Viaţa şi opera lui Mihail Kogălniceanu

1817  6/18 septembrie. S-a născut viitorul scriitor şi om politic Mihail Kogălniceanu, primul din cei 10 copii în familie. “Tatăl meu, nota el în Prefaţă la Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei (vol. I, Bucureşti, 1872), a fost vornicul Ilie Kogălniceanu; muma mea a fost soţia sa Catinca, născută Stavilă, familie românească din Basarabia; de pe tată şi de pe mumă, din moşi şi strămoşi, mă fălesc, dară, că sum român moldovan, şi cu mândrie recunosc că familiea mea nu a căutat niciodată originea sa în ţări şi neamuri străine”.

1827 – 1834  După ce capătă o anumită instruire în casa părintească, M. Kogălniceanu de la vârsta de 10 ani, împreună cu Vasile Alecsandri, frecventează lecţiile unui dascăl maramureşan stabilit la Iaşi, Gherman Vida. Din 1828 învaţă la pensionul unui francez stabilit şi acesta în capitala Principatului Moldovei, Victor Cuénim, apoi, din 1831, la Institutul de la Miroslava (localitate de lângă Iaşi), unde, în afară de limbi străine, studiază aritmetica, geografia, gramatica, istoria şi alte discipline.

1832  Se stinge din viaţă, de ftizie, mama scriitorului (n. 1802).

1833  17 august.  Este trimis să-şi continue studiile la colegiul din oraşul francez Lunéville, împreună cu cei doi fii ai domnitorului Mihail Sturdza, Grigore şi Dumitru. În drum spre Franţa îi scrie cu regularitate părintelui despre cele văzute şi trăite. Aceste răvaşe au pus începutul bogatei şi valoroasei moşteniri epistolare a lui M. Kogălniceanu, constituind primele sale probe în ale scrisului. Manifestând stăruinţă la învăţătură, M. Kogălniceanu, în acelaşi timp, nu se limitează la prevederile programului de studii, ci frecventează teatrul, pentru care avea o pasiune aparte, urmăreşte presa la zi, învaţă să cânte la vioară, practică sportul. De la primele contacte cu străinătatea el a manifestat un viu interes pentru stările de lucruri din viaţa social-politică şi culturală, evaluându-le în raport cu cele din Moldova, de al cărei destin era preocupat şi căreia îi ducea dorul. “Mă întrebaţi cum mă simt în Franţa? li se adresa el surorilor. Prost. E o ţară bogată, frumoasă, puternică, civilizată. Dar, cum eu nu sunt francez, prefer patria mea. N-aş schimba Moldova cea săracă pentru cel dintâi tron din lume”.

1835  29 iulie.  Din ordinul lui M. Sturdza tinerii sunt transferaţi la Berlin, pentru a-i feri astfel de influenţa ideilor revoluţionare din Franţa. În capitala Germaniei M. Kogălniceanu timp de mai bine de doi ani studiază ca particular, sub supravegherea unor persoane distinse, iar din octombrie 1837 se înscrie la Universitatea din Berlin. În acelaşi an la îndemnurile vestitului savant A. Humboldt pregăteşte şi tipăreşte la Berlin primele sale lucrări ştiinţifice: Moldova şi Muntenia. Limba şi literatura română sau valahă, Schiţă asupra istoriei, obiceiurilor şi limbii ţiganilor şi vol. 1 al Istoriei Valahiei, a Moldovei şi a valahilor transdanubieni, cea dintâi în limba germană, iar celelalte două în limba franceză.

Perioada aflării la studii în Germania a fost de mare importanţă în formarea intelectuală şi în plan politic a lui M. Kogălniceanu. “Toată viaţa mea, şi tânăr şi în vârstă coaptă, nota scriitorul, am mărturisit în mai multe rânduri, că culturii germane, că Universităţii din Berlin, că societăţii germane, bărbaţilor şi marilor patrioţi, care au operat realizarea şi unitatea Germaniei, datoresc în mare parte tot ce am devenit în ţara mea, şi că la focul patriotismului german s-a aprins făclia patriotismului meu român!”

1838 martie.  În drum spre patrie Kogălniceanu se opreşte pe un timp la Liov, unde efectuează cercetări de arhivă.

1838  1 iulie.  De la această dată apare prima publicaţie periodică a lui M. Kogălniceanu – o nouă serie, faţă de cea a lui Gh. Asachi, a “Alăutei româneşti”, prima noastră revistă literară, editată ca supliment al ziarului “Albina românească“. Revista a fost suspendată de către autorităţi după al cincilea număr din cauza publicării în paginile ei a schiţei Filozofia vistului, operă satirică inspirată de Tratat despre vist de scriitorul rus O. Senkovski.

1839  12 – 22 octombrie.  În “Albina românească“ apare schiţa Soirées dansantes (Adunări dănţuitoare), prelucrare din franceză.

1840  martie.  Mihail Kog[lniceanu fondează o editură şi o tipografie proprie sub denumirea “Cantora Foiei săteşti” sau “Cantora Daciei literare”, care au avut un rol important la dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale. Aici M. Kogălniceanu a tipărit mai toate publicaţiile periodice fondate de el: “Foaia sătească a Principatului Moldovei” (aprilie 1840 – decembrie 1845), revistele “Dacia literară“ (ianuarie – iunie 1840), “Arhiva românească“ (vol. 1 – 1840—1841; vol. 2 — 1845), “Propăşirea. Foaie ştiinţifică şi literară“ (9 ianuarie – 11 noiembrie 1844) şi “Calendar pentru poporul românesc” cu anexa literară “Almanah de învăţătură şi petrecere” (1842—1846), editat în continuare de Gh. Asachi, un număr mare de cărţi de beletristică, opere cronicăreşti etc. În publicaţiile periodice ale lui Kogălniceanu au văzut lumina tiparului majoritatea scrierilor sale literare, articole pe teme sociale şi culturale.

1840 – 1842  Încă din 1839 M. Kogălniceanu face parte dintr-un comitet teatral, iar începând cu 7 martie 1840 este codirector, alături de C. Negruzzi şi V. Alecsandri, al teatrului francez şi al celui românesc din Iaşi. În această calitate a pledat pentru îmbunătăţirea repertoriului, promovând pe scenă lucrări inspirate din realităţile contemporane, pentru sporirea nivelului profesionist al actorilor, urmărind scopul ca teatrul să fie “artă“, nu “păpuşărie”, precum se exprima scriitorul însuşi.

1841  2 decembrie.  Este ales membru al Societăţii de istorie şi antichităţi din Odesa, pentru care pregătise un discurs. În procesul-verbal al şedinţei cu pricina se menţiona că M. Kogălniceanu “a scris Istoria Valahiei, Moldovei şi a valahilor transdanubieni şi alte lucrări istorice şi pregăteşte editarea letopiseţelor moldoveneşti atât de importante pentru istoria ţinutului nostru”.

1843  24 noiembrie.  Rosteşte renumitul său Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană, tipărit în acelaşi an la Iaşi. Acest discurs constituie una dintre principalele scrieri în care M. Kogălniceanu şi-a expus concepţia cu privire la istorie.

1844  octombrie.  Redactarea unei plângeri a “vechililor obştiei Botoşanilor” contra călugărilor mănăstirii Popăuţi a servit drept pretext pentru autorităţi de a-l închide pe Kogălniceanu fără nici o cercetare la mănăstirea Râşca, unde s-a aflat bolnav timp de şapte săptămâni, sub supraveghere strictă.

1845  M. Kogălniceanu traduce şi editează în limba franceză la Iaşi două volume de Fragmente scoase din cronicile moldoveneşti şi valahe referitoare la Petru cel Mare, Carol al XII-lea, Stanislav Leszczynski, Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu.

1845-1847  M. Kogălniceanu se stabileşte la început în Franţa, apoi în Spania, iar la întoarcere în patrie vizitează Italia. Din timpul şederii în Spania datează memorialul său Note despre Spania, redactat în limba franceză.

1845 – 1852  Editează la Iaşi Letopiseţele Ţării Modovei, în trei volume (vol. 2-1845; 3-1846; 1—1852), însoţite de Prefaţă (la vol. 1), studii şi însemnări despre manuscrisele valorificate.

1848  M. Kogălniceanu participă la mişcarea petiţionară din Moldova, iar după înăbuşirea acesteia scrie broşura Întâmplările din Moldova în luna lui martie 1848 şi alte lucrări, menite să informeze opinia publică asupra evenimentelor ce au avut loc. Fiind pus sub urmărire de către agenţii lui M. Sturdza, M. Kogălniceanu la 12 august trece, travestit, în Bucovina, unde împreună cu V. Alecsandri, C. Negri, Gh. Sion ş. a. face parte dintr-un comitet de luptă împotriva regimului instituit în ţară. Din însărcinarea acelui comitet, alcătuieşte şi editează lucrarea programatică Dorinţele partidei naţionale în Moldova şi un Proiect de constituţie pentru Moldova, în care şi-a expus ideile cu privire la reformarea societăţii, preconizând desfiinţarea boierescului, asigurarea egalităţii drepturilor civile, emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor ş. a. Colaborează la ziarul “Bucovina”, în care a publicat pamfletul Carte a fostului rege Ludvig Filip către încă fiindul domn Mihail Sturdza şi mai multe articole. A tipărit în broşură aparte la Cernăuţi pamfletul Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu.

1849  De la Cernăuţi Kogălniceanu pleacă la Viena, unde poposeşte un timp, apoi la Paris. În ţară se întoarce către sfârşitul anului, după detronarea lui M. Sturdza şi alegerea la domnie a lui Grigore Ghica.

1850  În “Gazeta de Moldavia”, redactată de Ch. Asachi, apare începutul de roman Tainele inimii, una dintre primele încercări de acest gen în literatura română.

1852  10 noiembrie.  Se căsătoreşte la Iaşi cu Ecaterina Jora (1827—1907).

1855  1 octombrie.  Fondează la Iaşi ziarul “Steaua Dunării”, principalul organ de presă al mişcării unioniste.

1856  6 martie.  Moare Ilie Kogălniceanu (n. 26 mai 1787), tatăl scriitorului, fiul postelnicului Ion Kogălniceanu, neam de răzeşi de pe Cogâlnic.

30 mai.  Este ales în comitetul Unirii, alături de V. Alecsandri, C. Negri, C. Hurmuzachi ş. a.

1857-1891  Începând cu anii cincizeci, odată cu deschiderea Divanului ad-hoc al Moldovei în 1857, şi până la sfârşitul vieţii sale Kogălniceanu s-a manifestat în special ca om politic şi de stat, deţinând posturi înalte de prim-ministru, ministru de externe, reprezentant plenipotenţiar al României în Franţa etc. Ca membru al parlamentului a participat în decurs de zeci de ani la examinarea problemelor de pe ordinea zilei, vădindu-şi erudiţia, spiritul constructiv şi talentul oratoric.

1857  14 martie.  E ales membru de onoare al Societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi.

7 octombrie.  La propunerea lui M. Kogălniceanu Divanul ad-hoc al Moldovei votează Unirea Principatelor.

1859  3 ianuarie.  M. Kogălniceanu îşi retrage candidatura la domnie, în favoarea lui C. Negri. La Iaşi e reeditată revista “Dacia literară“.

1860 – 1862  Apare de sub tipar o nouă ediţie a “Arhivei româneşti”.

1868  29 mai.  Este ales membru al Societăţii Academice (Academia Română).

1869  15 septembrie.  Ales preşedinte al Secţiunii istorice a Academiei Române.

1872 – 1874 Sub titlul Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei M. Kogălniceanu tipăreşte la Bucureşti o nouă ediţie a operelor cronicarilor, în trei volume.

1875  La Bucureşti apare în broşură studiul lui M. Kogălniceanu Răpirea Bucovinei după documente autentice.

1887  28 martie.  Mihail Kogălniceanu este ales preşedinte al Academiei Române, post pe care îl va deţine până în 1890.

1891  1/13 aprilie. În şedinţa solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondarea acestui for ştiinţific M. Kogălniceanu a rostit discursul Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţărănimii, considerat de însuşi oratorul “cântecul meu de lebădă“, în care marele om de stat se referea la cele mai importante acte social-politice, la realizarea cărora a contribuit şi care au jucat un rol decisiv în dezvoltarea României moderne.

1891  20 iunie.  M. Kogălniceanu se stinge din viaţă la Paris în timpul unei grele intervenţii chirurgicale. A fost înmormântat în cimitirul “Eternitatea” din Iaşi.

sursa: Mihail Kogălniceanu – Scrieri literare, sociale şi istorice, Ed. Litera, Chişinău, 1998