Belerofon – eroul care a ucis Himera

Belerofon  Erou mitic, fiul lui Glaucos, regele Corintului, şi al Eurimedei şi urmaşul lui Sisif.

Numele său iniţial, Hiponoos, a fost transformat în Belerofon („cel care l-a ucis pe Beleros”) după ce eroul a omorît un duşman originar din Corint, despre care ştim numai că se numea astfel. În urma omorului, el a trebuit să se purifice şi pentru aceasta s-a dus la Argos, la regele Pretos. Aici Anteea, soţia lui Pretos, s-a îndrăgostit nebuneşte de tînărul erou, însă, văzîndu-se respinsă, l-a acuzat în faţa rege­lui că încercase să o seducă.

Ca să-l pedepsească, nevrînd să-l ucidă cu mîinile lui, Pretos l-a trimis la socrul său, Iobates, regele Liciei, cu o scri­soare în care îl ruga pe acesta să-i ia viaţa tînărului. Atunci, Iobates l-a trimis să o ucidă pe Himera, încredinţat fiind că, în această luptă inegală, eroul avea să piară, iar dorinţa lui Pretos avea să se împli­nească. Însă Belerofon a izbutit să învingă monstrul cu ajutorul calului înaripat Pegas, care, potrivit unei versiuni a mitului, era fratele său nemuritor (versiune unde am­bele personaje sînt fiii lui Poseidon). Mitul povesteşte că Belerofon i-a cerut un cal lui Poseidon, iar zeul i l-a dăruit pe Pegas. Tînărul nu ar fi izbutit să oprească şi să îmblînzească animalul dacă n-ar fi inter­venit Atena, care i-a dat zăbala aurită. Încălecînd pe cal, Belerofon s-a ridicat în văzduh şi a reuşit să o ucidă pe Himera cu săgeţile.

Ratînd astfel prima încercare de a-l ucide pe Belerofon, Iobates a trebuit să găsească alte soluţii pentru a îndeplini cererea lui Pretos. Mai întîi l-a trimis pe tînăr să lupte împotriva solimilor, pe care i-a învins; apoi i-a poruncit să se războiască cu amazoanele, însă şi din această expediţie s-a întors neînfrînt. Pe cînd Belerofon se întorcea din ţara amazoanelor, Iobates şi cei mai curajoşi războinici ai săi i-au întins o cursă, însă tînărul a reuşit să-i învingă.

Iobates şi-a dat seama că nu va reuşi să-l ucidă pe tînărul erou. De aceea, şi-a schimbat atitudinea, dîndu-i-o de soţie pe fiica sa (Filonoe, Anticleea sau Casandra, în funcţie de versiuni), alegîndu-l ca moş­tenitor al tronului său şi dîndu-i jumătate din regat pe cînd era încă în viaţă.

Către sfîrşitul vieţii însă, Belerofon şi-a atras duşmănia zeilor. Fie din trufie, fie pentru a-i vedea de aproape pe zei, el a voit să urce pe calul său înaripat pînă la zeii olipieni. Pegas însă, pişcat de un tăun trimis de Zeus, s-a iritat şi l-a aruncat din şa. Belerofon s-a prăbuşit pe cîmpia Aleia, în Asia Mică, rămînînd şchiop (sau orb) în urma căderii. De atunci a rătăcit singur, evitînd orice întîlnire, pe cîmpia Aleia, „cîmpia rătă­citorului”.

►  Atribute. În mod obişnuit, Belerofon este reprezentat ca un tînăr erou înarmat cu arc şi săgeţi sau cu lance. Atributele sale sînt calul înaripat Pegas şi lancea cu care o ucide pe Himera, de multe ori reprezen­tată alături de el în momentul în care o răneşte.

►  Prezenţe   în   literatura   antică.   Homer, Iliada ; Pindar, Olimpice şi Istmice; Euripide, Stenebeea şi Belerofon (tragedii pierdute).

►  Iconografie. Mitul lui Belerofon este repre­zentat   adesea   în   arta   antică.   Foarte frecventă în picturile de pe vasele corintiene şi atice, tema uciderii Himerei de către  Belerofon a  dat şi  numele  a  doi ceramografi necunoscuţi, unul din Atica şi unul din Corint, care au preferat acest subiect şi care sînt numiţi Pictorul lui Belerofon şi Pictorul lui  Belerofon din Egina; personalităţile lor au fost recon­stituite de savanţi. Dacă ne luăm după descrierile lui Pausanias, subiectul apărea frecvent şi în sculptură: în templul lui Poseidon din Istmul Corint, pe tronul de la Amicle şi pe acela al lui Asclepios din Epidaur, în numeroase antefixe, mai ales din sanctuarul lui Heracle de la Tasos, într-un relief elenistic care îl înfăţişează pe Belerofon adăpîndu-l pe Pegas.

sursa: Anna Ferrari – Dicţionar de mitologie greacă şi romană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: