Martin Luther versus Papa si Imparat

Martin Luther (1483 – 1546) a fost teolog, reformator religios, întemeietorul protestantismului german.

Leon X (1475 – 1521)  a fost papă între 1513 şi 1521.

Carol Quintul (1500 – 1558) a fost împărat romano-german din 1519 până la abdicarea sa, în 1556.

 

O ZI ISTORICĂ

Wittenberg, 31 octombrie 1517. Cu casele lui scunde de lemn, Wittenbergul seamănă cu un sat mare. Şi totuşi e o capitală. Împreună cu Torgau, el împarte cinstea de a fi reşedinţa ducelui de Saxa, mare elector.

În această zi, ajunul Sărbătorii tuturor Sfinţilor, pretutindeni domneşte animaţia. Măturătorii curăţă străzile, oamenii îşi împodobesc casele, lăsând să atârne peste ferestre tapiserii pe care au prins flori şi frunze.  La Wittenberg, 1 noiembrie este o dublă sărbătoare: se celebrează şi hramul capelei de la castel.

Ora prânzului. Un mic grup se apropie de uşa capelei. Un călugăr, cu rasa şi cu gluga neagră pe cap, ţine nişte hârtii într-o mână, un altul duce un vas de lut. Ajunşi în faţa capelei, cel care ţine vasul de lut scoate o mică bidinea şi mânjeşte puţin uşa, în timp ce călugărul în rasă lipeşte, rând pe rând, hârtiile pe care le ţine în mână.

Călugărul este Martin Luther. Textele afişate sunt bomba care va face să explodeze catolicismul: “Din dragoste pentru adevăr şi în scopul de a-l lămuri, următoarele teze vor fi susţinute la Wittenberg sub preşedenţia reverendului părinte Martin Luther, schimnic augustin, profesor de arte, doctor şi lector de Sfânta teologie. Respectivul roagă pe cei care, absenţi fiind, n-ar putea discuta cu el, să binevoiască a o face în scris. În numele Domnului nostru Isus Hristos. Amin.” Urmează textele tezelor în chestiune.

Odată cu afişarea lor, Luther scrie Papei o scrisoare în care îi expune fondul tezelor sale. De asemenea, Luther trimite o copie mai multor cunoscuţi ai săi, teologi. Două săptămâni mai târziu, documentul era răspândit în toată Germania.

Trei ani şi nouă luni aveau să se scurgă între afişarea tezelor şi ruptura cu Biserica Romei, sancţionată prin excomunicarea lui Luther. Dar cine a provocat această ruptură?

PRIMELE REACŢII

vanzarea indulgentelor

1 noiembrie 1517. Nimeni nu se prezintă la Wittenberg pentru a discuta tezele propuse de Luther.

Prima reacţie: o lucrare a călugărului Tetzel – căruia i s-a încredinţat predicarea indulgenţelor – publicată la sfârşitul acelui an şi intitulată “Antiteze”, este arsă în public de studenţii din Wittenberg.

La Vatican, Papa Leon X consideră atitudinea lui Luther un incident minor. Indulgenţele au mai întâmpinat şi alte dificultăţi, instituţia respectivă a fost deja contestată de clerici şi de laici în Franţa, în Germania şi în alte părţi şi totuşi n-a suferit cu nimic, gândeşte Papa.

La începutul primăverii anului 1518, însă, Leon X citeşte plin de iritare un memoriu intitulat “Rezoluţie asupra virtuţii indulgenţelor”, în care este demascată mârşăvia acestei practici. Semnat Martin Luther. Autorul a avut îndrăzneala să trimită textul suveranului în persoană.

Două săptămâni mai târziu lui Martin Luther i se cere să vină la Augsburg, unde se întrunea Dieta, pentru a se explica în faţa acesteia. I se cere o triplă declaraţie: “Retractez greşelile mele. Nu voi recădea în ele. Nu voi tulbura tihna bisericii”.

Ce spune Luther?

Veau să urmez învăţămintele Bisericii, dar nu pot să retractez atâta vreme cât nu voi fi încredinţat că doctrinele mele sunt potrivnice Scripturii.

4 iulie 1519. Provocat de dominicanul Ioan Eck la o întrecere oratorică, Luther contestă explicit întâietatea Papei: “Biserica nu are decât un singur cap adevărat, pe Hristos”.

 EXCOMUNICAREA

Papa Leon X

15 iunie 1520. Papa îl ameninţă pe Luther cu excomunicarea. Reacţia reformatorului este dură. Publică noi texte care duc la ruptura de Roma. El cere vehement reforma Bisericii prin intermediul unui Conciliu naţional, căruia îi fixează o ordine de zi: punerea în discuţie a celibatului preoţilor, a pelerinajelor, reducerea numărului de taine etc.

10 decembrie 1520. Bula de excomunicare, devenită executorie, este arsă într-o dimineaţă rece şi cenuşie, în mijlocul curţii Universităţii din Wittenberg. Studenţii râd şi cântă în jurul micului rug.

ÎN FAŢA ÎMPĂRATULUI

 

Împăratul Carol Quintul

Peste câteva zile se petrece un eveniment neaşteptat, uluitor.  Lui Luther i se comunică:

Împăratul doreşte să vă audă la Dieta dela Worms. Iată permisul de liberă trecere.

Permisul, semnat Carol, este pe numele “cinstitului, iubitului şi devotatului Martin Luther”. Împăratul Carol V se gândeşte la un compromis.

Vreau să-l văd şi să-l ascult pe acest călugăr, după aceea voi hotărî în legătură cu excomunicarea.

 NU POT ŞI NICI NU VREAU SĂ RETRACTEZ NIMIC

 

Martin Luther

Atmosfera din sala arhiplină, luminată de torţe fumegânde, este apăsătoare. Luther urmează să răspundă oficialului din Trier, Johan von Ecke, care-i va pune întrebări. Călugărul augustin trebuia să rostească fiecare frază întâi în germană, apoi în latină, pentru împărat.

Şedinţa începe abia la şase seara. Luther intră palid, transpirat, cu un aspect foarte modest, în rasa lui neagră, şi se prezintă în faţa auditorului de nobili. Spre propria-i mirare, de la primele răspunsuri date oficialului, vocea sa răsună puternică şi limpede. La fel de limpezi îi sunt şi cererile: în loc de a i se condamna tezele fără a fi discutate, să i se arate în lumina Scripturii, prin ce sunt dăunătoare. Oficialul i-o retează brusc:

Nu discutăm. Retractezi sau nu?

Atâta vreme cât nu mă vei fi convins cu argumente luate din Scriptură, continui să-mi apăr tezele, căci nu cred nici în Papă, nici în conciliile care au greşit de atâtea ori. Conştiinţa mea este prizoniera cuvântului divin. Nu pot şi nici nu vreau să retractez nimic. Dumnezeu să mă aibe în paza lui!

În sală se lăsă o tăcere cumplită, urmată de murmure. Şedinţa este ridicată într-o atmosferă de mare tensiune.

La ieşire, Luther vede mulţimea venită să-l întâmpine. Aproape fără voie, ridică braţele într-un fel de gest de victorie, iar germanii îl aclamă. Imediat, însă, se aud fluierături; sunt ale spaniolilor din suita imperială. Oamenii din jurul lui Luther îi spun:

Aţi auzit? Nu mai sunteţi în siguranţă, viaţa vă va fi în curând în primejdie. Dar noi suntem alături de dumneavoastră, nu ne temem nici de Papă, nici de împărat!

Curând, un secretar imperial îl anunţă că hotărârea s-a confirmat. Este excomunicat. De fapt, este izgonit din imperiu. Încotro să se ducă, dacă nu la Wittenberg, singurul refugiu unde mai poate nădăjdui să primească ajutor cu condiţia să sosească la timp.

Pe drumul spre oraşul de pe Elba, Martin Luther este răpit. El află curând că, din ordinul ocrotitorului său, electorul de Saxa. De acord cu toată nobilimea din Turingia, Frederic a născocit această stratagemă spre a evita să-l predea el însuşi pe supusul său, potrivit dispoziţiilor legale.

Este 4 mai 1521, ora 11 seara. Ruptura se produsese. Luther pleca de la Worms pentru a-şi ocupa locul în istorie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: