Ludovic al II-lea, regele nebun – ultima parte

Nebunia regelui

Ludovic II, regele Bavariei

În afară de mania construcţiilor, Ludovic a început să dea şi alte semne, încă şi mai alarmante, de instabilitate psihică. Momentele de calm şi bună dispoziţie erau urmate de crize necontrolate de furie. Poruncea ca slujitorii nesupuşi să fie biciuiţi, torturaţi, închişi, exilaţi în America sau chiar decapitaţi, dar nu dădea vreun semn de surprindere sau nemulţumire când ordinele nu îi erau duse la îndeplinire. După ce îşi pierdea cumpătul şi lovea vreun servitor, regele încerca să-şi răscumpere gestul oferind daruri scumpe sau bani.

Gras şi neglijent în vestimentaţie, încerca uneori să-şi reînvie frumuseţea pierdută angajând frizeri pentru a-i ondula părul. Nimeni nu se putea apropia la mai mult de 45 de centimetri de el sau să vadă ce manâncă. Un ascensor de serviciu îi fusese instalat în dormitor, astfel ca mesele să-i poată fi servite fără să fie nevoit să vadă pe cineva. În cele din urmă, a ajuns să-şi strige poruncile din spatele uşilor închise şi să comunice cu propriii miniştri – pe care-i numea „gloata“, „haimanale“ şi „paraziţi“- doar în scris. Documentele oficiale rămâneau nesemnate sau erau pierdute. Într-un moment de luciditate, regele a mărturisit: „Nu aş fi ministrul meu pentru nimic pe lume!

Călătoriile cu servitorii sub clar de lună se încheiau adesea cu picnicuri, chiar dacă pamântul era acoperit de zăpadă, iar jocurile de copii se prelungeau până în zori. Iar dacă vremea proastă ducea la întreruperea vreuneia dintre excursiile sale nocturne, împreună cu escorta sa profita de ospitalitatea ţăranilor uimiţi. Erau voci pe care numai el le auzea şi conversaţii amuzante pe care le purta cu el însuşi.

Conspiraţia de înlocuire a lui Ludovic

La începutul anului 1886, necesitatea de a-l înlocui pe regele tot mai nebun devenise evidentă. Exista însă o problemă serioasă în ceea ce privea succesiunea. În timpul războiului franco-prusian, prinţul Otto începuse sa dea semne de nebunie. „Se poartă ca un lunatic, scria Ludovic despre fratele său mai tânăr, se strâmbă îngrozitor, latră ca un câine şi câteodată spune cele mai indecente lucruri; după care pentru o vreme se poartă din nou normal.“ În 1875, Otto fusese declarat nebun incurabil şi internat. Decişi, miniştrii au hotarât să-l facă pe Otto rege cu numele; puterea reală avea să fie deţinută de unchiul regelui, în vârsta de 65 de ani, prinţul Luitpold, în calitate de regent. Mai întâi însă trebuia înlăturat Ludovic. Pentru aceasta, au apelat la renumitul psihiatru dr. Gudden, care a fost convins să-şi asume ceea ce el numea „dureroasa sarcină“ de a-l declara pe regele Bavariei nebun.

După ce a adunat mărturii de la slujitori din trecut şi din acel moment al casei regale, doctorul Gudden a depus la data de 8 iunie 1886 un raport de 19 pagini. „Maiestatea Sa se află într-un stadiu avansat de debilitate mintală“, era concluzia doctorului Gudden; boala lui „trebuie declarată incurabilă şi este de aşteptat o agravare a deficienţelor sale psihice”. Cum această stare se va prelungi până la sfârşitul zilelor sale, „Maiestatea Sa trebuie considerarată incapabilă de a mai guverna regatul”.

Doctorul Gudden nu l-a examinat niciodată personal pe rege, aparent mulţumindu-se să adune informaţii la mâna a doua. Mărturiile favorabile au fost ignorate, căci erau şi servitori care au atestat bunătatea regelui. Printre ţărani a rămas o figură îndrăgită, chiar dacă puţin ciudată. Existau două suflete distincte în pieptul lui Ludovic, scria cu tristeţe un curtean, „Sufletul unui tiran şi sufletul unui copil”. Când i s-a prezentat cancelarului Bismarck un exemplar din necruţătorul raport al lui Gudden, acesta l-a expediat ca reprezentând „scotocire în coşul de hârtii şi dulapurile regelui”.

Farsa arestării

Pe data de 9 iunie, spre miezul nopţii, o comisie condusă de ministrul de Externe baronul von Crailsheim a sosit la castelul Hohenschwangau pentru a-l informa pe Ludovic de înlăturarea de pe tron. Aflând că regele se afla la castelul său de basm din apropiere, Neuschwanstein, membrii comisiei au decis să amâne neplăcuta misiune până a doua zi dimineaţa. Aşa că s-au aşezat la o cină alcătuită din şapte feluri de mâncare şi stropită cu 40 de litri de bere şi 10 sticle de şampanie, după care s-au dus la culcare. La ora trei dimineaţa, baronul von Crailsheim i-a trezit pe colegii săi din comisie. Un vizitiu pe nume Osterholzer se furişase din castel şi se bănuia că pornise spre Neuschwanstein pentru a-l preveni pe Ludovic de arestarea iminentă. Pe întuneric şi o ploaie  torenţială, comisarii au pornit-o pe drumul şerpuit ce ducea la reşedinţa regelui – dar la poartă au fost întâmpinaţi de un poliţist care le-a oprit intrarea. În momentul în care un grup de ţărani devotaţi lui Ludovic şi-a făcut apariţia şi a început să-i ameninţe pe membrii comisiei, aceştia s-au retras la Hohenschwangau.

Nici nu apucaseră să ajungă la castelul în care se credeau în siguranţă, când au fost arestaţi şi siliţi să  se întoarcă la Neuschwanstein, unde au fost închişi în camere separate. Li s-a comunicat că regele, mâniat, dăduse ordin să fie omorâţi. Spre prânz,  furia monarhului se transformase în resemnare; membrii comisiei au fost eliberaţi şi s-au îndreptat în mare grabă spre Munchen. Ce sa facă acum, l-a întrebat Ludovic pe un curtean credincios. A fost sfătuit să ceară spriiinul poporului, făcându-şi apariţia în public în capitală sau să fugă peste graniţă în Austria. Regele însă a cerut otravă, iar când a fost refuzat, a cerut cheile turnului. Prefera moartea prin înec, a declarat Ludovic, căci nu l-ar fi desfigurat atât de mult ca varianta aruncării din turn. Speriat, slujitorul i-a spus că de fapt cheile tumului se pierduseră. Ludovic a cerut coniac şi şampanie şi a început să bea.

O a doua comisie, de data aceasta condusă de doctorul Gudden, a sosit la reşedinţa din munţi a regelui în zorii zilei de 12 iunie. Cu ajutorul unui servitor, Ludovic a fost ademenit spre scara turnului, unde a fost prins de infirmierii de la ospiciul din München. „Maiestatea Voastră„, i-a spus doctorul, „misiunea pe care trebuie să o îndeplinesc în acest moment este cea mai tristă din viaţa mea.” Din cauza stării sale psihice, Ludovic urma sa fie înlocuit de prinţul Luitpold şi pus sub pază în castelul Berg. „Cum poţi să mă declari nebun fără să mă consulţi mai întâi?”, a întrebat   „Nu era nevoie de nici un consult”, a răspuns doctorul Gudden, ţinând oont de nenumăratele dovezi pe care le adunase.

Moartea regelui

Moartea regelui Ludovic II

În jurul orei trei dimineaţa, regele, de o paloare cadaverică, şi-a luat rămas-bun de la slujitorii săi credincioşi de la Neuschwanstein şi s-a urcat într-0 trăsură căreia îi fuseseră scoase clanţele dinspre interior ale portierelor. Afară, în faţă şi în spate, stăteau infirmierii ospiciului. O trasură preceda şi o alta urma caleaşca regală pe drumul de opt ore până la castelul Berg.

Palatul de pe malul lacului fusese transformat într-o închisoare regală, cu bare de fier la ferestrele apartartamentelor lui Ludovic şi vizoare instalate la uşi. Ludovic s-a comportat calm şi s-a retras după prânz, cerând să fie trezit ca de obicei la miezul nopţii. Ordinul i-a fost însă ignorat şi regele părea iritat în momentul cănd s-a trezit spre zori. Deşi nu i se permisese să participe la slujba de duminică, doctorul Gudden a fost de acord să îl însoţească într-o plimbare mai târziu în cursul dimineţii; doi infirmieri îi urmau discret la distanţă. Doctorul Gudden era atât de mulţumit de pacientul său, încât la a doua plimbare, după-amiaza, s-a lipsit de aceştia. S-a dovedit însă a fi o greşeală fatală.

Cum nu a existat nici un martor la moartea lui Ludovic şi a doctorului Gudden, povestea adevărată nu va fi cunoscută niciodată. Cel puţin unul dintre biografii regelui a ajuns la concluzia că Ludovic l-a ucis pe psihiatru, iar apoi s-a sinucis; departe de a fi nebun, regele a înţeles că viitorul nu îi rezervă decât o viaţă în dizgraţie şi detenţie. Unul dintre contemporanii săi se pare că era de aceeaşi părere. Auzind de moartea vărului său, împărăteasa Elisabeta a Austriei a declarat cu tristeţe: „Regele nu era nebun; era doar un excentric care trăia într-o lume a visurilor. Ar fi putut să fie tratat cu mai multă blândeţe şi astfel s-ar fi evitat un sfârşit atât de tragic.“

prima parte aici

*****

sursa: Mari enigme ale trecutului, Ed. Reader’s Digest

Un răspuns

  1. Da sunt un pic c-am socata de cele citite, dar ……banuiesc ca ar fi trebuit de ales o alta cale de a ameliora aceasta situatie aparuta…….chiar si devierile psihice de genul dat care la moment sunt numite Dementa – in literatura de specialitate, trebuea cu adevarat la inceput o discutie cu regele, apoi promovarea unor variante de solutionare si numai in comunicare cu toti implicatii inclusiv si Ludovic de ajuns la un comun acord. Si mie imi provaca interes cum arata scena in care au decedat cei doi? Daca e sa judic atunci e foarte straniu adica la aceasta situatie sau gasit argumente care echivaleaza situatia, povestea adevărată nu va fi cunoscută niciodată. Ludovic l-a ucis pe psihiatru, iar apoi s-a sinucis; departe de a fi nebun, regele a înţeles că viitorul nu îi rezervă decât o viaţă în dizgraţie şi detenţie. Unul dintre contemporanii săi se pare că era de aceeaşi părere. dar de a rezolva aceasta situatie de la bun inceput nu a fost posibil, da…………??? si atuni numi ramine decit sa adaog ca: trecutul istoric are si ramine cu foarte multe adevaruri ingropat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: