraţie mărturiile celor care au declarat că ar fi auzit o a patra împuşcătură. Alţi martori au susţinut că au zărit în dreptul ridicăturii de teren fumul lăsat de un foc de armă, precum şi câţiva oameni suindu-se în maşini ale FBI într-o parcare din apropiere, deşi FBI declarase că nu amplasase nici un fel de forţe în zonă în acea zi. Trei persoane au încercat să prindă un om care fugea din parcare, dar acesta a scăpat. Filmul lui Zapruder surprinde momentul când capul preşedintelui s-a prăbuşit în faţă, probabil după ce primul glonţ tras din spate i-a trecut prin gât. Dar apoi capul îi este zvârlit înapoi într-o mişcare care nu putea fi provocată decât de un glonţ fatal venit frontal. Acesta i-a spulberat jumătate din cap şi a ieşit pe partea cealaltă. Analizând toate probele, comisia Camerei Reprezentanţilor a ajuns în 1979 la concluzia că preşedintele „a fost probabil asasinat în urma unei conspiraţii”. Dar cine erau oonspiratorii? Raportul nu făcea nici o precizare.

Un om între două lumi

În ciuda a tot ce s-a scris despre el de la asasinarea preşedintelui, Lee Harvey Oswald rămâne o enigmă, un personaj misterios ale cărui motive în comiterea teribilei crime nu şi-au gasit niciodată explicaţia. „Poţi crede aproape orice despre el“, a declarat un cercetător, „şi este imposibil să afli adevărul.“

După ce a părăsit şcoala la vârsta de 16 ani, Oswald s-a înscris în marina militară la 24 octombrie 1956, la şase zile dupa împlinirea vârstei de 17 ani. S-a specializat ca tehnician de radare, fiind repartizat la baza aeriana Atsugi de lângă Tokio, Japonia, bază de la care plecau zborurile de recunoaştere ale aparatelor U-2 deasupra Uniunii Sovietice. Oswald avea puţini prieteni şi îşi petrecea cea mai mare parte a timpului său liber citind în special cărţi despre marxism şi studiind limba rusă. După cum a declarat mai târziu un coleg de-al său din marina militară, Oswald afirma: „comunismul era cel mai bun sistem din lume“. Înainte de a fi trimis înapoi în Statele Unite la sfârşitul lui 1958, Oswald ajunsese de două ori în faţa Curţii Marţiale, o dată pentru posesie neautorizată de armă şi, mai târziu, pentru a-i fi adresat „cuvinte provocatoare“ unui sergent. După spusele unuia dintre ofiţerii săi, Oswald era „cam apucat în chestiunile de politică externă“ şi devenise un suporter entuziast al lui Fidel Castro, care preluase puterea în Cuba în ianuarie 1959. La 11 septembrie 1959,  Oswald a fost eliberat din marina militară pentru a-şi putea îngriji mama rămasă fără spijin. Cu toate acestea, după ce i-a dat o sută de dolari, şi-a cumpărat un bilet pe o navă care pleca de la New Orleans în direcţia Le Havre, în Franţa, iar apoi şi-a continuat drumul prin Europa până la Moscova. Pe 31 octombrie s-a prezentat la ambasada americană de aici cu o cerere de renunţare la cetăţenia americană, declarând că era marxist şi solicitase oetăţenia sovietică. Sovieticilor le-a oferit informaţii pe care le obţinuse în timpul serviciului în armată. Şapte luni mai târziu era doborât un aparat U-2. Când pilotul Francisc Gary Powers a recunoscut că se aflase într-o misiune de recunoaştere a CIA, liderul sovietic Nikita Hrusciov a întrerupt supărat întâlnirea pe care o avea cu preşedintele Eisenhower la Paris.

Oswald a rămas în Uniunea Sovietică doi ani şi jumătate, căsătorindu-se cu o rusoaică, dat treptat a fost dezamagit de viaţa într-un stat marxist. La 1 iunie 1962, lui Oswald, soţiei sale, Marina, şi fiicei lor, June, li s-a permis să părăsească Uniunea Sovietică. Nu a primit niciodată cetăţenia sovietică şi a negat că ar fi livrat informaţii secrete ruşilor. Departamentul de Stat al Statelor Unite a trecut peste decizia Serviciului de Imigrare şi Naturalizare şi a acceptat repatrierea lui Oswald, precizând că: „era în interesul Statelor Unite ca domnul Oswald să părăsească Uniunea Sovietica cât mai repede posibil.” Să fi fost demertarea iniţială a fostului soldat din marina militară planificată de CIA; să nu fi realizat sovieticii că aveau de-a face cu un agent dublu? În ancheta oficială a asasinatului, unele întrebări nu au fost puse niciodată; altele au rămas fără răspuns.

Fair Play for Cuba

După o serie de slujbe mărunte la Port Worth şi Dallas, în primavara lui 1963 Oswald s-a mutat cu familia la New Orleans. Dar înainte de a părăsi Texasul, şi-a cumpărat, prin poştă, o puşcă cu lunetă. În opinia comisiei Warren, a încercat să-l asasineze cu aceasta pe generalul de divizie în retragere Edwin A. Walker, un delegat ultraconservator care îi cerea preşedintelui Kennedy să trimită trupe pentru înlăturarea lui Castro. La New Orleans, Oswald s-a erijat în ceea ce Comisia Warren a numit „preşedintele imaginar al unei organizaţii inexistente“, comitetul „Fair Play for Cuba“, 0 organizaţie procastristă. Adresa pe care a înregistrat-o era, în mod ciudat, o clădire în care se aflau birourile unui agent FBI pensionat, Guy Banister, despre care se credea că este coordonatorul mai multor grupuri militante anticastriste. În ciuda faptului că Oswald a fost arestat în două rânduri în august 1963, în urma unor dispute cu exilaţi cubanezi anticastrişti, el şi Banister păreau să aibă o relaţie amicală.

Aparent tot atât de deziluzionat de revenirea în Statele Unite, pe cât fusese de tentativa de dezertare în Uniunea Sovietică, în septembrie Owvald a plecat la Mexico City. De aici a încercat fără succes să obţină o viză de tranzit prin Cuba, în drumul său spre Uniunea Sovietică. Reîntorcându-se la Dallas, Oswald s-a angajat la Depozitul de carte şcolară al statului Texas la mijlocul lui octombrie. Marţi 19 noiembrie, este posibil să fi citit un articol de ziar despre discursul ţinut la Miami de preşedintele Kennedy, în care acesta „ceru poporului cubanez… să înlăture regimul comunist al lui Fidel Castro şi pentru aceasta promitea ajutorul prompt al Statelor Unite“. Se publica de asemenea itinerarul vizitei preşedintelui la Dallas în acea zi de vineri; convoiul prezidenţial urma să treacă chiar prin faţa clădirii unde lucra Oswald.

Kennedy faţă în faţă cu Mafia 

Dacă Oswald acţionase fie pentru poliţia secretă sovietică, fie pentru Fidel Castro, atunci de ce aceste forţe nu îi asiguraseră protecţia după asasinat? Sau adevăraţii conspiratori nu trimiseseră la Mexico City decât o sosie pentru a stabili o legătură falsă între Oswald, Cuba şi Uniunea Sovietică? Aceasta este o teorie susţinută de adepţii existenţei unei conspiraţii de asasinare a preşedintelui. Conspiratorii? Membrii ai Mafiei? Atât John F. Kennedy, cât şi fratele său, Robert F. Kennedy, se opuneau vehement crimei organizate din Statele Unite. În 1957 senatorul Kennedy făcuse parte din Comitetul Senatorial de Combatere a Crimei Organizate, care a demascat Mafia. Ca preşedinte al Comisiei, Robert Kennedy a condus anchete care i-au făcut pe martori sa se teamă pentru viaţa lor. Când fratele său l-a numit în fruntea Departamentului de Justiţie în 1961, Robert Kennedy a lansat în numele acestei instituţii un război împotriva crimei organizate. Una dintre ţintele lui era Carlos Marcello, şeful Mafiei din New Orleans, care a fost expulzat în Guatemala. După ce s-a întors în secret în Statele Unite, Marcello a pus la cale să se răzbune. „Stii ce se spune în Sicilia, i-a spus el unui prieten în august 1962,  dacă vrei să ucizi un câine, nu îi tai coada, îi tai capul.“ Acţiunile lui Robert Kennedy puteau fi anihilate prin eliminarea fratelui său, preşedintele. „Kennedy n-o să ajungă la alegeri [din 1964] i-a declarat un şef mafiot din Florida unui informator FBI în aceeaşi lună. O s-o păţească.” În primăvara lui 1965, un asociat al lui Marcello afirma că se pusese un preţ pe capul preşedintelui.

Mafia mai avea şi alte motive pentru a-l îndepărta pe Kennedy: acesta nu acţiona destul de rapid pentru a salva Cuba de Fidel Castro. Cånd a ajuns la putere, Castro a izgonit Mafia, care obţinea profituri estimate la mai mult de 110 milioane de dolari pe an, din droguri, jocuri de noroc şi prostituţie la Havana. Membrii Mafiei îşi doreau reluarea acestor afaceri profitabile şi au fost dezamăgiţi când Kennedy nu a sprijinit adecvat invazia eşuată a Golfului Porcilor din aprilie 1961. Criza rachetelor din Cuba, din octombrie 1962, luase sfârşit în momentul în care sovieticii s-au retras; cu toate acestea, victoria americană nu a slăbit poziţiile lui Castro. În ciuda discursului dur ţinut la Miami, preşedintele îi susţinea prea puţin pc exilaţii anticastristi din Statele Unite şi descurajase iniţiativele de organizare a unor atacuri independente asupra Cubei. Cei care susţineau ideea unei conspiraţii mafiote au încercat să stabilească legături între Oswald şi Ruby, pe de o parte, şi Mafie, pe de altă parte. Ei nu au reuşit însă să explice de ce nişte gangsteri profesionişti ar fi apelat la serviciile unor asasini atât de neadecvaţi precum Oswald şi Ruby.

La sfârşitul anului 1988, la 25 de ani de la asasinat, exista un interes crescut pentru tot soiul de teorii despre conspiraţii. Regizorul Oliver Stone, câştigător al premiului Oscar, care a lansat în 1991 filmul JEK, nu împărtăşea opinia conform căreia Mafia ar fi fost responsabilă de asasinat. Dar, în urma filmului, multă lume s-a alăturat celor care erau convinşi că guvernul ascundea publicului informaţii de o importanţă crucială.

Era Kennedy cel vizat?

O altă teorie a fost lansată 25 de ani mai târziu. Oswald îl vizase pe guvernatorul John Connally.

Ca urmare a dezertării sale în Rusia, eliberarea lui Oswald din marina militară a fost consemnată ca „nedorită”, calificativ doar cu puţin deasupra celui de „dezonorantă”. Dându-şi seama că acest lucru putea să îi afecteze găsirea unui loc de muncă la întoarcerea în Statele Unite, Oswvald i-a scris din Uniunea Sovietică lui Connally — la acea vreme secretar al marinei militare solicitându-i o revenire la statutul iniţial. A fost refuzat politicos. La cea de-a treia şi ultima înfăţişare în faţa comisiei Warren, Marina Oswald şi-a exprimat opinia că nu preşedintele reprezenta ţinta soţului ei, declarând că „probabil acesta trăgea în guvernatorul Connally… supărat fiind de eliberarea din marina militară.”

La vremea când doamna Oswald a oferit aceste informaţii, după toate aparenţele comisia Warren deja îşi trăsese propriile concluzii şi nu a mai inclus mărturia sa în raport.

 „Acest mister nu pare să fie vreodată elucidat”, a constatat Louis Stokes, membru în Camera Reprezentanţilor, care se aflase în fruntea comisiei de anchetă un deceniu mai devreme. „Cred că nu vom afla niciodată.”

 

sursa: Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: