Chateaubriand – Pasiunea

Pasiunea reciprocă dintre Chateaubriand (1768-1848) şi Juliette Recamier (1778-1849) izbucneşte fulgerător pe 28 mai 1818, când cei doi participă la un dineu în casa doamnei de Stael din rue Neuve-des-Mathurins. Chateaubriand are 50 de ani, iar doamna Recamier cu aproape 10 ani mai puţin. Se mai întâlniseră în 1806, când Chateaubriand însuşi citise asistenţei, în salonul doamnei Recamier, „cu vocea cea mai mişcătoare şi cea mai emoţionată„, povestirea Ultimul abenceraj.

Cum spunea Jules Lemaitre, „era drept ca frumuseţea cea mai desăvârşită şi cel mai mare geniu al timpului să se întâlnească şi să se aprindă unul după celălalt şi ca asta să dureze…” Tânăra, Juliette Recamier,avea frumuseţea, graţia şi simplitatea unei fecioare de Rafael” (Antoine Thibaudeau). Mereu îmbrăcată în alb, într-o ţinută care îi scotea în evidenţă gingăşia şi distincţia naturală, Juliette a pus în umbră alte mari frumuseţi ale epocii şi a trezit de-a lungul anilor pasiuni numeroase. Dar, rând pe rând, Lucien Bonaparte, Adrien de Montmorency, Benjamin Constant şi alţii au trebuit să se accepte învinşi de rezistenţa tenace a acestei femei care, dacă nu părea făcută pentru dragoste, în schimb stăpânea desăvârşit „arta de a preschimba pe neobservate dragostea în prietenie” (Saint-Beuve).

În ciuda succeselor ei fără număr şi a unor aspre învinuiri de cochetărie, Juliette Recamier pare să fi fost stăpânită de un acut sentiment de neîmplinire, de singurătate şi tristeţe.

Salonul doamnei Recamier a atras, de-a lungul câtorva decenii, numeroase personalităţi din lumea culturală, ştiinţifică şi politică a Franţei. Din 1828, influenţa sa şi a salonului său se orientează aproape exclusiv către viaţa literară şi academică. Chateaubriand devine, mai cu seamă după retragerea sa din viaţa politică, în 1830, punctul de atracţie şi obiectul permanent de adulatie al vizitatorilor salonului. De altfel, doamna Recamier şi-a dedicat ultimii 30 de ani din viaţă eforturilor de a întreţine flacăra cultului pentru marele său prieten, de a impune cărţile lui, protejându-le de vicisitudinile gustului public şi umorile atât de labile ale criticii.

Primii ani ai pasiunii dintre Chateaubriand si Juliette Recamier au cunoscut numeroase furtuni violente, cauzate de instabilitatea, capriciile şi vanitatea scriitorului de a plăcea sexului slab. Trecerea timpului a domolit treptat furtunile care au tulburat această pasiune, pe care numai moartea a putut să o întrerupă. De-a lungul a trei decenii (1818 – 1848), d-na Recamier a fost geniul bun al poetului damnat, măcinat fără odihnă de grandioase proiecte politice şi de melancolia-i înnăscută.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: