Balaurul in mitologie

Balaur. Făptură monstruoasă, reprezen­tată îndeobşte ca un şarpe înaripat, dar putînd prezenta şi alte forme, în care se păstrează totuşi aspectul înfricoşător şi o asemănare vagă cu şarpele. Balaurul este prezent în toate mitologiile lumii. Pe cît se pare, în mitologia clasică a pătruns prin împrumuturi şi influenţe provenite din alte tradiţii de matrice orientală.

În miturile clasice, mai ales în Grecia, balaurul poate apărea ca o creatură monstruoasă care este învinsă şi ucisă de un zeu sau de un erou. El poate fi conceput şi ca paznic terifiant al vreunui obiect preţios pe care muritorii nu trebuie să-l atingă. De ase­menea, se poate configura ca un atribut al unor zei sau eroi.

Ca monstru pe care un zeu sau un erou îl înfruntă şi îl ucide, balaurul este pre­zent, cu caracteristici variate, în diferite mituri: lupta lui Apollo cu şarpele Python la Delfi, aceea a lui Heracle cu Hidra din Lerna, a lui Perseu cu Meduza, a aceluiaşi Perseu cu monstrul (o balenă ?) care o ame­ninţa pe Andromeda ori a lui Belerofon cu Himera sînt tot atîtea variante ale unui mit străvechi, care îşi găseşte corespon­dentele în lumea orientală (Marduk în luptă cu Tiamat, Bel şi balaurul, Horus şi Tifon, Thor şi balaurul) şi se va regăsi de-a lungul întregului Ev Mediu în povestirile despre eroi şi prinţi şi în legendele sfin­ţilor (cum este cea a Sfîntului Gheorghe). La rîndul său, imaginea balaurului care scuipă flăcări pe gură sau pe nări, deve­nită tradiţională în legendele medievale, are un precedent în descrierea de către Euripide a unui balaur care expiră foc şi moarte (Heracle, 396 şi urm.).

Ca paznic al comorilor, balaurul este amintit, cu variaţii morfologice şi cu nume diverse, în mitul grădinii Hesperidelor şi în cel al lînii de aur. Grădina în care creşte copacul fermecat cu mere de aur, pe care Heracle va trebui să le culeagă spre a împlini una dintre muncile sale, este pusă sub paza unui balaur numit Ladon: Heracle îl ucide, iar zeiţa Hera îl aşează printre constelaţii. Tot un dragon mon­struos păzeşte, zi şi noapte, copacul în care atîrnă lîna de aur în posesia căreia vor intra Iason şi argonauţii; sau, potrivit unor variante ale mitului, lîna este păstrată chiar în gura monstrului, iar Iason, pentru a o dobîndi, trebuie să intre în pîntecele acestuia, ieşind apoi pe jumătate leşinat, după ce trăieşte o aventură asemănătoare cu cea a biblicului Iona în pîntecele chitu­lui. Pe lîngă aceşti doi paznici monstruoşi şi înfricoşători, care sînt, fără îndoială, cei mai cunoscuţi, mitologia mai aminteşte şi alţii, poate mai puţin cunoscuţi, dar nu mai puţin înfricoşători, de pildă înspăimîntătoarea Echidna.

Ca atribut al unor zeităţi, balaurul apare adesea, mai ales în iconografie, alături de Heracle ca ucigător de monştri, precum şi ca atribut al lui Perseu şi al lui Apollo. Mitologia consemnează şi carul Demetrei tras de balauri, în care Triptolem a cutre­ierat pămîntul învăţîndu-i pe oameni tai­nele agriculturii. În sfârşit, într-un car tras de balauri înaripaţi a izbutit Medeea să scape de urmărirea lui Iason.

sursa: Anna Ferrari – Dicţionar de mitologie greacă şi romană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: