Istoria romanelor lui Dostoievski – Idiotul

Să plece în Orient, la Constantinopol sau Ierusalim şi să rămână acolo tot restul vieţii? Să se ducă în Occident şi să se arunce cu disperare în vâltoarea ruletei? Să se căsătorească a doua oară şi să caute fericirea în viaţa de familie?

Posibilitatea alegerii între aceste trei drumuri Dostoievski i-o mărturiseşte stenografei sale în timpul colaborării la Jucătorul – cu siguranţă pentru a-şi uşura alegerea! A doua căsătorie s-a încheiat exact la un deceniu de la nunta din Kuzneţk şi, în cei 14 ani cât avea să dureze, a eclipsat definitiv vicisitudinile celei dintâi; şi acest lucru în pofida vârstei soţilor, de 44, respectiv 22 de ani, a dublului atac de epilepsie imediat după cununie, a situaţiei materiale a familiei, atunci şi mulţi ani la rând precară, a fascinaţiei exercitată de ruletă asupra scriitorului.

Călătoria de nuntă a fost pentru Dostoievski un nou prilej de evadare din „gheara” creditorilor, de asta dată pe un răstimp de patru ani, suficient pentru a scrie Idiotul, Eternul soţ, Demonii, nu şi pentru a scăpa de datoriile pe care la întoarcere le va găsi sporite la 25 000 de ruble.

Amintirile Annei Grigorievna consemneaza etapele exilului. După un scurt popas berlinez, soţii se instalează, în aprilie 1867, la Dresda. Vraja lunilor trăite în preajma celebrei Gemalde Galerie e frântă de cele cinci săptămâni petrecute la Baden-Baden. Patima lui Dostoievski răbufneşte violent, transformând existenţa sa şi a tinerei sale soţii într-un neîntrerupt coşmar. Niciodată poate umilinţa îndurată de scriitor, după chipul şi asemănarea personajelor sale, nu a atins proporţii atât de neomeneşti şi cu siguranţă nu a ajuns la acest prag apocaliptic în viaţa unui confrate al său.

Scrisorile trimise soţiei stau mărturie încercărilor la care a fost supus în aceste cumplite zile:

5/17 mai 1867: „Dumnezeu mi te-a dăruit ca nimic din germenii şi bogăţiile sufletului tău şi inimii tale să nu se irosească… Mi te-a dăruit ca prin tine să răscumpăr uriaşele mele păcate…”

6/18 mai: „Ania, dă-mi cuvântul că nicicând nimănui nu vei arăta aceste scrisori. Nu vreau ca o astfel de mârşăvie a situaţiei mele să ajungă în gura lumii.”

7/19 mai: „Am jucat cam zece ceasuri şi am terminat pierzând.”

8/20 mai: A pierdut tot, „până la ultima copeică, până la ultimul gulden.”

12/24 mai: „Am comis o crimă, am pierdut tot ce mi-ai trimis, totul până la ultimul creiţar, ieri i-am primit, tot ieri i-am pierdut la joc.”

După o întrerupere a drumului la Basel, familia se stabileşte pentru alte câteva luni la Geneva. Izolarea scriitorului continuă să fie aici aproape totală, exceptând câte o întâlnire cu emigranţii ruşi. Lucrează mult, cu precădere noaptea, citeşte romane (Balzac, Georges Sand), dar mai ales ziua, cât mai multe ziare ruseşti şi apusene. În septembrie urmăreşte lucrările Congresului păcii şi libertăţii, marcat de prezenţa unor personalităţi de talia lui Garibaldi şi Bakunin, dar îşi exprimă în termeni categorici dezacordul faţă de acest eveniment. Îşi încearcă din nou norocul la Saxon les Bains, pierde totul, pentru ca la întoarcere să aştearnă pe hârtie în numai 23 de zile 98 de pagini din Idiotul.

Nenorocirile se ţin lanţ: atacurilor frecvente de epilepsie li se adaugă un început de astm, care se va agrava treptat, iar prima sa fiică, botezată Sonia în cinstea unei nepoate iubite şi a Soniei Marmeladova, moare înainte de a împlini trei luni.

Încearcă totuşi să scape de zeii cruzi ce-l urmăresc, se refugiază la Vevey în timpul verii şi în toamna lui 1868 trece în Italia. Perioada din Milano şi Florenţa pare mai senină, în ciuda aceloraşi acute griji materiale. Prin Bologna, Veneţia şi Praga, familia se întoarce apoi la Dresda, unde se şi măreşte cu Liubov Feodorovna, autoarea de mai târziu a unei cărţi de amintiri despre tatăl ei. Într-un moment de adâncă depresie, este sfătuit chiar de soţia sa să facă o excursie la Wiesbaden. De data aceasta se săvârşeşte minunea în care nimeni nu mai credea: pierzându-şi toţi banii în decursul unei săptămâni, Dostoievski promite solemn să nu se mai apropie de ruletă – făgăduinţă pe care o va ţine cu străşnicie!

Plecarea spre casă, atât de chinuitor dorită ani în şir, are loc în sfârşit la 5 iunie 1871. De teama grănicerilor, fostul deportat politic arde în ajun manuscrisele romanului Idiotul, ale povestirii Eternul soţ şi varianta originală din Demonii; soţia lui reuşeşte să păstreze totuşi carnetele de note privind aceste scrieri,  aduse ulterior în Rusia de mama ei. Opt zile după sosirea la Petersburg, Anna Grigorievna îl aduce pe lume pe micul Feodor, întru fericirea etern hărţuitului ei soţ.

sursa: Ion Ianoşi – Dostoievski. Tragedia subteranei, Ed. Fundaţiei culturale Ideea Europeană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: