Istoria Uniunii Europene

Uniunea Europeană este o comunitate de 27 de naţiuni şi popoare europene, reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale şi sociale comune.

Repere istorice   La baza apariţiei Comunităţilor Europene stă declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Franţei de după război.

“Declaraţia Schuman” a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de către 6 ţări (Belgia, Olanda, Luxemburg, R. F. Germania, Franţa, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese înregistrate de CECO au determinat miniştrii de externe ai celor 6 ţări fondatoare să continue procesul de integrare în domeniul economic, astfel că în anul 1956 au fost semnate Tratatul Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) şi Tratatul Comunităţii Economice Europene (CEE), care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

În cei 50 ani de existenţă au avut loc cinci valuri de aderare:

  • 1973: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie
  • 1981: Grecia
  • 1986: Spania şi Portugalia
  • 1995: Austria, Finlanda şi Suedia
  • 2004: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria
  • 2007: Bulgaria şi România.

După primele extinderi denumirea tot mai des folosită pentru această structură a fost cea de Comunitatea Europeană care subliniază unicitatea centrelor de decizie existente, de fapt, încă din anul 1967, când s-au unificat Comisiile şi Consiliile de Miniştri ale celor trei comunităţi (Parlamentul European şi Curtea de Justiţie au fost comune încă de la înfiinţarea CEEA şi CEE).

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993, Comunitatea Europeană a fost denumită Uniunea Europeană (UE).

În mod concret, Comunitatea Europeană continuă să existe ca parte esenţială a Uniunii Europene, fiind de altfel complet integrată deoarece domeniile Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) au încă la bază cooperarea interguvernamentală, cu toate că Tratatul de la Amsterdam transferă o serie de competenţe şi în aceste domenii de la nivel naţional la nivel comunitar. În acelaşi context, din noiembrie 1993 Consiliul CE devine Consiliul UE, fiind desemnat astfel în special în actele adoptate în domeniile PESC şi JAI. În ceea ce priveşte Comisia CE, aceasta a devenit Comisia Europeană.

În timp, tratatele iniţiale ale comunităţilor europene au fost revizuite prin:

  • Actul Unic European (1987)
  • Tratatul de la Maastricht (1992)
  • Tratatul de la Amsterdam (1997)
  • Tratatul de la Nisa (2000)

Procesul de extindere

În prezent, Uniunea Europeană numără 27 membri şi sunt în desfăşurare negocieri de aderare cu Croţia şi Turcia. Există trei ţări candidate: Croaţia, Turcia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Toate celelalte state din Balcanii de Vest sunt potenţiale ţări candidate: Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Serbia, inclusiv Kosovo, în baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

Uniunea Europeană se bazează pe o Comunitate ce evoluează către Uniunea Economică şi Monetară, precum şi pe cooperarea între statele membre în domeniul politicii interne şi externe.

Uniunea Europeană are misiunea de a organiza, într-o manieră coerentă şi solidară, relaţiile între statele membre prin:

  • instaurarea unei cetăţenii europene (care completează cetăţenia naţională fără a o înlocui, şi care conferă cetăţeanului european anumite drepturi politice şi civile);

  • crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei (strâns legat de funcţionarea Pieţei Unice şi de liberă circulaţie a persoanelor);

  • menţinerea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar (ansamblul textelor juridice adoptate de către instituţiile europene, inclusiv tratatele fondatoare).

sursa: ue.mae.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: