Heinrich Schliemann. Povestea băiatului sărac care a găsit o comoară

Heinrich Schliemann (1822-1890)  a fost un arheolog german care a identificat urmele legendarei cetăți antice Troia, din Asia Mică, şi a adus la lumină civilizaţia miceniană, necunoscută până atunci.

Povestea băiatului sărac care a găsit o comoară

Urmează  o poveste. Povestea unui copil sărman, în vârstă de şapte ani, care visa să găsească un oraş şi care, ajuns la 39 de ani, s-a dus, a căutat şi a găsit nu numai oraşul, ci pe deasupra şi o comoară. Această poveste este viaţa lui Heinrich Schliemann.

A fost odată ca niciodată, într-un sătuc german, un băieţel căruia îi plăceau basmele şi legendele. Tatăl său îi povestea şi despre luptele eroilor lui Homer, despre Paris şi Elena, Ahile şi Hector, despre Troia, puternicul oraş căruia i s-a dat foc şi a fost distrus.

Într-o zi, tatăl său i-a dăruit “Istoria universală ilustrată”, de Jerrer. Una dintre imagini îl arăta pe Eneea fugind din oraşul cuprins de flăcări, purtându-şi tatăl pe umeri şi fiul de mână. Copilul privi imaginea, văzu zidurile groase şi poarta uriaşă. “Deci, aşa arăta Troia?” întrebă el. Tatăl său dădu din cap. “Şi oraşul este distrus până la temelii, şi nimeni nu ştie unde se află?”Aşa este.” răspunse tatăl. “Nu cred nimic din toate acestea”, spuse micuţul Heinrich Schliemann. “Când am să mă fac mare, mă voi duce în Grecia şi voi descoperi Troia şi comoara regelui.”

Primele impresii pe care le încearcă un copil îi rămân adânc întipărite pentru tot restul zilelor. Dar, curând, lecturile clasice au fost părăsite. La 14 ani, Schliemann a fost nevoit să-şi întrerupă studiile ca să devină băiat de prăvălie într-o băcănie. Timp de cinci ani şi jumătate a vândut la cântar scrumbii, rachiu, untură şi sare şi a măturat zilnic prăvălia. De la cinci de dimineaţă şi până la ora unsprezece din seară.

Uitase ce învăţase, ce-i povestise tatăl său. Dar, într-o zi, intră în prăvălie o calfă de morar beat, se căţără fără prea multă vorbă pe tejghea şi începu să declame versuri în gura mare. Schliemann rămase fermecat. Nu înţelegea nimic. Când află însă că versurile erau din “Iliada”, se scotoci prin buzunare şi-i dădu beţivului câte un păhărel de fiecare dată când o lua de la capăt.

Viaţa lui Heinrich Schliemann. Pe urmele unui vis din copilărie

Într-o zi porni în aventură. Se duse la Hamburg şi se angajă ca mus pe o corabie care pleca spre Venezuela. După 15 zile de călătorie, corabia fu prinsă de o furtună violentă şi se scufundă. Schliemann se trezi într-un spital, apoi obţinu o slujbă la o firmă din Amsterdam. Într-o mansardă sărăcăcioasă, neîncălzită, începu să studieze limbile moderne. Călăuzindu-se după o metodă ciudată, pe care o inventase singur, în doi ani a învăţat engleza, franceza, olandeza, spaniola, portugheza, italiana şi rusa.

 Studiile sale erau întovărăşite de succese pe planul afacerilor. Trebuie să spunem mai degrabă că a avut noroc. Dar trebuie să adăugăm că făcea parte dintre acei, puţini la număr, care ştiu să prindă norocul din mers. Băiat sărac al unui preot, calfă naufragiată, slujbaş într-un birou – dar şi om care vorbea opt limbi – el a fost la început negustor, apoi într-o vertiginoasă ascensiune, negustor cu stare, intrat pe făgaşul averii. Cu toate acestea nicio clipă nu-şi părăsise visul din copilărie: să poată admira, într-o bună zi, peisajele descrise de Homer şi să le exploreze în cele mai mici ascunzişuri. După ce a acumulat o mare avere, a decis să se consacre exclusiv studiilor, care “pentru mine, au avut întotdeauna cel mai mare farmec.” A început să înveţe greaca modernă, pe care, la capătul a şase săptămâni, o poseda la perfecţie. Trei luni mai târziu stăpânea şi limba greacă veche, ce-l apropia mai mult de Homer.

Nu pare o poveste? Este oare cu putinţă ca un om ajuns la cea mai înaltă treaptă materială să lase totul baltă şi să plece pe urmele unui vis din copilărie? Să aibă curajul ca, înarmat doar cu o cunoaştere aprofundată a operelor lui Homer, să înfrunte lumea ştiinţifică, să opună credinţa lui în faţa îndoielii universale şi să ia hârleţul în mână ca să limpezească o problemă ce părea fără rezolvare? Contemporanii lui Schliemann îl considerau pe Homer un poet legendar. Existenţa personajului şi veridicitatea operei erau deopotrivă puse sub semnul îndoielii.

Să fi fost simple invenţii toţi aceşti eroi, Ahile şi Patrocle, Hector şi Eneea? Invenţii şi faptele lor, prieteniile lor, ura şi dragostea lor? Schliemann credea în existenţa lor. Înarmat cu această credinţă, Schliemann a pornit spre marea aventură a vieţii sale. A descoperit Troia lui Homer, a găsit palate şi tezaure. A găsit tot ce îşi dorise.

Acest lucru însemna triumful lui Schliemann, dar totodată era şi triumful lui Homer. Ceea ce fusese considerat un mit şi o legendă, zămislită de imaginaţia unui poet, devenise acum realitate. Şi asta datorită credinţei unui copil într-un vis. Şi visul s-a împlinit.

6 responses

  1. […] Povestea băiatului sărac care a găsit o comoară (citește articolul original) […]

  2. De-am putea toti sa ne urmam visele cu o asa dedicare!

  3. Trebuie sa credem in visele noastre si sa speram ca ele se vor implini.

  4. […] riscul tot riscul de care pomenean, recomand: Povestea băiatului sărac care a găsit o comoară Like this:LikeBe the first to like this […]

  5. „Schliemann, un om împlinit”
    Unii arheologi afirmă că „mai bine ar fi făcut Schlieman dacă s-ar fi ţinut doar de negustoria cu indigo”. Astăzi săpăturile lui la Hisarlîc sunt contestate, a stricat un site arheologic împiedicând pe arheologii viitorimii (cei de azi) să trateze problema cu profesionalism.Verdi a „căzut” la pian pentru că nu-şi mişca degetele conform canoanelor şcolii, un maestru de echitaţie englez şi-ar fi acoperit ochii văzând cum călărereşte un cazac. A fost Schliemann un diletant? A fost -zic eu – un deschizător de drumuri. A renunţat la bogăţie şi confort urmându-şi pasiunea. Alături de soţia sa a preferat viaţa precară într-o baracă expunându-şi sănătatea şi viaţa vitregiilor naturii. Este adevărat, a depăşit condiţia timpului său trezind în unii entuziasm şi admiraţie, în alţii invidie şi ură. A fost un om împlinit.

  6. Schliemann a stiut toata viata ce si-a dorit: sa-si implineasca visele. Cu multa ambitie si munca a reusit lucruri extraordinare, ceea ce nimeni pana atunci nu mai realizase. Pentru el e valabila vorba lui Shakespeare:”Obstacolele ce impiedica dorinta, devin elanuri ce te-mping spre implinire.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: