Consiliul de Coroană de la Sinaia – 21 iulie 1914 (I)

I.G. Duca, în Amintiri politice, prezintă un moment important din istoria românilor: Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 iulie 1914).

„Având în vedere însemnătatea acestui consiliu în viaţa neamului românesc, voi căuta să redau în rândurile de mai jos o imagine cât mai credincioasă a scenei istorice la care mi-a fost dat să fiu martor.

Consiliul s-a ţinut la Castelul Peleş în sala de muzică, la ora 5 după prânz. În mijlocul sălii se aşezase o masă mare acoperită cu tradiţionalul postav verde. Masa era mai mult pătrată decât dreptunghiulară, iar în mijlocul ei stateau suprapuse, legate în piele verde şi în marochin roşu, tratatele, vestitele şi misterioasele tratate [dintre România şi Tripla Alianţă]. Regele Carol şi-a făcut intrarea întovărăşit de moştenitorul său, Principele Ferdinand. Ne făcu semn să luam loc. Principele Ferdinand se aşeză în faţa lui. Regele, totdeauna preocupat de chestiunile de protocol, invită pe Theodor Rosetti, ca cel mai vechi dintre preşedinţii lui de consiliu, la dreapta lui, şi pe Petre Carp la stânga lui. La dreapta Principelui, Brătianu, la stânga Marghiloman. Ceilalţi ne-am aşezat unde am nimerit. Cred totuşi util să reproduc aci, după însemnările pe care mi le-am făcut chiar în acea seară, schema mesei care va ajuta la reconstituirea scenei şi va uşura generaţiunilor viitoare evocarea ei.

Iat-o deci:

Eram de faţă ca liberali toţi miniştrii: Brătianu, Porumbaru, Costinescu, Morţun, Radovici, Al. Constantinescu, Dr. Angelescu, Victor Antonescu, Duca şi Ferichide, ca Preşedinte al Camerei.

Ca foşti Primi Miniştri, Theodor Rosetti şi P.P.Carp.

Ca reprezentanţi ai partidului conservator: A. Marghiloman, Ion Lahovary şi I.Grădişteanu.

Ca reprezentanti ai partidului conservator democrat: Take Ionescu, C. Cantacuzino-Paşcanu şi Dissescu.

O tăcere mormântală. Aveam senzaţia că o greutate apasă peste noi şi ne înăbuşea. Gravitatea hotărârilor de luat dădeau momentului o firească emoţiune şi o improductibilă solemnitate. După un schimb de priviri mute, Regele Carol a rupt chinuitoarea tăcere. Era congestionat şi vădit emoţionat, făcea însă neascunse sforţări ca să nu trădeze sbuciumul sufletului său. Ne-a spus în româneşte că, având în vedere însemnătatea chestiunii asupra căreia avem să ne pronunţăm în numele poporului român, ne cere voie să nu rostească, ci să citească părerile lui, pentru a da cugetării toată preciziunea. A adăugat că limba franceză fiind limba internaţională şi limba subtilităţilor diplomatice, a scris în franţuzeşte nota pe care doreşte să ne-o citească şi că, în consecinţă, socoteşte că ar fi nimerit ca discuţia să se facă tot în limba franceză.

Dezbaterile Consiliului de Coroană în care România a proclamat la începutul războiului mondial neutralitatea ei au avut aşadar loc într-o limbă străină! România Veche exista încă în toată splendoarea ei.

Bătrânul suveran desfăcu hârtiile sale şi ne citi cu vocea tremurândă un memoriu destul de scurt care, în rezumat, cuprindea următoarele: Războiul general a izbucnit. Se dă marea luptă prin care pentru o întreagă perioadă istorică se va stabili harta Europei soarta popoarelor. Desigur că în acest război vor fi învingători şi învinşi, dar e neîndoielnic că dinainte şi irevocabil meniţi să fie învinşi vor fi neutrii. Aşa stând lucrurile, după o matură chibzuinţă, convingerea lui adâncă este că datoria Românilor e să execute Tratatele care ne leagă de Tripla Alianţă – în acest moment întinse mâna spre ele cu gestul preotului care, în fine, destăinuieşte credinciosului tainele altarului. Am aruncat repede împrejurul meu o privire, toţi ochii erau aţintiţi cu o curiozitate amestecată de ciudă spre documentele nepăsătoare. Această alianţă ne-a asigurat în ultimele decenii foloase netăgăduite, a o părăsi azi ar însemna a pierde beneficiile a 30 de ani de muncă şi de roade. Regele Carol a adăugat că România a făcut această politică sub toate partidele, convinsă că numai printr-însa interesele ei pot fi apărate, că schimbându-ne linia de purtare ne-am pune în contradicţie cu toate credinţele şi cu tot trecutul nostru. E o chestiune de demnitate pentru noi să ne respectăm iscălitura. Cei doi împăraţi au făcut apel la el şi se socoteşte dator să nu desmintă încrederea ce de atâţia ani au arătat-o în lealitatea lui şi în angajamentele României.

S-a oprit, s-a uitat îndelung la noi. Nici un cuvânt, nici o mişcare. După câteva clipe de ezitare, cu o emoţiune sporită, a dat cuvântul primului său ministru. Brătianu a exprimat însă dorinţa să vorbească cel din urmă. S-a convenit ca să-şi spună dintaiu cuvântul reprezentanţii opoziţiei.

Regele s-a adresat lui Theodor Rosetti. Pe un ton sfătos melancolic, bătrânul cumnat al lui Vodă Cuza îi dădu răspunsul. „Suntem o ţară mică, un biet popor ieşit abia de ieri, de alaltăieri, din greutăţi şi din robie. Nu cred că sta în putinţa noastră să facem politică mare. Acum cei mari s-au încăierat, noi nu avem ce căuta în luptele lor. Să stăm deci la o parte, să ne vedem de nevoile şi de necazurile noastre şi să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit.” Bineînţeles, tratatele trebuiesc respectate, dar el nu crede că tratatele noastre ne obligă formal şi, prin urmare, decât să ne avântăm într-un război contra simţământului public, mai bine să rămânem neutri.

Incontestabil, motivarea era lipsită de mândrie. Prin felul cum a fost debitată am avut însă impresia că Theodor Rosetti, de altminteri un bun patriot şi un suflet cinstit, fusese mai mult preocupat în formularea părerilor lui de grija de a atenua lovitura pe care cel dintâi era chemat s-o dea iluziilor bătrânului suveran, decât de ideea de a reda adevăratele sentimente ale unei naturi nelipsite de oarecare nobleţe.

În orice caz, cuvintele lui au impresionat puternic pe Rege. El nu se aştepta ca şi Theodor Rosetti, unul din intimii lui Carp şi ai lui Maiorescu, să-l părăsească la sfârşitul vieţii lui. Vizibil, gestul celui mai vechi din preşedinţii de Consiliu l-a durut.

Carp fu chemat să-şi exprime punctul său de vedere. Pe cât fusese Theodor Rosetti de blajin în formă şi în fond, pe atât a fost Carp de categoric, de mândru, tăios, sigur de el şi de părerile lui, mai lapidar ca oricând, de o elocinţă a cărei amintire voi păstra-o întotdeauna vie. Nu era un răspuns la o chinuitoare întrebare, era o fanfară de triumf. Argumentele lui erau cele pe care cu toţi le prevedeam. „Nu putem rămâne neutri nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere material. Din punct de vedere moral, fiindcă avem vechi angajamente externe şi trebuie să le respectăm, dacă vrem să ne mai putem enumera printre statele civilizate. Din punct de vedere material, fiindcă chiar dacă vrem să stăm neutri nu vom putea să stăm, vom fi invadaţi, fatal, fie de unii, fie de alţii. De altfel, de ce să ne mai gândim şi să ne mai sfătuim. Victoria Triplicei este sigură, indiscutabilă şi D-Voastră vă întrebaţi dacă trebuie să mergem cu învingătorii sau cu învinşii.”

Aici, Carp făcu o scurtă pauză şi ridică deodată nivelul discuţiei. „La urma urmei, trebuie să ne dăm seama ce este acest război?” Şi cu un brio neîntrecut, dezvoltă vechea lui temă, lupta între germanism şi slavism.. „Dacă este aşa, care e interesul statului român, să triumfe slavismul, sau să triumfe germanismul? Evident, germanismul. Izbânda slavismului ar fi moartea noastră.” În asemenea condiţiuni, continuă el desfăşurând cu o logică de fier toate concluziile premiselor sale, ce cer interesele României? Ele nu cer numai să privim la o luptă de care depinde viitorul nostru, ele cer să ajutăm din toate puterile noastre triumful germanismului, care este şi triumful nostru. „De aceea, fără nici-o clipă de ezitare, cer să mergem cu Tripla Alianţă. Şi să declarăm imediat război Rusiei. Mi se vorbeşte de opinia publică. Nu mă preocupă! Datoria omului de stat e să conducă el opinia publică, nu să se lase târât de ea. Opinia publică se poate înşela, omul de stat clarvăzător trebuie să-şi urmeze calea; opinia publică îi va fi în urmă recunoscătoare că nu s-a luat după rătăcirile ei.”

Când a isprăvit, mărturisesc că am avut un moment de emoţie. Nu cumva această strălucită pledoarie va fi avut darul să clatine hotărârile de dată recentă a unora din foştii lui tovarăşi de idei şi de lupte?

continuare Aici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: