Carol I văzut de I.G. Duca

regele Carol I al României

N-aş putea spune că raporturile mele, ca ministru, cu Regele Carol mi-au lăsat o amintire foarte plăcută. Nu mă pot plânge, a fost cu mine foarte afabil si nu mi-a făcut nici un fel de dificultate de ordin politic sau administrativ. Dar, vădit, între bătrânul Suveran şi tânărul său ministru nu era nici o afinitate sufletească. Şi prin firea, şi prin vârsta lui, Regele Carol nu era favorabil ideilor noi, reformelor cu caracter mai pronunţat democratic. Pe mine mă considera ca unul din elementele cele mai înaintate dintre liberali, deci un fel de om primejdios. Se ferea de mine, era prevenit împotriva mea, asa încât stătea şi mai în rezervă decât era obiceiul lui să fie cu sfetnicii. Eu afectam o perfectă indiferenţă şi, de fapt, puţin îmi păsa. Am avut întotdeauna convingerea că viaţa mea politică va fi legată de o altă domnie şi aveam faţă de bătrânul Monarh simţăminte de respect ce sincer vorbind trebuia să ţi le inspire persoana şi domnia lui şi, mai presus de toate, aveam o mare curiozitate.

Mă cunoştea de când m-am născut, fiindcă avea raporturi din cele mai bune cu părinţii mei şi mama mea fusese înainte de a se mărita, una din doamnele din cercul intim al Reginei Elisabeta. Trăisem o viaţă întreagă numai sub domnia lui, de el erau legate toate luptele politice care entuziasmaseră atât tinereţele mele cât şi pe cele ale genaraţiunii mele. De când eram la universitate, se formase în jurul lui o adevărată aureolă. El era domnitorul străin adus de marea generaţiune ca să curme odată pentru totdeauna nenorocitele lupte interne pentru domnie, el era căpitanul de la Griviţa şi de la Plevna, el era întruparea vie a marilor acte în a căror tradiţie fusesem cu toţii crescuţi: Independenţa şi Regatul. Lunga lui domnie reprezenta mai mult decât epoca noastră, era o întreagă pagină de istorie şi, fiindcă avea darul să păstreze toată lumea la distanţă, el apărea, cum întotdeauna se întâmplă în asemenea cazuri, mai mare decât era în realitate.

Cunoşteam multe din cusururile şi din slăbiciunile lui, judecam aspru multe din faptele sale şi eram departe de a-l admira după cum se obişnuia de alţii. Dar era omul care prezidase destinele ţării şi sub a cărui oblăduire România ajunsese unde era, era omul care lucrase cu Brătianu, cu Kogălniceanu, cu Rosetti, cu fraţii Goleşti, cu Catargiu şi cu Lahovareştii. Eram curios să lucrez cu el ca să -l cunosc mai de aproape decât o puteam face ca tânăr într-o audienţă oficială, fatal banală şi solemnă.

Ei bine, am fost dezămăgit. Spre marea mea surprindere am constatat, întâi, că nu era de loc în curent cu marea majoritate a chestiunilor însemnate de la ordinea zilei. Îmi aduc aminte că într-una din primele audienţe (înainte vreme lucra în fiecare zi a săptămânii cu câte un ministru, în ultimii ani ne chema din când în când; de obicei ne venea rândul la două-trei săptămâni) m-am crezut dator să-i fac o largă expunere a planului meu de activitate la ministerul instrucţiunei. M-a ascultat cu o neascunsă lipsă de interes, părea a da foarte puţină importanţă situaţiei nenorocite a învăţământului nostru primar. Analfabetismul îngrijorător at satelor noastre nu-l interesa şi nu-l speria. În genere nu cunoştea chestiunile şcolare, chestiunile religioase singure il pasionau şi, ce-i drept, nu era străin de ele. Nu trebuie uitat că fusese crescut de jesuiţi. Pe lângă aceasta erau două chestiuni religioase care il preocupau îndeaproape atunci, fiindcă de ele se lega prestigiul ţării şi, deci, mândria lui personală. Vroia să se clădească la Ierusalim o biserică Românească (creditele se şi votaseră sub guvernarea precedentă) şi ţinea cu orice chip ca la Sft. Munte să avem Mănăstirea noastră românească cu desăvârşire autonomă de lavra grecească, de care ţineam pană atunci. A trebuit să-i prezint un raport amănunţit asupra întregii organizaţiuni a Muntelui Athos, asupra raporturilor dintre diferitele Mănăstiri precum şi a drepturilor statelor ortodoxe asupra aşezămintelor lor monahale din această antică şi stranie republică religioasă.

Ion Gheorghe Duca

În cursul conversaţiilor ce le-am avut de cele şase-şapte ori cât am lucrat împreună, de la ianuarie până la iulie, am putut constata că în celelalte chestiuni era tot atât de puţin în curent cu realitatea lucrurilor şi cu însemnătatea nevoilor actuale ale ţării, ca şi in problemele şcolare. Cu câţiva ani înainte, Nicu Filipescu îmi spusese că spre marea lui uimire, ca ministru de război, a constatat completa nepricepere a Regelui în chestiunile militare. Cu cât Principele Ferdinand le stăpânea de bine şi era în curent cu toate, cu atât Regele Carol era străin de ele. Se oprise la starea de lucruri de prin tinereţea lui. Am crezut că Filipescu exagerează fiindcă ştiam că nu-l iubea pe Regele Carol şi aveam motive să suspectez obiectivitatea judecăţilor unui om atât de pasionat ca el. M-am convins însă că de data asta a avut dreptate. Colegii, cărora le-am împărtăşit impresiile mele, m-au asigurat că Regele Carol nu trebuie judecat după ultimii lui ani, că îmbătrânise şi nu mai era el însuşi. Barbu Ştirbey care, ca administrator al domeniilor Coroanei il vedea foarte des, mi-a confirmat aceasta. El a putut observa că de la o vreme încoace bătrânul Suveran se obosea pană într-atâta, încât nu mai urmărea ceea ce-i spuneai.

E adevarat că am auzit adesea foşti miniştri vorbind de clipele interesante petrecute pe vremuri cu Regele Carol în orele de lucru. Nu mi-a mai fost dat să trăiesc asemenea clipe. După expunerea afacerilor curente şi inevitabilele iscăliri de decrete, aproape întotdeauna Regele Carol punea întrebări despre anumite probleme şi, mai ales, cerea aprecieri despre oameni politici, de cele mai multe ori despre adversari. Îmi era cu atât mai plicticos să îi răspund, cu cât ştiam că-şi avea părerile dinainte şi admirabil de bine stabilite şi că nu era din partea lui decât o tactică pe care o socotea şireată, să ştie ce cred unele despre altele persoanele noastre politice. Îl distra să descopere astfel micile rivalităţi, invidii şi răutăţi ce puteau agita personalul politic pe care era chemat să-l mânuiască. E şi aici o trăsătură, care nu trebuie trecută cu vederea la fixarea definită a portretului său.

Fiind prevenit de inimi caritabile despre „regala strategemă”, răspunsurile mele au fost invariabil evasive şi de o cumplită banalitate. Dacă va fi judecat înşuşirile mele psihologice după aceste răspunsuri, trebuie să fi avut o foarte proastă părere despre tânărul său ministru, şi dacă cumva le-a şi notat în carnetul în care înscria zilnic faptele şi impresiile lui, sunt osândit să trec în posteritate sub o foarte neinteresantă formă. În orice caz, lipsa de preciziune şi de originalitate a răspunsurilor mele nu era de natură să sporească farmecul acestor întrevederi şi a contribuit desigur să dea o şi mai neplăcută şi greoaie amintire raporturilor mele personale cu primul Rege al României.

Am o singură măgulire, anume că în aceste câteva întrevederi am putut să îi afirm de câteva ori şi în chipul cel mai categoric necesitatea înfăptuirii unor reforme democratice sincere şi hotărâte.

Acestea au fost raporturile mele cu Carol I de Hohenzollern Sigmaringen.

sursa: I.G. Duca – Amintiri politice

Un răspuns

  1. […] Am promis recent ca voi recomanda blogurile unde comentez in ziua respectiva; azi introduc un amendament: sunt bloguri care aduc informatii valabile din diferite domenii; solului nu i se taie capul, deci nu e de comentat;  recomand un blog bun unde n-am ce comenta: https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/08/23/carol-i-vazut-de-i-g-duca/#respond […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: