Marea pasiune a lui Voltaire

Voltaire a cunoscut-o pe viitoarea doamnă du Chatelet prin 1716, când ea avea 10 ani;  în acel an el îl frecventa deja pe baronul de Breteuil la castelul său din Preiulli. Mica Emilie, care studia, sub supravegherea tatălui său, latina, italiana, engleza şi cuteza la 15 ani să realizeze o traducere completă din Vergiliu, a fost cu certitudine fiica spirituală a lui Voltaire. De multe ori Voltaire a spus mai târziu, vorbind despre ea: „Am văzut-o născându-se”.

Emilie de Breteuil s-a căsătorit la o vârstă fragedă cu marchizul de Chatelet, gentilom autentic, imbecil incontestabil; bogat prin naştere, el deţinea mari proprietăţi în Champagne şi Normandie, dar starea lui materială devenise precară ca urmare a relei lor administrări. Ea a avut, poate cu marchizul, doi copii, un fiu şi o fiică.

Doamna du Chatelet a trăit, încă din prima tinereţe, două scurte aventuri galante cu domnul de Guebriand şi cu ducele de Richeliu. Să ne convingă aceste două episoade sentimentale că doamna du Chatelet era mai puţin urâtă decât s-a afirmat? Oricare ar fi adevărul, la vârsta de 25 de ani, doamna du Chatelet era, după mărturia, puţin suspectă, a prietenelor ei, doamna de Staal şi doamna du Deffand, o femeie înaltă şi uscată, cu pieptul plat, cu picioarele enorme şi mâini uriaşe, pielea ca o răzătoare, o faţă slabă, un ten cărămiziu, dinţi rari şi stricaţi şi o talie demnă de garda elveţiană. Veninoasa doamnă du Deffand vorbea şi de gustul marchizei pentru giuvaieuri şi tot felul de fleacuri cu care se împopoţonează. Marchiza apare în public încărcată de diamante ca un pom de Crăciun, fardată strident, acoperită de panglicuţe; ceea ce o face pe devotata ei prietenă să o compare cu măgarul unei procesiuni pontificale, încărcat cu relicve.

Da, dar ea stăpânea latina, italiana, engleza, ştiinţele din vremea aceea şi, când nu era absorbită de studii şi meditaţii, putea susţine conversaţia cea mai spirituală din lume. Incontestabil, doamna du Chatelet depăşea, prin preocupările sale intelectuale, pe celelalte femei celebre ale epocii, ceea ce explică, într-o anumită măsură, ironiile muşcătoare la adresa ei.

Voltaire a reînnodat legăturile cu ea în 1729, dar abia în 1733 legătura lor a cunoscut farmecul intimităţii depline. Voltaire s-a simţit măgulit să cucerească o marchiză autentică şi la fel de măgulit de faptul că ea ieşise în societate însoţită de oameni de vază ca ducele de Richeliu. În plus, înaintea marchizei, nici o femeie nu-i oferise motive de încântare a spiritului. Voltaire a fost cucerit de farmecul, nou pentru el, pe care îl răspândea o femeie a cărei inteligenţă era pe măsura lui.

Marchiza a trăit şi ea o revelaţie identică, poate chiar mai intensă decât Voltaire.  Căci el era un om al zilei fiindcă petrecuse trei ani în Anglia şi încă în calitate de exilat şi de persecutat. Inima, spiritul şi vanitatea marchizei au fost deopotrivă cucerite, fără a mai socoti că din toate punctele de vedere ea nu avea decât de câştigat dintr-o legătură cu Voltaire. Cu o cruzime de care numai o prietenă intimă e în stare, doamna du Deffand constată şi descrie prea bine câteva dintre aceste motive: „Datorită lui, ea a devenit obiect al atenţiei publice şi subiect al conversaţiilor particulare; datorită lui, ea va trăi secole de-a rândul şi, aşteptând asta, ea îi datorează şi ceea ce o face să trăiască în secolul de faţă.”

Care a fost natura reală a relaţiilor dintre doamna du Chatelet şi Voltaire? Între ei prietenia a ocupat un loc mult mai important decât dragostea propriu-zisă. A fost în primul rând o legătură intelectuală. Când a început legătura lor, marchiza, e adevărat, n-avea decât 27 de ani; dar ea avea experienţa vieţii, trăise două aventuri, ca să nu mai vorbim de soţul legal; aşa că, cel puţin, curiozitatea ei faţă de aventurile galante putea să se fi potolit deja. În cel priveşte pe Voltaire, el avea aproape 39 de ani şi nu se dovedise niciodată foarte înzestrat pentru bătăliile amoroase. Se poate spune deci că uniunea dintre Voltaire şi doamna du Chatelet a fost o legătură mai ales intelectuală timp de câţiva ani şi exclusiv intelectuală mai apoi.

Începând din vara anului 1733, Voltaire şi marchiza devin cunoscuţi în faţa publicului, francez şi european, drept prieteni inseparabili. Puteau fi văzuţi sosind la reşedinţa ducesei du Maine, uneori agreabili, când era vorba de a scrie un divertisment, cel mai adesea posaci, renunţând la lumina zilei şi la plimbări ca să poată lucra, ea stăruind asupra fizicii newtoniene, el asupra lucrărilor istorice, fără a ieşi din cabinetele lor de studiu decât seara, foarte târziu; într-un cuvânt, ridicoli ca orice oameni serioşi care nu au de gând să-şi piardă timpul în mijlocul unei societăţi frivole şi nefiind vinovaţi, de altfel, decât de a fi venit aici.

La moartea doamnei du Chatelet, Voltaire avea 55 de ani. De atunci nu a mai existat nici o femeie în viaţa lui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: