Enigma coloniei disparute

O colonie britanică numărând peste 100 de bărbaţi, femei şi copii, fondată în 1587 de Sir Walter Raleigh pe o insulă aflată la intrarea în braţul Albemarle din dreptul statului Carolina de Nord, a dispărut în mai puţin de trei ani lăsând în urmă doar o mărturie incitantă despre soarta ei.

În timp ce vasul britanic de corsari Hopewell se apropia, la 17 august 1590, de insula Roanoke, căpitanul Abraham Cocke a tras o salvă de tun pentru a anunţa sosirea sa şi a guvernatorului John White. Cu trei ani înainte, în numele lui Sir Walter Raleigh, reprezentant al reginei Elisabeta I, White fondase ceea ce urma să fie prima colonie engleză permanentă de pe coasta de est a Americii de Nord. Lăsându-şi colonistii pe Roanoke, la 28 august 1587 guvernatorul se îndreptase spre Anglia – în cautare grabnică de resurse materiale.

Deşi White a revenit abia după trei ani, era convins de faptul că nerăbdătorii colonişti îl vor întåmpina cu bucurie. Pasagerii de pe Hopewell, văzând fumul ce se ridica de pe insulă, au bănuit că acesta provenea de la focul ţinut aprins de coloniştii de pe Roanoke. În timp ce marinarii de pe vas îl transportau pe White cu barca spre insulă, aceştia ţipau, cântau şi sunau din trompete pentru a atrage atenţia celor părăsiţi în 1587. Debarcând în partea nordică a insulei, au găsit însă aşezarea părăsită. Fumul provenea dintr-un foc lăsat nesupravegheat.

 Acostare pe un ţărm neospitalier

 O altă încercare eşuată de a fonda o colonie pe insula Roanoke avusese loc în vara anului 1585, la iniţiativa lui Sir Richard Grenville, un văr al lui Raleigh. Lăsând mai mult de 100 de oameni pe insulă, Grenville plecase în Anglia la sfârşitul lui august promiţând că se va întoarce până la sărbătorile de Paşti din 1586. Coloniştii – aflaţi sub conducerea guvernatorului Ralph Lane şi numarându-l printre ei pe artistul şi cartograful expediţiei, John White – au explorat împrejurimile în căutare de resurse minerale. În scurt timp însă au avut de înfruntat triburile locale de indieni, iar hrana s-a împuţinat. Îngrijoraţi de întârzierea lui Grenville, coloniştii au profitat de ocazie pentru a se întoarce în Anglia cu Sir Francis Drake, care se oprise pe neaşteptate pe insulă în iunie 1586, revenind din sud după seria de atacuri îndreptate împotriva coloniilor spaniole din Lumea Nouă. La numai două săptămâni – însă prea târziu -, Grenville s-a întors cu provizii şi alţi 15 colonişti. Aceştia au fost lăsaţi pe Roanoke pentru a apăra poziţiile pâna când puteau fi aduse întăriri din Anglia.

Misiunea era condusa de John White, numit guvernator al noii colonii ce urma să fie înfiinţată în golful Chesapeake. La 26 aprilie 1587, White a părăsit Anglia din Portsmouth, împreună cu alţi 117 colonişti – de data aceasta, incluzând şi femei şi copii – îmbarcaţi pe trei vase. Unul dintre pasageri era fiica guvenatorului, Elinor, însărcinată şi măritată cu colonistul Ananias Dare. La 22 iulie expediţia a ajuns pe Roanoke, de unde White intenţiona să-i îmbarce pe cei 15 oameni părăsiţi cu un an înainte, pentru a continua apoi drumul spre nord, spre golful Chesapeake, şi a întemeia colonia.

Sosirea la Roanoke a fost tristă. Din cei 15 oameni lăsaţi acolo, au fost găsite doar oasele unuia dintre ei. Fortul fusese atacat şi distrus, deşi unele case, năpădite de buruieni şi în care îşi găsiseră sălaşul animalele sălbatice, erau încă în picioare. White era nerăbdător să-şi continue drumul, dar a fost împiedicat de navigatorul expeditiei, pilotul portughez Simon Fernandez. Cei doi se certaseră deja în timpul celor trei luni de călătorie, iar, în acel moment, Fernandez a anunţat brusc că dorea să-i debarce pe colonişti pe Roanoke şi să se întoarcă în Anglia la bordul celei mai mari corăbii dintre cele trei.

Era o perioadă prea târzie a anului pentru semănătul grâului, astfel încât coloniştii s-au văzut în situaţia de a depinde de generozitatea indienilor. Însă şi aceştia părăsiseră insula şi se mutaseră pe continent, indignaţi şi jigniţi de comportamentul primilor englezi. Astfel, White a fost nevoit să le lase coloniştilor unul dintre vasele mai mici şi sa se înapoieze pentru a treia oară în Anglia după provizii. Coloniştii urmau să se îndrepte spre golful Chesapeake, lăsând în urmă un grup de 25 de oameni pe Roanoke, care sa-l îndrume pe White, la întoarcere, spre noua aşezare.

Înainte de plecare, White a avut un motiv de sărbătoare. Fiica sa a dat naştere la 18 august unei fete pe care a numit-o Virginia. Acest prim copil european născut în America de Nord, pe teritoriile ce nu erau dominion spaniol, a primit un nume adecvat coloniei şi reginei fecioare, Elisabeta I.

 Întoarcere întârziată

 Lucrurile nu au ieşit conform planului lui White, iar cele şase-opt luni s-au transformat în trei ani. De abia în martie 1590 a reuşit Raleigh să îl îmbarce pe guvernator pe Hopewell şi să încarce vasul, şi alte patru corabii mai mici, cu provizii pentru coloniştii părăsiţi.

Astfel, la 17 august 1590, la aproape trei ani de la plecare, White se reîntorcea în Roanoke. Hopewell şi corabia care o escorta, Moonlight, au ancorat în dreptul insulei ce separa ca o graniţă braţul Albemarle de Oceanul Atlantic şi au trimis două bărci spre ţărm. Prima, aparţinând vasului Moonlight, a fost răsturnată de valurile puternice, iar căpitanul şi alţi şase oameni s-au înecat – cu puţin timp înainte ca White să găsească aşezarea părăsită.

 Unde dispăruseră coloniştii din 1587? Exista un indiciu constând în două semne asemănătoare. Pe un copac, la intrarea într-o palisadă ridicată în jurul aşezării, fusese încrustat cuvântul CROATOAN; pe un alt copac, aflat pe drumul ce ducea spre locul de ancorare, fuseseră încrustate literele CRO, probabil o prescurtare a primei inscriptii.

Într-adevăr, colonistii căzuseră de acord să lase un semn într-un loc vizibil indicându-le destinaţia, în cazul în care ar fi fost nevoiţi să părăsească insula. Dacă s-ar fi aflat în pericol, lângă semn trebuia adăugată 0 cruce. Cum nu exista nici o cruce pe nici unul dintre semne, se părea că grupul s-ar fi mutat de buna voie pe Croatoan, o insulă aflata la 80 km sud, locuită – din câte se ştia – de indieni paşnici.

White a vrut să navigheze într-acolo imediat. Vremea însă s-a stricat brusc, iar Hopewell, desprinzându-se de ancoră, a început să plutească în derivă pe mare. Din cauza pericolului, scurta călătorie spre Croatoan nu s-a mai realizat, iar cele două vase s-au întors în Anglia. La 24 octombrie White ajungea la Plymouth. Nici unul dintre cei 117 oameni părăsiţi în 1587 pe Roanoke nu a mai fost văzut vreodată. În cărţile de istorie grupul este evocat sub numele de „Colonia dispărută“. Ce s-a întâmplat de fapt cu ei?

 Ucişi de spanioli?

 În 1586, faimosul corsar britanic Sir Francis Drake a jefuit cea mai nordică aşezare spaniolă din Americi, Sfântul Augustin, din Florida, după care s-a îndreptat spre nord, de-a lungul coastei, în drum spre casă. La urechile guvernatorului spaniol al Floridei, Pedro Menendez Marques, a ajuns zvonul că englezii ar construi un Fort – sau poate chiar ar întemeia o colonie – la nord. Acest lucru ar fi permis flotelor engleze sa rămână pe timpul iernii în Lumea Nouă.

Până în acel moment spaniolii putuseră conta pe 0 perioadă de acalmie, căci temuţii corsari erau nevoiţi să se întoarcă acasă la sfârşitul fiecărei veri. Menendez Marques nu avea de unde să ştie că în acel an Drake nu făcuse decât să se oprească în Virginia şi să îi mute pe coloniştii rătăciţi ai lui Grenville din Roanoke. Se pare că spaniolii nu aflaseră nici de cea de a doua colonie lăsată de White pe Roanoke în 1587. Căutând să afle ce urmăreau englezii, în iunie 1588 guvernatorul a trimis spre nord un vas sub comanda lui Vincente Gonzales. După ce spaniolii au cercetat golful Chesapeake fără să găsească vreun indiciu cu privire la coloniştii englezi, la întoarcerea spre sud s-au oprit pe insula Roanoke. Aici au găsit un loc de ancorare şi nişte butoaie, dar nici urmă de forturi sau colonişti. Aceste informaţii au fost raportate de Gonzales la Havana, unde Menendez Marques deja primise veşti legate de colonia din Roanoke şi avea ordin de la regele Spaniei să o distrugă cu primul prilej.

Prilejul nu s-a ivit însă. Corsarii britanici i-au hărţuit atât de susţinut pe spanioli, încât fiecare vas a trebuit să fie folosit pentru a proteja florete pline de comori ce cărau aur şi argint din Americi. Concentrându-se pe apărarea bazelor din sud, Spania se gândea chiar uneori să cedeze Florida. Astfel, se poate afirma cu certitudine că, dacă guvernatorul White nu şi-a găsit colonia, nu spaniolii sunt cei care pot fi acuzaţi de dispariţia ei.

 Ucişi de indieni?

 Aveau coloniştii englezi vreun motiv să se teamă de indienii locali? John White, artistul şi cartograful coloniei părăsite în 1585 pe Roanoke, îşi amintea de primirea călduroasă a băştinaşilor. Fără ajutorul şi ospitalitatea indienilor, englezii nu ar fi putut supravieţui primei ierni. Aceştia le-au oferit seminţe, le-au arătat cum să semene porumb şi i-au ajutat să facă năvoade pentru pescuit. Coloniştii au răsplătit această bunătate în felul lor. Cum o cupă de argint dispăruse de pe una din ambarcaţiunile sale, Sir Richard Grenville a distrus plantaţiile indienilor şi a ars un sat. Auzind că un şef de trib local, Wingina, plănuia să riposteze, guvernatorul Ralph Lane a pregatit un atac surpriză asupra satului, omorând căpetenia indiană şi pe sfetnicii săi. Este posibil ca pierduta colonie a lui White din 1587 să fi fost pedepsită pentru astfel de acte sau altele similare.

Dar colonistii nu au lăsat nici 0 cruce lânga inscripţia CROATOAN, indicând astfel că nu ar fi părăsit insula din pricina vreunei primejdii. În 1590 White nu a găsit nici trupuri, nici locuinţe arse. Pur şi simplu nu exista nici un indiciu care sa sugereze că imigrantii ar fi fost victimele răzbunării indienilor.

 Ce s-a întâmplat cu adevărat?

 Probabil ca majoritatea coloniştilor din Roanoke s-au mutat mai la nord în apropierea intrării în golful Chesapeake, într-un loc numit Skicoac, conform planului iniţial. Este posibil ca indienii chesapeake să le fi oferit coloniştilor oarecare protecţie în faţa băştinaşilor ostili conduşi de şeful de trib Powhatan, care trăiau în regiunile mai depărtate dinspre nord şi vest.

Dar, precum se stabilise, se poate ca un alt grup mai mic să fi rămas în Roanoke pentru o vreme. Probabil că ameninţaţi de indienii tot mai ostili, temându-se de spanioli şi disperaţi de întârzierea lui White, s-au mutat spre sud, în Croatoan, unde locuiau indieni paşnici. Cu trecerea anilor s-au adaptat de nevoie stilului de viaţă al indienilor şi, în cele din urmă, s-au amestecat cu localnicii.

Dar ce s-a întâmplat cu grupul mai mare care s-a mutat la nord de golful Chesapeake? Se presupune că şi aceştia s-ar fi amestecat cu indienii, cei din tribul chesapeake în acest caz. Într-o bună zi însă a survenit şi dezastrul. Povăţuit de preoţii săi, Powhatan a hotărât să elimine pericolul reprezentat de albi şi tribul chesapeake, care nu i se supusese niciodată. În aprilie 1607 a atacat aşezarea de la Skicoac, distrugând-o complet. O lună mai târziu, prima aşezare permanentă engleză era instalată în apropiere, la Jamestown. Nou-veniţii nu au găsit nici o urmă a coloniştilor de pe Roanoke.

Sursa: Mari enigme ale trecutului, Ed. Reader’s Digest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: