Sinuciderea în istorie

Sinuciderea sau luarea propriei vieţi constituie o sursă permanentă de fascinaţie. Cine face aşa ceva, de ce şi, mai ales, cum? În lumea animală, acest fapt nu este întîlnit şi chiar multora dintre noi ne vine greu să îl acceptăm sau să îl trecem cu vederea, deoarece pare să încalce o lege a firii. La toate animalele se întîlneşte dorinţa instinctivă de a-şi apăra viaţa, iar sinuciderea se împotriveşte acestei legi naturale. Ca atare, ea merită analizată într-o anumită măsură.

Interesul manifestat faţă de fenomenul suicidului nu este deloc recent. Încă din antichitate a fost studiat de medici, teologi, filozofi şi jurişti, unii dintre ei admiţându-l ca pe un act raţional. Filozoful şi poetul latin Seneca (4 î.Hr.–65 d.Hr.) argumenta astfel: „Dacă pot alege între o moarte prin tortură şi una simplă şi uşoară, de ce să nu o prefer pe cea din urmă? După cum aleg vasul cu care navighez şi casa în care locuiesc, la fel îmi voi alege şi moartea prin care voi părăsi viaţa“.

În anul 1971 se estima că se scriseseră deja aproximativ 5 000 de articole şi cărţi cu caracter ştiinţific cu acest subiect. De asemenea, mulţi artişti au încercat să înfăţişeze, să ilustreze acest subiect. Atât Delacroix, cât şi Millais au pictat-o pe Ofelia, care, în Hamlet, tragedia lui Shakespeare, se îneca în urma morţii tatălui ei. Printre alţi pictori care au abordat acest subiect se numără Edvard Munch (Cuplul mort) şi Toulouse-Lautrec (La Pendue). Scene de sinucidere apar, de asemenea, şi în multe romane, unii autori fiind în mod deosebit interesaţi de acest act. Un pasaj zguduitor din romanul lui Thomas Hardy Jude Neştiutul descrie felul în care băiatul cel mare al lui Jude îşi omoară fraţii mai mici şi apoi se sinucide, lăsând în urmă un bilet pe care scrie: Făcut pentru că suntem prea mulţi. În piesele lui Ibsen se pot regăsi cel puţin şapte sinucideri şi paisprezece în cele ale lui Shakespeare.

În fiecare an, în toată lumea se sinucid peste 750. 000 de oameni, dintre care 135 .000 în Europa. Aceasta înseamnă aproximativ 2. 000 de cazuri pe zi sau 80–100 pe oră. Dacă se presupune că fiecare dintre aceştia are cinci persoane apropiate (rude directe, prieteni), atunci, în fiecare an, 4 milioane de oameni suferă consecinţele emoţionale ale unui asemenea act. Încercările nereuşite de sinucidere sunt de cel puţin 10–15 ori mai numeroase decît cele reuşite, ceea ce înseamnă că în întreaga lume au loc în fiecare an între 10 şi 20 de milioane de încercări de sinucidere, reuşite sau nu.

sursa: Cedric Mims – Enciclopedia morţii

Anunțuri

11 răspunsuri

  1. […] Sinuciderea în istorie (citește articolul original) […]

  2. Eu nu pot sa inteleg acest fenomen. Intr-adevar, in viata exista, poate, evenimente care ti se par greu de trecut, intamplari greu de digerat. Se intampla sa existe, poate, „ceva” care sa te impinga insa daca te lasi condus de acel „ceva” mi se pare dovada de lasitate. De asemenea nu cred ca ar exista un motiv asa de puternic incat sa te impinga la sinucidere sau nu cred ca exista vreo fapta care sa fie rascumparata prin moarte. Eu consider sinuciderea lasitate, o dovada ca nu esti indeajuns de om incat sa te gandesti cum sa treci peste hopurile grele ale vietii si alegi calea usoara.

    1. Afli brusc ca ti-ai pierdut familia sau ca suferi o boala incurabila si nu ai vrea sub nici o forma sa ii chinui pe ceilalti, care ar trebui sa stea dupa curul tau ca sa te ingrijeasca si sa fii o povara pentru ei, exista multe situatii care te pot determina sa incetezi cu suferintele pe care nu le poti indura. In plus ar trebui sa mai iei in calcul si faptul ca nu toti percepem viata la fel, cum nici un fir de iarba nu este ca si celalat, ar trebui sa te gandesti ca am trecut cu totii prin experiente diferite in decursul vietii si tot odata nu esti tu in masura sa judeci un om dupa decizia pe care o ia, indiferent daca vrea sau nu sa mai traiasca.

  3. E foarte simplu: în vechime, sinuciderea era considerată ultima și cea mai importantă virtute. Ideea de noblețe includea și curajul de a-ți recunoaște înfrângerea și a te scuti de umilințe, pe tine și familia. Noile religii au schimbat această viziune, dar e greu de luptat împotriva ei…pentru că este instinctuală. Savanții susțin că toți avem impulsuri suicidare, în diferite faze ale vieții.
    Cei care reușesc să depășească acest ”gânduri negre”/depresii/nevroze și să se reechilibreze, rar o mai și recunosc.
    Uneori, intervine și o ”amnezie” autoimpusă, nimănui nu-i place să se considere laș, panicard, disperat sau dezaxat. 🙂
    Literatura – și toate artele! – acordă o atenție deosebită fascinației thanatice. Trebuie să recunoastem că lupta cu instinctualul e nemaipomenit de interesantă. Iar joaca asta de-a Moartea-când-vreau-eu, testarea limitelor și exercitarea autorității, toate sunt irezistibile. 🙂

    Aspectul ei medical modern, eutanasierea, rămâne cea mai grea provocare pentru civilizația secolului al XXI-lea.

    Seară senină și liniștită 🙂

  4. E greu sa dam verdicte in situatii de acest gen.
    Ce pot spune acum e ca cei care recurg la acest gest sunt depasiti de viata sau nu o mai inteleg.

  5. Nu verdicte, mai degrabă diagnostice sau simple opinii, depinde cine aduce argumentul. 🙂 Dar e foarte greu să judecăm pe cineva, fără a-i cunoaște toate motivele sau fișa medicală.
    Personal, admir oamenii sinceri, care au puterea de a depăși orice impas psihologic.
    Dar îmi place și Romeo… cu Julieta lui. 🙂

  6. Am prezentat în text un scurt fragment despre filosoful Seneca.
    Citez din wikipedia despre el: „Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de stoicism în acţiune”. Sunteţi de acord?

  7. Sunt topită după Seneca, ideile sale despre liniștea sufletului, demnitate și noblețe mi-au fost de multe ori de mare ajutor. Considera pasiunile vulgare, ceea ce mi-ar fi de neînțeles, având în vedere originea sa hispanică și temperamentul care o însoțește. Dar știu că rafinamentul său/stoicismul s-a născut din amestecul de tzlent poetic și filozofic, iar asta poate explica înălțimea sa spirituală 🙂
    Omenește vorbind, e greu să nu respecți ordinul unui împărat, când acesta crede că trebuie să te sinucizi 😀
    Admir consecvența sa, a mers mereu pe drumul pe care și l-a ales…
    E drept, m-am apropiat de el prin arta sa, sfârșind prin a-i admira și filozofia. Cu câteva excepții, desigur. 🙂

    Sinuciderea lui e o excepție azi, dintr-o lume în care erau alte ”reguli”…Îl admir. Mult.

  8. *ceea ce nu mi-ar fi de înțeles

  9. *amestecul de talent poetic

    (scuze, sunt cu urechea la radio) 🙂

  10. Mesaj automat de sanatate publica:

    1. Sinuciderea (si promovarea, sau asistarea sinuciderii) este interzisa si totodata ilegala (cf. Art. 29 al Declaratiei Drepturilor Omului si Codului Nuremberg)

    2. Screening pt. idei suicidare (in lb. engleza):
    http://www.stopasuicide.org/downloads/Sites/Docs/StopASuicide_SuicideRiskQuestionnaire_Military.pdf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: