Câteva consideraţii despre răutatea şi prostia din politică

Mediul politic este unul foarte atractiv pentru două categorii bine delimitate: idealiştii şi profitorii.

Primii speră cu naivitate că, bazându-se doar pe calităţile care i-au propulsat în cariera profesională, pot contribui la o acţiune politică mai responsabilă, diminuarea corupţiei şi sporirea încrederii cetăţenilor în reprezentanţii lor în structurile de conducere. Sunt oneşti, dau dovadă de moralitate şi încearcă să aducă acel echilibru necesar într-o  viaţă politică atât de agitată şi agresivă. Nu sunt mulţi şi, oricum, numărul lor e în scădere în toate partidele.

Ceilalţi, mult mai numeroşi, încearcă să-şi ascundă nerealizările, frustrările şi complexele acumulate până atunci în viaţa privată sau socială, agitându-se continuu, dornici să atragă atenţia celor din jur asupra lor. Au arme redutabile: viclenia, răutatea şi prostia. De multe ori se adevereşte ce spunea Napoleon: „În politică, prostia nu este un handicap„. Tot felul de nulităţi cu aere de oameni importanţi ajung să-şi dea cu părerea în probleme pe care de multe ori nici nu le înţeleg. Când nu izbutesc să-şi atingă scopurile, încearcă să arunce cu noroi în cei din jur. Calomnia, denigrarea, bârfa sunt elemente fără de care nu ar putea reuşi să-şi atingă scopurile. Suspiciunea şi neîncrederea în cei din jur, suficienţa şi tupeul le asigură succesul. Când se întâmplă să eşueze devin răzbunători şi agresivi, ameninţă. Uneori sunt ajutaţi de nişte pseudo-jurnalişti, nişte rataţi lipsiţi de orice rigoare profesională, care, pentru sume derizorii, publică în ziarele lor pângărite de atâta prostituţie, tot felul de lucruri mincinoase pentru a-şi servi stăpânii.

Partidele ar trebui să-şi deschidă porţile celor care le împărtăşesc valorile. Care valori? Foarte puţini le cunosc. Ce relevanţă mai au? Contează câţi bani ai, ce funcţii ocupi sau poţi ocupa. Cine cunoaşte principiile social-democraţiei sau liberalismului? Puţini, prea puţini. Profitorii nu sunt interesaţi de aşa ceva. Ei ştiu doar să-i doboare pe cei din jurul lor, să înlăture concurenţa şi, umili cu şefii şi aroganţi cu cei care nu fac parte din lumea lor, să obţină puterea. Se ajunge astfel la paradoxul democraţiei: oameni fără demnitate, ajung demnitari!

Cei mai mulţi dintre cei care se implică în politică pornesc de la premisa mărturisită că gradul lor de notorietate publică, oricum superior gradului de competenţă politică, le aduce voturi câştigătoare.  Se înşeală amarnic. Modul acesta de a face politică este unul falimentar, este de fapt eşecul încrederii în valorile reale ale societăţii.

Nu vreau să închei aceste consideraţii despre politică pe un ton pesimist. Trebuie să spun că am cunoscut şi oameni de calitate morală şi intelectuală, oameni importanţi cu care am avut privilegiul să stau de vorbă şi m-au impresionat prin viziunea politică. Corecţi cu ei înşişi şi cu cei din jurul lor, au o sarcină dificilă: aceea de a reda încrederea oamenilor în actul politic, promovând  competenţele şi moralitatea.

4 responses

  1. Profesore, aşa cum spui idealiştii sunt pe cale de dispariţie, iar politica rămâne (din ce în ce mai mult) la cheremul profitorilor. Tu faci parte din prima categorie, nu ştiu cât mai rezişti. Deja eşti dezamăgit. Gândeşte-te serios la retragerea de pe nisipurile mişcătoare ale politicii râmnicene.

  2. Ideea unui spatiu in care au loc dezbateri de principii si idei politice m-a atras din totdeauna.De altfel, implicarea in viata sociala si politica este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. Mi-am asumat acest acest angajament si nu ma dezic de el.

    Sunt, poate, un amestec intre idealism si realism. Sau, mai bine spus, sunt un om tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor. Accept critica atunci cand e bazata pe o obiectie rationala, adica pe formularea unui argument.Inteleg anumite pasiuni care conduc spre conflicte. Acolo unde exista sentiment, exista si resentiment. Cei care se angajeaza in spatiul public sunt constienti ca vor avea parte si de inamici.

    Resping insa campaniile denigratoare, calomnioase, in care injuria ii ia locul argumentului. Voi avea intotdeauna o replica ferma la adresa acelor personaje indoielnice a caror menire pare sa fie incercarea de discreditare a celor pe care ii invidiaza.

  3. Domnule profesor, v-am descoperit căutând un cuvânt bătrân: nenişorule. Venit de aici:http://atdoru.wordpress.com/2011/05/26/cine-pe-cine-sa-intrebe-%e2%80%9cnenisorule-de-ce-nu-te-lasi-de-politica%e2%80%9d/
    Am găsit aici la dvs. cuvântul căutat, într-o istorisire despre Negru Vodă.
    Iar rememorarea lui Nicolae Grigorescu mi-a prilejuit-o veleitatea deşartă a domnului Pleşu despre istorie şi istorici.
    Mă bucur că m-a necăjit subiectul acesta. Mi-a facilitat, nesperat, găsirea Istoriilor regăsite.
    Vă mulţumesc!
    Toate cele bune!

  4. Va multumesc pentru aprecieri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: